Matei Bogdan
Publicat în 1 februarie 2022, 19:23 / 34 elite & idei

Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul României pentru suveranitatea Ucrainei, la 30 de ani de relaţii diplomatice bilaterale

Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul României pentru suveranitatea Ucrainei, la 30 de ani de relaţii diplomatice bilaterale

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a reiterat marţi sprijinul României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, precum şi pentru dreptul acestui stat de a-şi decide liber cursul politicii sale externe şi de securitate.

În contextul celebrării a trei decenii de relaţii diplomatice între România şi Ucraina, a avut loc un schimb de scrisori de felicitare între ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi omologul ucrainean, Dmytro Kuleba, informează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a exprimat încrederea că opţiunea democratică a poporului ucrainean constituie o forţă motrice a procesului de reforme din Ucraina.

În scrisoarea sa, Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa relaţiei cu Ucraina şi a reiterat angajamentul pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, în spiritul valorilor europene şi în conformitate cu agenda europeană şi euroatlantică a Ucrainei.

Ministrul român de Externe a exprimat speranţa că dialogul deschis şi consistent, pe care l-a promovat şi susţinut constant, prin numeroase contacte directe în ultimii doi ani cu omologul său, va aduce soluţii rapide şi durabile la problemele identitare ale minorităţii române din Ucraina. Totodată, el a evidenţiat angajamentul pentru dinamizarea cooperării transfrontaliere şi în domenii sectoriale de interes comun.

Subliniind aspiraţia comună a popoarelor român şi ucrainean pentru stabilitate, prosperitate şi securitate ca principii ale cooperării bilaterale, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încrederea că interacţiunea comună, pe aceste baze, poate deveni un exemplu în regiune, arată MAE.

Ucraina şi-a proclamat independenţa la 24 august 1991, iar România a recunoscut noul stat la 8 ianuarie 1992.

România şi Ucraina au stabilit formal relaţii diplomatice la 1 februarie 1992.

România a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat Acordul de asociere UE – Ucraina, la 3 iulie 2014.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe