Matei Bogdan
Publicat în 23 martie 2022, 17:32 / 57 elite & idei

Bogdan Neacşu: “Momentan, nu există motive de îngrijorare; nu avem companii românești de impact cu expunere pe Rusia sau Ucraina, băncile locale nici ele nu au expunere semnificativă”

Bogdan Neacşu: “Momentan, nu există motive de îngrijorare; nu avem companii românești de impact cu expunere pe Rusia sau Ucraina, băncile locale nici ele nu au expunere semnificativă”

“Băncile centrale urmăresc stabilitatea prețurilor și am văzut măsuri de răspuns la evoluțiile inflaționiste. Dar este un reglaj fin – între a crește dobânzile pentru a steriliza excesul de numerar din piață și a nu tăia prea mult din apetitul pentru investiții și necesarul de finanțare al economiei”.

  • “Pe parcursul ultimilor doi ani de pandemie, băncile au demonstrat că pot fi parte a soluției și nu cauză a problemelor”.
  • Ce mai importantă lecţie: “Noi, ca bănci, trebuie să fim alături de clienți și să căutăm soluțiii win-win și în momentele dificile”
  • ” Evoluția numărului de insolvențe nu ridică îngrijorări în momentul de față, suntem sub nivelul din anii de dinaintea pandemiei”.
  • Interviu cu Bogdan Neacşu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi preşedinte CEC Bank

Cum vedeţi situaţia macroeconomică a României în acest an? Credeţi că vom avea recesiune economică?

Bogdan Neacşu: După ultimul val COVID, speranțele erau că vom scăpa de pandemie și că vom reveni la normalitate, dar între timp a apărut conflictul din Ucraina….

Operăm în continuare într-un mediu volatil și impredictibil, dar dacă este să văd și partea plină a paharului, ultimii doi ani ne-au învățat să fim mai agili și să ne digitalizăm mai rapid.

Noi, ca bancă, monitorizăm și analizăm în permanență evoluția principalilor indicatori economici, suntem în legătură cu clienții și foarte atenți la semnalele care ne vin direct din piață. Și pentru 2022, elementele cheie vor fi evoluția conflictului din Ucraina, inflația, șomajul și rezolvarea actualei situații de pe piața energiei.

Cum se vede criza din Ucraina la nivelul băncilor?

Bogdan Neacşu: Nu cred că cineva se aștepta ca, în 2022, în Europa să avem confruntări de acest fel. Și nici la nivelul sistemului bancar nu putem ignora ce se întâmplă la Est. Dar ce pot să spun este că în acest moment nu există motive de îngrijorare. Nu avem companii românești de impact cu expunere pe Rusia sau Ucraina, băncile locale nici ele nu au expunere semnificativă. În ultimii 30 de ani am încercat să ne apropiem de Vest și de Occident și să atragem investitori strategici din zona occidentală. Deci nu văd că economia românească, industrii majore să depindă de capitalul din Est. Sigur, există o dependență la nivelul întregii Europe de gazul rusesc. Ce mai vreau să punctez este că sistemul nostru bancar este solid și poate face față provocărilor. Indicatorul de solvabilitate la nivel de sistem este de peste 22%, de două ori și jumătate peste limita legală. La fel, băncile stau foarte bine și în ce privește lichiditatea și acoperirea la risc.https://28973d3482c8c8f581c151419d0df92a.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

CEC Bank a obținut recent rating din partea Fitch? Face parte dintr-un plan mai complex – cum ar fi să accesați resurse financiare din piața de capital?

Bogdan Neacşu: Obținerea unui rating din partea Fitch a fost, pentru noi, în primul rând un exercițiu de guvernanță și transparență pe care consider că l-am trecut cu brio. Este pentru prima dată când CEC Bank – o bancă de stat – este evaluată de o agenție internațională de rating. Iar faptul că am obținut un rating BB, cu doar un punct sub ratingurile maxime acordate băncilor românești confirmă faptul că CEC Bank are un profil financiar solid, un nivel bun de lichiditate și un model de afaceri sustenabil, care a sprijinit creșterea organică din ultimii ani. Am reușit să ne majorăm cota de piață – de la  6,50% în 2018 la 7,9% la sfârșitul lui 2021 și am înregistrat o creștere de 72% a activelor bancare. Totodată, profiturile băncii au crescut la niveluri record – de peste 350 de milioane de lei anual în perioada 2019-2021.

Ratingul Fitch ne va ajuta pentru că avem în plan inclusiv accesarea piețelor de capital prin emisiuni de obligațiuni subordonate. Ne-am propus să creștem pe piață și pentru a susține această creștere, este necesar accesăm noi surse de finanțare.

Care sunt principalele riscuri la adresa sistemului bancar, în acest an?

Bogdan Neacşu: În acest an urmărim evoluția anumitor indicatori care cred că vor da semnalul pentru perspectivele economice pe termen mediu. Inflația – se discută mult dacă este un fenomen tranzitoriu sau persistent, evoluția prețurilor la energie, evoluțiile de pe piața forței de muncă – dacă vor apărea creșteri ale șomajului sau din contră, dacă vom asista la modificări structurale după 2 ani de muncă de acasă. Și nu în ultimul rând, evoluția unor sectoare industriale cheie – cum este cel auto, care a fost afectat de criza semiconductorilor și perturbarea lanțurilor de aprovizionare.

Continuare, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe