Matei Bogdan
Publicat în 1 iulie 2020, 10:05 / 487 elite & idei

Bogdan Chiriţoiu, despre posibila ieşire a Telekom din România: Şi noi, şi Comisia Europeană vom fi reticenţi

Bogdan Chiriţoiu, despre posibila ieşire a Telekom din România: Şi noi, şi Comisia Europeană vom fi reticenţi

Ne îngrijorează ieşirea unuia dintre cei patru operatori din piaţă (Telekom. n.r.), iar atât noi, cât şi Comisia Europeană, vom fi reticenţi, pentru că e important să ne asigurăm că rămâne o concurenţă puternică în acest sector, a afirmat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe de specialitate, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Ne îngrijorează ieşirea unuia dintre cei patru operatori din piaţă (Telekom,n.r.). Dacă se va ajunge acolo, e un subiect care va fi analizat şi de noi, şi de Comisia Europeană. În orice caz, indiferent dacă din raţiuni legale unele decizii vor fi naţionale, unele vor fi la nivel european, vom colabora. Am avut discuţii cu Comisia Europeană cum să ne coordonăm în cazul în care trebuie să analizăm o astfel de operaţiune. Şi noi, şi Comisia, vom fi reticenţi. E important să ne asigurăm că rămâne o concurenţă puternică în piaţă”, a declarat Chiriţoiu.

La finele lunii octombrie 2019, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu, a subliniat că este important ca pachetul de acţiuni de 46%, pe care statul român îl are la Telekom România, să fie foarte bine evaluat.

„Statul român deţine 46% din partea de fix la Telekom (Telekom România – n. r.). Rolul acelui comitet (înfiinţat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – n. r.) a fost să se facă o evaluare a companiei. Cred că e important ca procentul de 46% pe care statul îl are în companie, chiar dacă vorbim despre un procent minoritar, să fie foarte bine evaluat. Cred că e bine, corect şi legal aşa. Nu vreau să dau idei şi să intru în chestiuni comerciale, pentru că nu acesta e rolul ANCOM. Sunt chestiuni pe care cei de la Telekom trebuie să le facă, nu e treaba noastră”, a spus Grindeanu.

La rândul său, în cursul anului trecut, vicepreşedintele ANCOM, Eduard Lovin, declara, pentru AGERPRES, că Telekom România ar trebui să notifice Consiliul Concurenţei cu privire la intenţia de a vinde pachetul de acţiuni către Orange, iar Comisia Europeană trebuie să-şi dea avizul.

Ulterior, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că nu a primit nimic oficial în legătură cu posibila vânzare de acţiuni Telekom România către Orange, dar, dacă acest lucru este real, „vom ţine legătura foarte aproape de Comisia Europeană”, pentru că este o tranzacţie de interes pentru România şi obiectivul autorităţii este să nu se diminueze concurenţa pe piaţa românească.

Conform informaţiilor publicate în mass-media, Orange ar dori să achiziţioneze fostul Romtelecom (actualmente Telekom România – n. r.) pentru a-şi completa oferta de servicii de telefonie mobilă cu servicii de comunicaţii fixe (internet fix şi cablu TV), pe modelul Vodafone – UPC.

Telekom România este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.

Grupul de presă Bursa organizează, marţi, videoconferinţa cu tema „Digitalizarea României şi tehnologia 5G”.

Ultima ora:

ObservatorMarco Badea: S-a lansat raportul „Starea Climei – România 2024”

PoliticKlaus Iohannis, de Ziua Națională a Victimelor Holocaustului: Generațiile de astăzi trebuie să stopeze discursul instigator de ură care capătă din nou amploare

EconomieRăzvan Nicolescu: Aş propune un parteneriat pentru viitor companiei E.ON, ca să nu plece din România

ExternRufin Zamfir: Ieri am marcat un an de la atacurile barbare ale Hamas asupra populației israeliene

SocialNicoleta Munteanu: Ora practică de antreprenoriat Kids in Business a început la Mark Twain International School Bucharest -şcoala primară cu productia de Slime-lipicios de distractiv!

EvenimenteAndrei Dudoiu: One of the most exciting startup competitions in Europe – the How To Web Spotlight Competition!

EditorialAlexandru Grumaz: Si vis pacem, para bellum!

CulturaLorena Stoian: Comisia Europeană oferă tinerilor 35.500 de permise de călătorie gratuite prin DiscoverEU!



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe