Matei Bogdan
Publicat în 28 martie 2023, 10:04 / 23 elite & idei

Bogdan Aurescu: Toate statele UE, cu o excepţie, sunt ferm în favoarea aderării României la Schengen

Bogdan Aurescu: Toate statele UE, cu o excepţie, sunt ferm în favoarea aderării României la Schengen

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, că este cert că, în privinţa Schengen, toate instituţiile europene şi statele membre UE, cu o singură excepţie – Austria, sunt ferm în favoarea aderării României, menţionând însă că, înainte de alegerile din landul Salzburg din 23 aprilie, e dificil de aşteptat o modificare de poziţie a acestei ţări şi „nu trebuie create aşteptări grăbite”. „În ceea ce priveşte aderarea la Schengen, un lucru e cert că toate instituţiile europene şi statele membre UE, cu o singură excepţie, sunt ferm în favoarea aderării. Anul trecut, prin eforturi diplomatice, am obţinut progrese incontestabile. Susţinerea fermă şi activă a Franţei şi Germaniei, am convins Finlanda, apoi Suedia şi Olanda. Am susţinut definitivarea raportului MCV care a fost esenţial pentru convingerea Olandei, împreună cu rapoartele tot pozitive ale misiunilor voluntare de evaluare Schengen din octombrie şi noiembrie, de asemenea, facilitate de MAE. Reiterez faptul confirmat fără echivoc de toţi partenerii europeni că schimbarea de ultim moment a poziţiei Austriei a fost bruscă, motivată doar din raţiuni de politică internă şi imposibil de anticipat, luând prin surprindere inclusiv pe preşedintele Austriei şi partenerii de coaliţie”, a afirmat Aurescu. El a susţinut că „votul din decembrie a evidenţiat un nivel european enorm de simpatie şi susţinere pentru România”, menţionând că au fost continuate „intens” demersurile politico-diplomatice. „Nu trebuie însă create aşteptări grăbite, mai ales că înainte de alegerile din landul Salzburg, din 23 aprilie, e dificil de aşteptat o modificare de poziţie. Din decembrie şi până acum am discutat cu toţi omologii mei din cele 23 de state membre UE şi Schengen şi am obţinut nu doar reconfirmarea susţinerii tuturor, cu excepţia Austriei, dar şi efectuarea de demersuri active faţă de Viena. Subliniez şi sprijinul ferm al Olandei, la vizita din ianuarie a omologului meu, care a spus clar că Olanda nu a votat contra României şi că se va implica activ în favoarea aderării noastre. Am mobilizat şi mediul de afaceri austriac, state şi entităţi influente. Suntem în contact permanent cu preşedinţia suedeză (a Consiliului UE – n.r.) şi următoarea, a Spaniei, ambele foarte favorabile României. Demersurile pe lângă Austria continuă, MAE acţionând în strânsă cooperare cu Ministerul de Interne. Am avut numeroase discuţii cu ministrul de externe austriac telefonic, la Davos, la Consiliul Afacerilor Externe”, a mai spus Aurescu. Şeful diplomaţiei române a dat asigurări că va continua demersurile, la toate nivelurile, pentru aderarea României la Schengen.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/aurescu-toate-statele-ue-cu-o-exceptie-sunt-ferm-in-favoarea-aderarii-romaniei-la-schengen-2296717

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

www.digi24.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe