Bogdan Chiriţoiu: Săptămâna trecută am derulat inspecţii la 12 grupuri bancare în legătură cu accesul la credite
Consiliul Concurenţei a derulat săptămâna trecută controale la 12 grupuri bancare, suspiciunea fiind că prin modul în care se calculează scorul de credit este blocat accesul unor clienţi la împrumuturi şi se îngreunează refinanţarea, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
„Inspecţiile s-au terminat. Au durat trei zile în cursul săptămânii trecute şi au vizat Biroul de Credit şi acţionari ai lui, 12 grupuri bancare. Ştiţi că avem deja în derulare o investigaţie în care ne uităm la modul cum stabilesc băncile dobânzile, cum stabilesc indicele care stă la baza stabilirii dobânzilor – ROBOR. De data asta este un subiect conex. Nu ne uităm la dobândă, ci ne uităm la accesul la credite, la condiţiile de creditare. Suspiciunea este că, prin modul cum se calculează scorul de credit, este blocat accesul unor clienţi la credite şi se îngreunează refinanţarea”, a explicat Chiriţoiu, la ieşirea de la o conferinţă pe teme de energie.
El a menţionat că suspiciunile au apărut în urma analizei pe care o are în lucru Consiliul Concurenţei în sectorul bancar, din documente în format electronic, din computere şi telefoane.
„Important de menţionat este că nu luăm la întâmplare documente, ci ne bazăm pe un mandat judecătoresc. Judecătorul a aprobat ridicarea documentelor respective de la bănci”, a precizat Chiriţoiu.
În ceea ce priveşte investigaţia legată de dobânzi, preşedintele autorităţii de concurenţă a afirmat că se aşteaptă la un rezultat în cursul anului viitor.
Consiliul Concurenţei a anunţat ulterior, printr-un comunicat, că a finalizat inspecţiile inopinate derulate la zece bănci, precum şi la Biroul de Credit şi la Asociaţia Română a Băncilor. Băncile inspectate sunt: Alpha Bank România, CEC Bank, Garanti Bank, Raiffeisen Bank România, ING Bank NV Amsterdam sucursala Bucureşti, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, Credit Europe Bank (România), First Bank.
Autoritatea de concurenţă are suspiciuni că acţionarii Biroului de Credit ar limita accesul consumatorilor persoane fizice la produsele şi serviciile de creditare bancară printr-o serie de acţiuni legate de stabilirea şi aplicarea scorului FICO (în funcţie de care este evaluată capacitatea unui client de a rambursa un credit).
Biroul de Credit este o societate pe acţiuni înfiinţată la sfârşitul anului 2003, având, la ora actuală, ca acţionari 18 bănci şi are ca obiect de activitate colectarea/prelucrarea de date privind portofoliul de clienţi – persoane fizice clienţi ai participanţilor.
FICO Score de la Biroul de Credit este un număr, rezultat în urma aplicării unei metode statistice care ia în calcul mai multe elemente pe baza cărora băncile stabilesc gradul de risc al unui potenţial client ce solicită un credit către o instituţie financiară.
„Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor”, se menţionează în comunicat.
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, precizează sursa citată.
Ultima ora:
ObservatorAndrei Caramitru: RUSIA ATACA FRONTAL SI TOTAL ROMÂNIA . PARCHETUL TREBUIE SA ACTIONEZE – ACUM !!!!!!
PoliticAndrei Caramitru: RUSIA ATACA FRONTAL SI TOTAL ROMÂNIA . PARCHETUL TREBUIE SA ACTIONEZE – ACUM !!!!!!
EconomieCristian Tudor: Ultragreens continuă să demonstreze că inovația, perseverența și angajamentul pentru excelență pot face diferența
ExternAnca Dragu discută la Bruxelles despre integrarea în structurile financiare europene
SocialElena Calistru, la audierea din comisia REGI a Parlamentului european, despre viitorul politicii de coeziune din perspectiva societății civile
EvenimenteAlexandra Dobre: Am bucuria de a vă invita la un moment special pentru mine!
EditorialRadu Carp: Mesia de pe TikTok – o dezinformare de proporţii (I)
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe