Mireille Radoi – iesireadinbazadedate
Mireille Rădoi, a lansat „ieşireadinbazadedate”, o carte de poeme, sub egiga editurii timişorene Brumar. “Putem scăpa de serialitate, de matriţe, de dictatura imaginii şi a tehnologiilor informaţiei prin starea înaltă şi subtilă a poeziei, locul în care poţi fi doar tu cu tine şi interioritatea ta, tu cu Dumnezeu, tu cu călătoriile nesfârşite din imaginar. Pentru mine,...
Adrian Cioroianu – Epoca de aur a incertitudinii
Cel mai recent volum semnat Adrian Cioroianu, „Epoca de aur a incertitudinii”, vorbeşte despre un început de secol XXI pe al cărui decor intelectualii contează mai puţin decât vedetele media, în care America şi Occidentul par a fi depăşite de puterea în creştere a Chinei şi a statelor emergente, în care statele Arabiei dezmint clişee (şi islamizează politica), iar...
Iulian Chifu – Gândire strategică
Iulian Chifu a lansat in data de 14.05, la Palatul Parlamentului, Sala I.G.Duca, volumul ”Gândire strategică”. Lucrarea cuprinde şi un capitol intitulat „Conceptul de coabitare şi opţiunile României”, în care este analizată inclusiv „reconstrucţia post-conflict” de după criza politică din vara anului trecut.
„Eu zic că în momentul de faţă este o...
Dan Dungaciu – Elemente pentru o teorie a natiunii si nationalismului
Dan Dungaciu, directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale a lansat lucrarea „Elemente pentru o teorie a natiunii si nationalismului”, „o culegere de studii scrise intr-o perioada in care euro-optimismul era aparent cuvantul de ordine”, dupa cum explica autorul.
„Elemente pentru o teorie a naţiunii şi naţionalismului”, oferă un...
Florian Bichir – Le dernier chemin de Dracula
Volumul „Le dernier chemin de Dracula” al scriitorului şi jurnalistului Florian Bichir a fost editat săptămâna trecută în Franţa de prestigioasa editură Edilivre. Cartea a apărut în colecţia Clasic, seria Religie.
Editat în România de Eikon, volumul a fost prezent la cea de-a 33-a ediţie a Salonului de Carte (Salon du livre) de la Paris, 22-25 martie. „O incursiune cu har în...
Augustin Ioan – Arhitectura memoriei. Noua frontieră a spațiului sacru
Volumul „Arhitectura memoriei. Noua frontieră a spațiului sacru” semnat de arhitectul Augustin Ioan explorează noile dimensiuni ale arhitecturii memoriei, de la arhitectura memorială, adică a arhitecturii destinate să aducă aminte, să co-memoreze în spațiul public evenimente, de regulă violente și tragice, la arhitectura în relație cu timpul în general, în sensul...
FOTO: Ionel Nițu – Lansarea cărții „Ars Analytica” la Bookfest
Târgul internaţional de carte Bookfest 2013 a găzduit, joi, 30 mai a.c., lansarea de către Grupul Editorial RAO a două noi volume: “Ars Analytica”, avându-i coordonatori pe George Cristian Maior şi Ionel Niţu, şi „Spionii. Cine sunt, ce fac”, realizată de Centrul Surse Deschise din cadrul SRI sub coordonarea domnului George Cristian Maior. La eveniment au luat cuvântul...
Lansare „Ars Analytica. Provocări și tendinte în analiza de intelligence, în prezența coordonatorilor George Cristian Maior și Ionel Nițu
Joi, 30 iunie 2014 la ora 14:00 va avea loc lansarea „Ars Analytica. Provocari si tendinte in analiza de intelligence„, in prezenta coordonatorilor George Cristian Maior si Ionel Nițu.
Volumul se bucură de contribuția a peste 40 de coautori.
“Indiferent de tipologie, în intelligence este foarte important ca schimbarea să genereze o mai bună cunoaştere, prevenire şi combatere...
Vasile Pușcaș: Evaluation of 20 years Copenhagen criteria
By Nienke van Leeuwaarden
I recently read the book “EU Accession Negotiations (A Handbook)” written by Prof. Vasile Puscas. The material – well structured, accessible and clear – provides a comprehensive overview of EU accession negotiations, combining theory with practical experience. The main aim of the book could be considered to make the know-how regarding EU accession negotiations...
Iulian Chifu a lansat cartea „Gândire strategică”
Iulian Chifu a lansat in data de 14.05, la Palatul Parlamentului, Sala I.G.Duca, volumul „Gândire strategică”.
Volumul lui Iulian Chifu reprezintă o analiză bine documentată, echilibrată și extrem de lucidă, care ar putea reașeza în matcă multe minți înfierbântate, aducând un strop de normalitate și realism într-o perioadă zbuciumată traversată de orgolii,...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
