Mireille Rădoi: „România cunoașterii” – proiect național lansat la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

          Proiectul „România cunoașterii” a fost lansat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe 14 mai 2024, de Academia Oamenilor de Știință din România, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”...

15 mai 2024Citeşte!

Adrian Bulboaca, la primul panel din cadrul hashtag#CFOConference Cluj-Napoca

„Anul 2023 a fost axat, în ceea ce privește potențialele finanțări, pe o diversitate complexă. Vorbim de la finanțări care au în vedere dezvoltarea capacității de producție, despre finanțări pentru achiziția de companii. Ca element de noutate particulară, în sensul că remarcăm un trend, vorbim de finanțările care vizează extinderea internațională în rândul unor...

15 mai 2024Citeşte!

Mihai Precup: Conferința „Future of Governance”, Envisia – Board of Elites: Aderarea la OECD, viitorul guvernanței corporative, un parteneriat educațional cu AMEPIP și posibile noi listări la bursă

Printre provocările cu care se confruntă Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) se numără “vechile metehne” din companiile de stat, nepotismele din CA-uri, și provizoratele, care trebuie să înceteze, afirmă Mihai Precup, președintele instituției. Citește mai mult la:...

15 mai 2024Citeşte!

Victor Vevera: ICI București organizează pe 17 mai workshopul „Comunicații pentru Viitor -Inovație și Cercetare în Era Digitală” pentru a marca Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București va puncta Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin workshopul „Comunicații pentru Viitor: Inovație și Cercetare în Era Digitală”, pe care îl va organiza la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului, în data de 17 mai 2024. Într-o eră caracterizată de progres...

15 mai 2024Citeşte!

Victor Vevera: ICI București este reprezentat la conferința internațională „Impactul interferențelor informaționale asupra proceselor democratice/electorale”

În perioada 14-15 mai 2024, ICI București este reprezentat de Adrian-Victor Vevera, directorul general al institutului, la conferința internațională „Impactul interferențelor informaționale asupra proceselor democratice/electorale”, organizată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală de Protecție Internă. Evenimentul se desfășoară sub egida eforturilor Uniunii...

15 mai 2024Citeşte!

Dan Mircea Cipariu: 23 de poete la ediția a XVI-a a Maratonului de Poezie și Jazz, în Noaptea Europeană a Muzeelor

Sâmbătă, 18 mai 2024, între orele 19.00-22.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București (Calea Victoriei nr. 88), va avea loc Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XVI-a, difuzat în direct de Radio România Cultural. Evenimentul celebrează Noaptea Europeană a Muzeelor. 23 de poete din generații literare diferite vor susține lecturi publice de...

15 mai 2024Citeşte!

Ramona Jurubita: Challenges and opportunities for businesses in Romania and in the Central and Eastern Europe (CEE) region

Ramona Jurubita, Country Managing Partner, KPMG in Romania and Moldova, discussed with Petr Bucik, Partner, CEE Head of Advisory, KPMG in the Czech Republic and Tudor Grecu, Partner, Head of Advisory, KPMG in Romania and Moldova some of the challenges and opportunities for businesses in Romania and in the Central and Eastern Europe (CEE) region. The discussion also covered other topical issues...

15 mai 2024Citeşte!

Club România în parteneriat cu Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limbi Străine (FABIZ) lansează seria de evenimente sub titlul „Laborator OCDE”, parte a proiectului național „România în OCDE”

Demersul își propune să crească gradul de conștientizare și înțelegere a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în rândul comunității academice din România. Această inițiativă vine într-un moment crucial, înaintea aderării României la OCDE, prevăzută pentru anul 2026, și are ca scop principal informarea studenților despre importanța și...

15 mai 2024Citeşte!

Manuela Catrina: În România, IT-ul este pe partea bună a istoriei noastre

Europa nu numai că are idei bune, ci şi ştie cum să le aplice şi să o facă într-un mod decisiv, iar când vine vorba despre IT, trebuie să spun că, în România, acesta este pe partea bună a istoriei noastre, a declarat, miercuri, Manuela Catrina, director adjunct al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), la International Summit & Gala Award...

8 mai 2024Citeşte!

Daniela Serban: SAVE THE DATE! FORUM by ARIR 2024 va avea loc în data de 7 iunie, începând cu ora 9:00

SAVE THE DATE! FORUM by ARIR 2024 va avea loc în data de 7 iunie, începând cu ora 9:00. Ediția a 6-a a evenimentului va avea tema „Noi frontiere în Relația cu Investitorii: Provocarea europeană”. Alătură-te FORUM by ARIR 2024 pentru a explora cele mai recente tendințe în domeniul Relației cu Investitorii (IR) și practicilor de raportare într-un context de business și...

8 mai 2024Citeşte!

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe