Bogdan Aurescu, despre expulzarea unui diplomat român din Rusia: „Nu este nimic special în această decizie”
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, marţi seară, despre expulzarea unui diplomat român din Rusia, că „nu este nimic special în această decizie”, precizând totodată că reacţia era anticipată.
„Nu este nimic speial în această decizie, de altfel noi am anticipat un astfel de răspuns al părţii ruse. Este o măsură luată în defensivă ca reacţie la măsura pe care noi am luat-o în 26 aprilie”, a declarat, marţi seară, la TVR, Bogdan Aurescu, potrivit news.ro.
„Se practică uneori între state un astfel de răspuns”, a adăugat şeful diplomaţiei române.
Un angajat al Ambasadei României în Rusia a fost declarat marţi persona non grata în replică la expulzarea unui diplomat rus de la Bucureşti.
Diplomatul român are termen 72 de ore pentru a părăsi teritoriul Federaţiei Ruse.
Aleksei Grişaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, a fost declarat persona non grata. La acel moment, prin ambasadorul rus în România, Valeri Kuzmin, Moscova a calificat decizia Bucureştiului drept „neprietenoasă” şi a anunţat că îşi rezervă dreptul de a „lua măsuri relevante ca răspuns”.
Potrivit MAE, Aleksei Grişaev se deda în România unor activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice. Există indicii că ar fi spion GRU şi căuta informaţii din interiorul Guvernului României.
www.adevarul.ro
Ultima ora:
ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă
PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești
EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone
ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?
SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟
EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024
EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe