Matei Bogdan
Publicat în 16 noiembrie 2022, 12:00 / 57 elite & idei

Bogdan Aurescu, primit de Viktor Orban la Budapesta: Premierul Ungariei susține aderarea României la Schengen

Bogdan Aurescu, primit de Viktor Orban la Budapesta: Premierul Ungariei susține aderarea României la Schengen

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marți, în contextul vizitei efectuate la Budapesta, o întrevedere cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, șeful diplomației române discutând cu omologul maghiar despre Parteneriatul Strategic bilateral și abordând în dialogul cu acesta chestiunea vizitelor private în România ale unor oficiali ungari și a declarațiilor publice neadecvate transmise de către aceștia, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. De cealaltă parte, premierul Ungariei a reiterat sprijinul deplin al țării sale pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Ministrul afacerilor externe român a evidențiat rolul Parteneriatului Strategic bilateral, care împlinește în această lună 20 de ani de la lansare, ca instrument de mare însemnătate, care a avut ca efect ridicarea profilului relațiilor bilaterale, construite mai ales în jurul cooperării economice, în beneficiul tuturor cetățenilor celor două state, indiferent de etnie.

Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat, de asemenea, rezultatele consultărilor cu omologul său, ministrul Péter Szijjártó, și concluziile privind proiectele prioritare de interes comun care ar trebui să fie definitorii pentru colaborarea din perioada următoare. 

Citiți și România, Georgia, Azerbaidjan și Ungaria vor semna la București, pe 17 decembrie, acordul pentru crearea cablului de transport al energiei electrice verzi dinspre Azerbaidjan spre Europa Centrală

Astfel, au fost abordate subiecte precum schimburile comerciale în creștere puternică, necesitatea echilibrării balanței comerciale, stimularea investițiilor românești în Ungaria și a celor ungare pe tot teritoriul României, crearea Camerei bilaterale de Comerț, apropiata semnare la București, în luna decembrie, a documentelor care pun baza proiectului România-Azerbaidjan-Georgia-Ungaria al cablului submarin de transport al energiei electrice verzi din Azerbaidjan, proiectul căii ferate de mare viteză București-Budapesta. 

Ministrul Aurescu s-a referit și la Comitetul de specialitate româno-ungar privind minoritățile naționale, ca singurul cadru pragmatic de soluționare a problemelor minorităților naționale din cele două state, referindu-se și la problemele specifice ale minorității române din Ungaria. A propus, iar premierul ungar a fost de acord, crearea unui plan de contacte la nivelul miniștrilor de resort din cele două țări.

Premierul ungar a reiterat sprijinul deplin al țării sale pentru aderarea României la spațiul Schengen, apreciind în mod deosebit modul eficient în care România asigură securitatea frontierelor sale externe și cooperarea între ministerele de interne ale celor două state. 

A fost discutată, totodată, situația din Ucraina, ministrul Aurescu prezentând sprijinul multidimensional al României și evaluarea părții române asupra perspectivelor de evoluție ale războiului ilegal al Rusiei contra Ucrainei.

Ministrul Bogdan Aurescu a abordat și chestiunea vizitelor private în România ale unor oficiali ungari și a declarațiilor publice neadecvate transmise de către aceștia, în acele contexte, reiterând mesajele transmise omologului său ungar la consultările de astăzi.

Vizita ministrului de externe Bogdan Aurescu în Ungaria a avut loc în continuarea vizitelor din acest an la București ale președintelui Ungariei, Katalin Novák și ministrului ungar de externe, Péter Szijjártó.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorAndrei Stoian: Despre Radio Europa Liberă și drumul României spre libertate, atentatele puse la cale de Securitate, implicarea teroristului Carlos “Șacalul”

PoliticKelemen Hunor: În acest moment, comasarea alegerilor locale şi parlamentare nu este posibilă constituţional

EconomieMarian Năstase: ALRO este al doilea cel mai transparent emitent BET privind raportarea ESG

SocialCsibi Magor: Pentru prima data de cand donez

EvenimenteFlaviu Predescu: Ziua când am semănat cu tine. Daniela Toma și Ionuț Calotă, invitații săptămânii la De Ce Citim 

CulturaVlad Mixich: Mi s-a întâmplat de câteva ori să trăiesc o emoție foarte specială: gratitudinea de a fi martorul nemijlocit a unei frumuseți unice

EditorialAlexandru Grumaz: 15 minute care au schimbat politica Uniunii Europene



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe