Bogdan Aurescu: Consolidarea flancului estic al NATO, prioritate absolută în acest moment
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat, luni, la Bratislava, în cadrul unei dezbateri GLOBSEC pe teme strategice, importanța pe care o are pentru România, ca stat de graniță în NATO, consolidarea flancului estic al Alianței, arătând că aceasta este „o prioritate absolută în acest moment”, informează un comunicat de presă remis AGERPRES de către MAE.
Sursa citată adaugă că deciziile Summit-ului NATO din Marea Britanie din 2014 trebuie implementate „cât mai curând și în spiritul solidarității și unității aliate”.
De asemenea, în contextul evoluțiilor regionale, Aurescu a evidențiat importanța securității și menținerii echilibrului în regiunea Mării Negre și necesitatea regândirii abordării și viziunii europene și euroatlantice.
„Referitor la situația din Ucraina, ministrul român de externe a făcut referire la criza de securitate fără precedent în Europa după cel de-al doilea Război Mondial declanșată anul trecut, cu încălcarea normelor fundamentale de drept internațional. Oficialul român a subliniat importanța solidarității europene și necesității de a avea o abordare comună clară în fața crizei din Ucraina. Discuțiile recente din cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen au relevat necesitatea soluționării situației în spiritul și conform dreptului internațional și în cadrul arhitecturii de securitate internaționale existente. Poziția României este una fermă, în favoarea coerenței, unității și solidarității la nivel UE și NATO”, arată MAE, în comunicatul difuzat luni.
O altă temă de dezbatere abordată a fost securitatea energetică, sursa menționată apreciind că aceasta reprezintă o parte importantă a dialogului bilateral româno-slovac, dar și a cooperării regionale.
„Importanța diversificării surselor de energie și a creșterii securității energetice în Europa capătă valențe noi, cruciale pentru stabilitatea și securitatea regională, în lumina crizei din Ucraina”, precizează MAE.
În ceea ce privește Republica Moldova, Aurescu a evidențiat, în cadrul dezbaterii, progresele înregistrate de această țară în menținerea ritmului proceselor de reformă și necesitatea sprijinirii autorităților de la Chișinău în acest sens.
Dezbaterea GLOBSEC a fost organizată de Consiliul Central European pentru Strategie de la Bratislava. Discuțiile au reunit experți guvernamentali, din mediul academic și ai principalelor think-tank-uri slovace, iar șeful diplomației române a fost invitatul de onoare, relevă comunicatul MAE.
În cadrul dezbaterii, au fost abordate situația de securitate regională, în contextul crizei din Ucraina, relațiile cu Rusia, securitatea energetică, consolidarea Flancului estic al NATO, securitatea în Regiunea Mării Negre, viitorul european al Republicii Moldova și cooperarea la nivelul statelor central europene.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


