Anca Dragu: Moldova, parte integrantă a Europei financiare și exemplu de transformare regională – copilul minune al Europei
La Washington, am participat la forumul „Stabilitate, securitate și prosperitate în Europa de Sud-Est”, organizat de Hudson Institute — un eveniment care a reunit lideri din regiune pentru a discuta viitorul economic și politic al Europei.
Am vorbit despre transformarea profundă a Republicii Moldova, un stat care inspiră prin curaj, maturitate democratică și angajament față...
Luca Niculescu, la întâlnirea board-ului Centrului Regional al OCDE, a evidențiat implicarea României – de la sprijinul acordat R. Moldova și Ucrainei, până la proiectele dedicate Balcanilor de Vest
Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și responsabil pentru procesul de aderare a României la OCDE, a participat vineri la reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului OCDE de la Istanbul. La întâlnire au participat înalți oficiali din cadrul Guvernului Republicii Turcia și al Secretariatului OCDE, reprezentanți ai unor state membre și candidate...
Victor Negrescu: Am iniţiat o scrisoare către preşedintele CE prin care solicităm deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că a iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări, o scrisoare către preşedintele Consiliului European, António Costa, prin care solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova.
”Am iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări europene care reprezintă principalele...
Cristian Unteanu: Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“
de Cristian Unteanu
Prin suava voce a preşedintelui Dodon, al cărui partid socialist pro-rus a adunat cele mai multe voturi în recentele alegeri legislative, strategii Kremlinului anunţă mesajul fundamental de negocieri cu Occidentul, în primul rând cu statele membre UE şi, dacă şi când se va putea, cu SUA.
În măsura în care subiectul securităţii europene în general şi cel al...
Iulian Chifu: Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon – puterea şi limitele voinţei sale în numirea unui Premier
de Iulian Chifu
Preşedintele Igor Dodon se află la punctul său de maximum în exercitarea puterii. Este întotdeauna cazul pentru un preşedinte, după alegeri generale, când fostul Parlament – şi Preşedintele Parlamentului aferent, numărul doi în stat – a dispărut, şi când revine constituţional Preşedintelui sarcina de a desemna prim-ministrul.
Mai ales când nu există un...
Armand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova
În alegerile parlamentare din toamnă, pentru care alegerile anticipate de la Chișinău sunt un preambul, ”Moldova va face o alegere între două tipuri de civilizație, nu între Uniunea Europeană și Uniunea Eurasiatică, nu între Bruxelles și Moscova. Îți alegi un model de viață : ori mergi spre Occident și îți asumi modelul occidental de civilizație, ori rămâi într-o...
Cristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc
de Cristian Unteanu
În urmă cu câteva zile, scriam că aveam o bănuială: ideea aparent atât de frumoasă şi generoasă formulată de ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti privind eventuala reunirea a României cu Republica Moldova pe bază de referendum putea fi doar o parte a unui scenariu cu mult mai amplu.
Argumentul era că pe ruşi nu-i interesează nici care sunt aspiraţiile...
Radu Carp: Președintele Dodon a dovedit că nu privește România ca fiind un partener, un prieten
Despre actualele relații moldo-române, în dialog cu un analist politic de la București.
Pentru că există o colaborare pe linie de partid între Partidul Social Democrat din România și Partidul Democrat din R. Moldova, ar trebui să câștige cetățenii, dar multe din proiectele comune se implementează cu întârziere. Declarația a făcut-o doctorul în științe politice din...
Radu Carp: Există un sistem electoral care poate produce un plus de democraţie în Republica Moldova?
de Radu Carp
În urmă cu câteva luni, Partidul Democrat propunea reforma sistemului electoral din Republica Moldova prin trecerea la sistemul de vot majoritar. Propunerea a fost intens criticată, s-a vorbit foarte mult despre tendinţa de a trece la un sistem autoritar prin eliminarea mai multor partide dintr-un Parlament ales pe baza acestui sistem de vot.
S-au organizat şi conferinţe la...
Dan Dungaciu: Chişinăul intră pe axa Moscova-Budapesta
Rareori ai prilejul unui sentiment de mândrie patriotică atunci când e vorba despre atitudinea oficialilor ruşi sau a preşedintelui Vladimir Putin faţă de România. Şi totuşi, se poate.
Cu ocazia vizitei preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon, la Moscova (17-18 ianuarie), prin gestul de a oferi liderului moldovean harta Moldovei istorice (trivial, totuşi, şi nepotrivit cu calibrul...
Iulian Chifu: Un cocktail exploziv: Republica Moldova – un preşedinte pro-rus, o coaliţie condusă de oligarh şi un stat societate comercială
de Iulian Chifu
Republica Moldova încheie anul 2016 apoteotic, anunţând un viitor sumbru în ajun de alegerile generale care vor avea loc în 2018, la Centenarul statului naţional unitar român.
Igor Dodon, un preşedinte pro-rus, a fost ales la Chişinău, Oligarhul suprem (şi unii spun unic) s-a ales preşedinte al PDM şi, deci, în mod oficial, şef al coaliţiei, şi statul Republica...
Armand Goșu – Republica Moldova: ce urmează?
de Armand Goșu
Doar consolidarea unor noi partide politice proeuropene și democratice capabile să genereze o nouă elită politică la Chișinău ar putea să scoată Republica Moldova din fundătura în care a adus-o actuala clasă politică cleptocrată, egolatră și histrionică. Este poate ultima șansă a statului Republica Moldova.
Comisia Electorală Centrală a anunțat deja...
Sorin Ioniţă: Cum ne-am rătăcit în Transnistria. Şi un vot cu paradoxuri
de Sorin Ioniţă
Moldova e o ţară de şase ori mai mică decât România, dar, în unele privinţe, de şapte ori mai complicată.
De la distanţă, atunci când spui „Transnistria“, ai impresia că entitatea ar fi, cum o arată numele, plasată dincolo de Nistru. În realitate, regimul de la Tiraspol ocupă teritorii bunicele şi dincoace de Nistru, iar de ce e asta important nu-ţi dai...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
