Dacă ar fi să creeze o sintagmă-brand pentru România, spune că ar folosi-o pe cea a unor prieteni străini: “Ţara în care ceea ce este obişnuit, normal, este imposibil, dar ceea ce este imposibil, este mereu posibil într-o clipă…”

Când a plecat în SUA avea doar 15 ani. Spune că a plâns doi ani de dor de ţară. Şi au mai fost şi altele. La 24 de ani a rămas văduvă. S-a luptat în zadar să se întoarcă în România. Înainte de 89 i-a fost imposibil. Când a făcut-o, după ’90, căpătase deja statutul de străină… străină în propria ţară. Spune că a salvat-o simţul umorului şi încrederea în oameni.

În Statele Unite nu mai avea de demonstrat nimic. Deşi era foarte tânără, ajunsese deja în vârful piramidei. Avea un background remarcabil: studii de ştiinţe politice, masterat în studii comerciale, un an de experienţă la Organizaţia pentru Cooperare Economica şi Dezvoltare (OECD) la Paris, profesor universitar, o bursă la Fletcher School of Law and Diplomacy în SUA, masterat în relaţii internaţionale, director de comunicare al publicaţiei Newsweek la New York. În ’90 s-a întors în ţară. I-au trebuit trei ani să pună pe picioare Fundaţia Soros în România şi Moldova. A plecat din nou în SUA în 1994 şi a înfiinţat acolo o agenţie de ştiri video. A obţinut un al treilea master, în ştiinţe politice, la una dintre cele mai prestigioase universităţi americane. În 1998 a revenit în România pentru a fi consilierul Preşedintelui Emil Constantinescu. A creat primul Forum al Românilor de Pretutindeni şi a invitat tineri români cu studii în străinatate la un târg de joburi la Cotroceni, ca să le prezinte posibilităţile de a lucra în propria ţară.

În România, cel mai mult o supără răutatea gratuită. Principala lecţie învăţată în străinătate este că „puterea îţi dă obligaţia să-i protejezi pe cei mai slabi ca tine şi să-i aperi de chiar puterea ta”. Românii nu au înţeles încă această obligaţie. Cât priveşte sintagma “Las’ că merge şi-aşa”, a devenit cel mai dăunator refren naţional, căci în lumea globalizată oamenii, ca şi bunurile şi serviciile, se întrec prin excelenţă, nu prin nepăsare. Pralong vorbeşte însă şi de o anumită puritate, de smerenie, de frumuseţe şi de multă ingeniozitate atunci când vine vorba despre sufletul şi trăirea românească.

După 2000 a fondat firma de comunicare Synergy, iar între 2002 şi 2005 a fost cel mai înalt responsabil de comunicare pentru Europa şi CIS în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Cel mai proaspăt proiect: o fundaţie, SynergEtica, care îşi propune educaţia pentru civilitate şi integritate, mai ales printre tineri.

Principiul de la care nu a abdicat niciodată: “Întotdeauna este prea devreme să spui că este prea târziu…”