Bogdan Aurescu s-a întâlnit la New York cu președintele Adunării Generale ONU: Înaltul oficial onusian salută rezultatele președinției României a Comunității Democrațiilor
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, în cadrul primei zile a segmentului la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), o întrevedere cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Abdulla Shahid, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Maldive, iar cu această ocazie a avut loc un schimb de opinii asupra priorităţilor agendei politice a actualei sesiuni a Adunării Generale, informează un comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro.
Șeful diplomaţiei române a transmis preşedintelui Abdulla Shahid sprijinul României în vederea îndeplinirii priorităţilor mandatului său şi a subliniat că, din perspectiva intereselor sale naţionale, România este angajată în promovarea şi consolidarea multilateralismului eficient şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, centrate pe ONU.
Totodată, ministrul român a dat asigurări că România susţine abordarea multilaterală în contextul eforturilor pentru depăşirea crizei generate de pandemia de COVID-19 şi se pronunţă pentru cooperare internaţională ca parte a soluţiei, cu accent pe consolidarea rezilienţei statelor şi societăţilor.
În acest context, Aurescu a subliniat sprijinul acordat de România pentru eforturile de combatere a pandemiei, atât la nivel multilateral prin susţinerea platformei COVAX, cât şi prin donaţiile de vaccinuri efectuate către state din regiune, respectiv din alte zone geografice.
Ministrul Afacerilor Externe a evocat, de asemenea, eforturile României, în calitate de preşedinţie a Comunităţii Democraţiilor / CoD (2019-2022), pentru a sprijini consolidarea rezilienţei democraţiilor – de altfel aceasta fiind şi tema celei de-a 10-a reuniuni ministeriale a CoD, pe care o va prezida ministrul român de Externe la New York, în marja Adunării Generale ONU, pe data de 22 septembrie.
Cu acest prilej, i-a mulţumit preşedintelui Adunării Generale pentru că a acceptat să adreseze un mesaj în deschiderea reuniunii ministeriale.
Şeful diplomaţiei române a subliniat necesitatea unui efort colectiv inclusiv la nivelul instituţiilor ONU pentru abordarea eficientă şi găsirea de răspunsuri adecvate unor teme de interes major pentru statele ONU, cum ar fi schimbările climatice şi, drept consecinţă a acestora, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, care afectează însăşi existenţa unora dintre statele mici insulare. Din această perspectivă, Bogdan Aurescu a prezentat demersurile efectuate la nivelul Comisiei ONU de Drept Internaţional (CDI), în calitatea sa de membru al acestui organ subsidiar al Adunării Generale şi de co-preşedinte al Grupului de Studiu al CDI dedicat temei creşterii nivelului marilor şi oceanelor în relaţie cu dreptul internaţional. A arătat că aceste demersuri sunt de natură să contureze răspunsuri concrete unei probleme de interes major pentru peste o treime din statele lumii afectate direct de acest fenomen produs de schimbările climatice, respectiv pentru încă o treime din statele lumii indirect afectate.
Preşedintele Adunării Generale a ONU a mulţumit oficialului român pentru sprijinul României în îndeplinirea obiectivelor de pe agenda sesiunii curente a Adunării Generale, apreciind implicarea activă a României în susţinerea multilateralismului eficient.
În acest context, el a arătat că va participa cu interes la deschiderea celei de a 10-a Conferinţe Ministeriale a CoD, care va fi găzduită de ministrul român la 22 septembrie, la New York, în format virtual, în marja săptămânii la nivel înalt a Adunării Generale ONU.
În acest context a exprimat apreciere pentru rezultatele preşedinţiei române a CoD, precum şi pentru contribuţia sa în cadrul CDI.
De asemenea, cei doi înalţi oficiali au discutat despre modalităţile cele mai eficiente de implementare a echilibrului de gen în instituţiile naţionale şi la nivel ONU, respectiv pentru promovarea tinerilor, ministrul român de Externe exprimând susţinerea pentru iniţiativele în acest scop ale Preşedintelui Adunării Generale şi prezentând rezultatele bune obţinute în acest sens la nivelul MAE român.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


