Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe, la preluarea mandatului: ”Este o întoarcere acasă. Diplomaţia română are nevoie de un suflu nou”

Noul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, a preluat, marţi, mandatul de la predecesorul său, Ramona Mănescu, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul MAE și în care a descris venirea sa în fruntea ministerului ca pe o “întoarcere acasă”.
“Această instituţie este a dumneavoastră şi nu doar a dumneavoastră, ci a statului român. Am astăzi plăcerea de a mă întoarce la Ministerul Afacerilor Externe, pentru mine fiind o întoarcere acasă. Aici este locul unde am crescut, unde m-am format profesional şi unde am cunoscut oameni deosebiţi. (…) Nu au fost puţine dăţi când am petrecut aici mai mult timp decât am petrecut acasă cu familia“, a declarat ministrul, la ceremonia la care au fost prezenți și preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban, informează Agerpres.
Acesta a pus accentul pe nevoia unui “suflu nou”.
“Diplomaţia română are nevoie de un suflu nou, de performanţă, de rigoare, de bună pregătire, dar şi de bună-credinţă. Are nevoie de spirit inovativ, de proiecte inteligente şi acţiuni orientate spre rezultat aşa încât profilul României şi influenţa sa pe plan internaţional să crească în beneficiul cetăţenilor români”, a punctat Aurescu.
El a evidenţiat nevoia unei reforme şi reconstrucţii în Ministerul de Externe. “Nu vă voi cere ca ministru ceea ce îmi voi cere mie însumi, dar mie însumi îmi cer foarte multe. (…) Venirea în funcţia de ministru nu este şi nu poate fi un prilej de bucurie personală, ci de muncă asiduă”, a arătat ministrul de Externe.
Citiți și Klaus Iohannis, la preluarea mandatului de șef al diplomației române de către Bogdan Aurescu: ”Îmi doresc o colaborare foarte bună cu singurul scop de a-i servi pe români și România”
Eliberat luni din postul de consilier prezidențial pentru politică externă, pe care îl ocupa de la 6 mai 2016, Bogdan Aurescu își preia marți mandatul de ministru de Externe în prezența președintelui Klaus Iohannis.
De numele lui Bogdan Aurescu se leagă câteva rezultate de politică externă esențiale pentru România contemporană. În perioada 2004-2009 a fost Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu un câștig de 79,34% din suprafața în dispută, adică 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României. De atunci este cunoscut în spațiul public drept “eroul de la Haga”.
În perioada 2010-2011 a fost negociator-șef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă. Implicarea României va avea loc începând cu Faza a II-a a programului EPAA. Aceasta presupune găzduirea pe teritoriul românesc, la Deveselu, județul Olt, de interceptori tereștri, respectiv rachete de interceptare SM3-IB (Standard Missile 3, tip Block IB), sistem ce a devenit operațional la finele anul 2015.
După alegerile prezidențiale din 2014, Bogdan Aurescu a fost numit ministru al Afacerilor Externe, după ce între iunie 2012 și 24 noiembrie 2014 deținuse funcția de secretar de stat pentru Afaceri Strategice. Aurescu are gradul diplomatic de ambasador.
În timpul mandatului său de ministru s-a remarcat prin promovarea unui rol activ al României în angrenajul european și euro-atlantic, propunând înființarea la nivelul Politicii Europene de Vecinătate a unor ”security trusts” – platforme de dialog cu state partenere și asumându-și, alături de Spania, inițiativa înființării unei Curți Internaționale pentru Combaterea Terorismului.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: Donald Trump a anunțat ridicarea sancțiunilor SUA împotriva Siriei

PoliticCătălin Predoiu: Reafirm angajamentul meu ferm pentru combaterea unuia dintre cele mai grave fenomene ale criminalității moderne

EconomieTănase Stamule: Lipsa educației economice este una din sursele nebuniei în care ne aflăm astăzi

ExternMarco Badea: Donald Trump a anunțat ridicarea sancțiunilor SUA împotriva Siriei

SocialCsibi Magor: În viață avem multe alegeri de făcut

EvenimenteAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Gala SpaceFest

EditorialAndrei Stoian: Este timpul ca România să-și asume un rol mai activ, să devină o voce tot mai importantă în concertul european

CulturaFlaviu George Predescu: Despre cartea Buzura la Berința (Dana Buzura- Gagniuc si Daniel Cristea-Enache)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe