Biografii: Radu Timiş a pierdut de două ori tot ce a investit, iar acum are un business de 80 mil. euro
A pierdut de două ori tot ce a investit, a treia oară a plecat la drum cu un chioşc, iar afacerile sale depăşesc azi 80 de milioane de euro. Radu Timiş a construit din temelii Cris-Tim, a inventat marca Salam Săsesc şi ţinteşte vânzări de cinci ori mai mari până în 2022, potrivit Business Magazin.
Antreprenorul a lansat anul acesta mezeluri fără conservanţi şi vrea să intre şi în alte segmente – vinuri, lactate bio, să exporte tot mai mult şi să transforme Cris-Tim într-o companie regională.
Radu Timiş nu crede că spiritul antreprenorial poate fi dobândit, ci pur şi simplu, ne naştem sau nu cu simţul banilor. Simte că are nişe noi de atacat, iar lista de planuri pe care vrea să le pună în aplicare e lungă. Plin de optimism, declară că a bugetat pentru anul în curs o creştere de 25% a afacerilor, dar că nu s-ar mira ca plusul să fie chiar şi de 50%, în condiţiile în care anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de 83 de milioane de euro şi cel mai bun EBITDA, de 10,5 milioane de euro, din istoria Crist-Tim. Radu Timiş a influenţat decisiv piaţa preparatelor de carne din România. A construit grupul Cris-Tim, compus din şapte firme, cu activităţi în principal în producţia, distribuţia şi vânzarea preparatelor din carne. Antreprenorul în vârstă de 50 de ani spune că s-a născut cu „simţul banilor”, iar un exemplu este faptul că părinţii i-au dat bani doar în prima lună de studenţie, iar apoi „le trimiteam eu bani acasă”.
Este absolvent al Institutului Naţional de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, iar după terminarea studiilor a lucrat ca profesor în Olteniţa vreme de trei ani. La începutul lui 1990 s-a întors în Bucureşti şi s-a angajat timp de doi ani ca instructor sportiv la piscina fostului hotel Bucureşti, actualul Radisson. Primii paşi de antreprenoriat au fost făcuţi în 1992, în domenii care nu au nicio legătură cu activitatea din prezent.
Ultima ora:
ObservatorNicoleta Munteanu: Ne vedem la Centrul Universitar Pitești, la „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫”
PoliticNicolae Ciucă: Îl felicit pe președintele Donald Trump pentru realegerea sa și îi urez succes lui și Statelor Unite ale Americii
EconomieElena Calistru: It’s the economy, stupid…
ExternRobert Lupițu: Ca țară să luăm cele mai bune decizii pentru noi, pe aceleași coordonate – Occident, Europa, transatlanticism
SocialCiprian Stănescu: 3 noutăți pe care le puteți vedea și la #ProVerde vinerea pe StirileProTV și duminica dimineața de la 09:30 pe ACASĂ TV
EvenimenteNicoleta Munteanu: Ne vedem la Centrul Universitar Pitești, la „𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐛𝐚̆ 𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫”
EditorialRadu Magdin: România, un pilon al securității energetice europene
CulturaFlaviu Predescu: Despre cartea Superpolitik
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe