Borza: „Băieții deștepți” au găsit bunăvoință la ANRE și se ocupă acum cu exportul de energie
Traderii de energie care, în trecut, au căpușat Hidroelectrica au găsit acum bunăvoință la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, întrucât tot ei sunt cei care exportă energie în locul producătorilor, a declarat, marți, Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
„În 2012, am decuplat ‘băieții deștepți’ de la energia ieftină a Hidroelectrica, însă aceleași firme de trading sunt acum avantajate de ANRE, întrucât doar ele au exportat energie în ultimii doi ani, în detrimentul producătorilor de energie”, a spus Borza, într-o conferință pe teme de energie.
El a explicat că producătorii de energie nu pot derula exporturi din cauza unor interpretări pe care ANRE le aduce Legii energiei.
„ANRE interpretează legea în sensul că producătorii sunt obligați să vândă toată cantitatea de energie disponibilă pe OPCOM. Însă, în lege, nu veți găsi sintagma OPCOM, ci scrie că acest lucru trebuie făcut pe o piață competitivă. Interpretarea noastră este că aceasta poate fi orice piață din cele 27 de UE, pentru că altfel se încalcă principiul liberei circulații”, a susținut Borza.
El a arătat că, în 2014, s-au exportat 8,7 TWh, iar anul trecut 11 TWh, prin intermediul traderilor Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustrie și Energy Holding.
„Ceea ce înseamnă, în mare, că producătorii au fost păgubiți de cel puțin 20 de milioane de euro pe care i-ar fi câștigat dacă ar fi făcut aceste exporturi”, a mai spus Borza.
Oficialul Euro Insol a adăugat că, în trecut, a înființat o filială Hidroelectrica în Ungaria, pentru export, în cadrul unei vizite la Budapesta la care a participat inclusiv președintele ANRE, Niculae Havrileț. Ulterior, după ce Hidroelectrica a exportat 10 MW, compania a fost amendată de același ANRE pentru încălcarea legislației.
„Este o interpretare penală și abuzivă a legii. Am dat în judecată ANRE pentru acest lucru”, a completat Borza.
La rândul său, directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, a declarat că susține în totalitate punctul de vedere al lui Remus Borza.
„Cu siguranță, această situație nu este în regulă, întrucât există o reglementare europeană și ești liber să tranzacționezi în spațiul european. Lăsați-ne să demonstrăm că putem vinde”, a spus Lulache, prezentă la același eveniment.
Ea a adăugat că a purtat numeroase corespondențe cu ANRE pe această temă.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


