OraNoua.ro
Publicat în 15 octombrie 2014, 20:49 / 469 elite & idei

Bogdan Olteanu: În următorul mandat al conducerii BNR, cu siguranță România va adera la zona euro și la Uniunea Bancară

Bogdan Olteanu: În următorul mandat al conducerii BNR, cu siguranță România va adera la zona euro și la Uniunea Bancară

Aderarea la zona euro, intrarea în Uniunea Bancară și continuarea dezvoltării instituțiilor europene reprezintă principalele provocări pentru următorul mandat în conducerea Băncii Naționale a României, a declarat joi viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, în cadrul ediției a 14-a a colocviilor juridice cu tema „Post Crisis Mandates For Central Banks: Regulatory and Institutional Challenges”.

„În mandatul următor, cu siguranță România va adera la Uniunea Bancară, la zona euro și va continua să dezvolte instituțiile europene, dar sper ca următorul nostru mandat să se confrunte cu mai puține provocări și mai puține crize decât precedentul”, a spus Bogdan Olteanu. Autoritățile române au anunțat ca dată țintă pentru adoptarea euro anul 2019.

El a precizat că provocarea actualului mandat, care se încheie peste două zile, a constat în crearea unui cadru de reglementare care să permită sistemelor bancare la nivel european să se auto-stabilizeze, astfel încât să nu fie necesară folosirea banilor publici pentru salvarea băncilor.

„În unele țări, contribuabilii au plătit pentru a sprijini sistemul bancar, în altele nu. În România, spre exemplu, unde nu s-au folosit bani publici pentru sprijinirea sistemului bancar după 2008, am încercat și am reușit să prevenim eventualele probleme, în loc să acționăm ulterior. În România, ca și în alte țări, contribuabilii au același mesaj: nu vrem să cheltuim banii publici pentru a sprijini sau salva sistemul bancar. De aceea noi, ca reglementatori, ca supraveghetori, trebuie să facem mecanismul să funcționeze astfel încât să permită sistemului bancar să se stabilizeze singur, să nu apeleze la bani de la bugetul public”, a explicat Bogdan Olteanu.

Viceguvernatorul BNR a vorbit și despre decizia României de a adera la Mecanismul Unic de Supraveghere al Uniunii Europene, înainte de aderarea la zona euro, „cât mai curând posibil”. „Este un proces complicat atât pentru noi cât și pentru Banca Centrală Europeană. (…) Dar suntem hotărâți în această direcție pentru că noi considerăm că merită să stăm la masa la care se iau decizii, să participăm la luarea acestor decizii și să fim parte a construcției europene în care credem”, a subliniat Bogdan Olteanu.

În opinia sa, avantajele acestui parcurs sunt mai importante decât riscurile, unul din avantaje fiind cel referitor la faptul că nivelul de încredere în sistemul bancar românesc va crește, deci costul de finanțare va fi mai scăzut.

În ceea ce privește momentul intrării României în Mecanismul Unic de Supraveghere, viceguvernatorul BNR susține că un termen rezonabil ar fi de un an — un an și jumătate de la operaționalizarea mecanismului, în mai puțin de o lună, respectiv pe 4 noiembrie.

Ultima ora:

ObservatorCodrin Scutaru, Andrei Stoian: Summit-ul NATO din Washington. Competiția pentru Casa Albă

PoliticMarcel Ciolacu: Tricolorul va fi mereu o mărturie a unității noastre, reper neprețuit al conștiinței românești

EconomieMihai Precup: In Tokyo – Japonia | Consolidarea cooperării economice româno-nipone

ExternAlexandru Grumaz: Este Ordinea Mondială într-o spirală descendentă!? Avem o criză a rachetelor nucleare tactice în Europa?

SocialCarmen Elena Cirnu: 🌟 Major Milestone Achieved! 🌟

EvenimenteVictor Vevera: ICI București este prezent la conferința „ Lumea Geospațială: 20 de ani de comunitate geospațială ” 2024

EditorialRadu Puchiu: Am moderat o nouă întâlnire pe care Aspen Institute Romania a organizat-o ca parte a Programului Technology & Society

CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe