Plafonarea adaosului comercial pentru produsele de baza nu a fost o măsură bună, ci doar una sociala cu aplicabilitate foarte limitata. Inflația in ansamblul său nu a scăzut pentru ca s-au mărit preturile altor produse. Cei care au cumpărat produsele cu adaos plafonat au plătit (doar pentru unele produse) mai puțin decât ar fi plătit altfel, dar restul celor care au cumpărat alte produse au plătit mai mult. Practic a fost o subvenție care nu a costat nimic statul, fiind suportata de cei cu putere de cumpărare ceva mai mare.

Totuși, eliminarea ei acum nu ar fi fost deloc o măsura oportuna. Consumatorii au fost deja asaltați de câteva luni, in valuri, de masuri care frânează consumul: creșterea TVA, creșterea prețului la energie si multe altele. Inflația care creste di nou rapid, la fel si incertitudinea generata de toate pachetele de austeritate (care nici măcar nu rezolva problema de fond). Măsura eliminării plafonării a fost abandonata, dar nu ar fi trebuit abordata deloc: timp pierdut, un alt demers inutil care erodează credibilitatea. Discuțiile puteau sa se concentreze mai mult pe masuri relevante cum ar fi, de exemplu, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), care afectează multe firme (inclusiv romanești, nu doar multinaționale) si care blochează noi investiții (care nu sunt profitabile la început, dar trebuie sa plătească IMCA).

Daca masurile care au sens economic nu sunt abordate decât superficial (in cel mai bun caz), sa ne mai miram ca nu scade deficitul, ca se prăbușește consumul, cresc datoriile si dobânzile in ritm alert?!