Matei Bogdan
Publicat în 18 ianuarie 2022, 17:32 / 132 elite & idei

Bogdan Aurescu: Puteți conta pe sprijinul României pentru consolidarea proiectului european

Bogdan Aurescu: Puteți conta pe sprijinul României pentru consolidarea proiectului european

Noua președintă a Parlamentului European, Roberta Metsola, poate conta pe sprijinul României pentru consolidarea proiectului european, este mesajul transmis marți de ministrul Bogdan Aurescu.

„Felicitări Roberta Metsola pentru alegerea ca președinte al Parlamentului European. Puteți conta pe sprijinul României pentru consolidarea proiectului european, bazat pe unitate, coeziune, democrație, solidaritate și respect pentru valorile europene”, transmite Bogdan Aurescu, într-o postare pe Twitter.

Roberta Metsola a fost felicitată, de asemenea, și de președintele Klaus Iohannis, care și-a exprimat dorința de cooperare cu noul președinte al Parlamentului European pentru o „Uniunea Europeană mai puternică, coezivă și unită”.

Prim-vicepreședinta Parlamentului European, eurodeputata malteză Roberta Metsola (PPE), a fost aleasă marți drept noua președintă a Parlamentului pentru un mandat de doi ani și jumătate, devenind deopotrivă prima femeie care deține această poziție după 20 ani și a treia femeie din istorie în această ipostază politică, după franțuzoaicele Simone Veil (1979-1982) și Nicole Fontaine (1999-2002), ambele provenind din zona politică a creștin-democraților europeni, aceleași valori politice precum ale PPE.

Președintele interimar al PE, după decesul subit al președintelui David Sassoli, a fost ales în funcție din primul tur de scrutin cu 458 de voturi pentru dintr-un total de 690 de voturi. Au fost 74 de voturi nule și 616 voturi exprimate, majoritatea absolută cerând 309 voturi.

De altfel, alegerea lui Metsola a fost mai mult o formalitate având în vedere că eurodeputatul PPE nu avea oponenți din partea celorlalte grupuri majore al legislativului european, social-democrații și Renew Europe, și ținând cont de înțelegerea politică ca, în prima jumătate a mandatului, Parlamentul să fie condus de un eurodeputat social-democrat, poziție pe care a deținut-o David Sassoli. Contracandidații Robertei Metsola au fost alte două femei eurodeputat, Alice Bah Kuhnke (Verzi, Suedia), care a primit 101 voturi și Sira Rego (Stânga, Spania) – 57 de voturi.

Votul de marți a urmat unei ceremonii de omagiere a lui Sassoli, care a avut loc luni seară, în debutul sesiunii plenare.

Prin alegerea lui Metsola la șefia Parlamentului European, trei din cele patru funcții de conducere de top ale instituțiilor UE sunt deținute femei, Comisia Europeană fiind condusă de Ursula von der Leyen, iar Banca Centrală Europeană de Christine Lagarde. Singurul bărbat președinte de instituție importantă a UE este Charles Michel, șeful Consiliului European. Totodată, două dintre aceste patru funcții (Comisia și Parlamentul) revin de acum Partidului Popular European.

De asemenea, este pentru prima dată când Malta, cel mai mic stat membru al UE care a aderat la Uniune în 2004 și care deține șase mandate în Parlamentul European, dă un reprezentant de-al său la conducerea unei instituții europene.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorGabriel Andronache: Digitalizarea sistemului energetic național: soluții și proiecte inovative pentru o infrastructură energetică modernă

PoliticOana Țoiu, despre victimele violenței domestice: ”Nu poate nimeni în locul lor să apeleze la autorități, însă sunt câteva lucruri care le pot fi de ajutor”

EconomieGabriel Andronache: Digitalizarea sistemului energetic național: soluții și proiecte inovative pentru o infrastructură energetică modernă

ExternRadu Carp: Umbra lui Putin în Italia post-Draghi – între Rousseau şi Montesquieu

SocialNicoleta Munteanu: Povestea româncei care este parteneră într-o companie care are în responsabilitate peste 6 miliarde de euro şi care a dezvoltat singură un program unic pentru copiii din toate şcolile din România

EvenimenteFlavia Popa şi Ciprian Stănescu – Climate Change Summit şi cum schimbăm paradigma mediului

CulturaDan Mircea Cipariu: ORLAN, file de corp și auto-hagiografie

EditorialAlexandru Grumaz: După Putin ultranaționaliști? (III) (lecții din războiul din Ucraina)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe