Anca Dragu: Moldova, parte integrantă a Europei financiare și exemplu de transformare regională – copilul minune al Europei
La Washington, am participat la forumul „Stabilitate, securitate și prosperitate în Europa de Sud-Est”, organizat de Hudson Institute — un eveniment care a reunit lideri din regiune pentru a discuta viitorul economic și politic al Europei.
Am vorbit despre transformarea profundă a Republicii Moldova, un stat care inspiră prin curaj, maturitate democratică și angajament față...
Luca Niculescu, la întâlnirea board-ului Centrului Regional al OCDE, a evidențiat implicarea României – de la sprijinul acordat R. Moldova și Ucrainei, până la proiectele dedicate Balcanilor de Vest
Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și responsabil pentru procesul de aderare a României la OCDE, a participat vineri la reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului OCDE de la Istanbul. La întâlnire au participat înalți oficiali din cadrul Guvernului Republicii Turcia și al Secretariatului OCDE, reprezentanți ai unor state membre și candidate...
Victor Negrescu: Am iniţiat o scrisoare către preşedintele CE prin care solicităm deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că a iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări, o scrisoare către preşedintele Consiliului European, António Costa, prin care solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova.
”Am iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări europene care reprezintă principalele...
Slovacia îşi va deschide ambasadă la Chişinău
Ambasada Republicii Slovace în Republica Moldova va deschisă în primăvara anului viitor. Despre aceasta a anunţat ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul a menţionat că acest subiect a fost abordat în cadrul întrevederii sale cu omologul slovac, Miroslav Lajčák, la Bratislava, relatează Info-Prim...
Dimitri Rogozin este aşteptat la Chişinău pentru a participa la lucrările comisiei mixte moldo-ruse pentru economie
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin vine la Chişinău. Vineri, 16 noiembrie, oficialul rus va efectua o vizită de o zi în Republica Moldova în cadrul căreia va participa la lucrările comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru economie, potrivit Moldova.org.
Organizatorul şedinţei comisiei interguvernamentale, Ministerul Economiei, dar şi Ambasada Federaţiei Ruse acreditate la...
Ion Perju: Fermierii din Republica Moldova trebuie să înveţe să se adapteze vremurilor
Datele statistice arată că cel mai rău în Republica Moldova sunt salariaţi agricultorii. Ce pot face fermierii pentru a avea profit, a fost una dntre intrebarile la care a raspuns vicedirectorul proiectului „Competitivitatea Agricolă şi dezvoltarea Întreprinderilor” (ACED), finanţat de guvernul Statelor Unite ale Americii, Ion Perju, în cadrul unui interviu pentru Europa...
Dorin Purice: Poliţiştii de frontieră din Republica Moldova nu cooperează cu colegii din regiunea transnistreană
Poliţia de Frontieră din Republica Moldova nu cooperează cu colegii din regiunea transnistreană şi nici nu vede despre ce conlucrare ar putea fi vorba. Declaraţia aparţine şefului Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice,.
„Nu avem nicio cooperare cu colegii din regiunea transnistreană. Ţinând cont de atribuţiile noastre la frontieră şi necesitatea protecţiei datelor cu caracter...
Stela Jantuan: Legea egalităţii va disciplina societatea din Republica Moldova
Legea privind asigurarea egalității a fost un compromis pe marginea tensiunilor din societate, însă aceasta va disciplina fiecare cetățean. De această părere este deputata Stela Jantuan, vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice, se arată într-un articol moldova.org
Într-un interviu realizat pentru portalul discriminare.md, Natalia...
Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Parlamentului, riscă să fie demis din funcţie
Prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, riscă să fie demis. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de fracțiunea PCRM şi urmează să fie înregistrat de legislativ, potrivit moldova.org.
Deputatul comunist, Anatolie Zagorodnâi, a specificat că de nenumărate ori PCRM a cerut audierea procurorului general în ceea ce privește scandalul în care este implicat...
Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova, l-a felicitat pe preşedintele Americii Barack Obama
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a adresat un mesaj de felicitare omologului său de la Casa Albă, Barack Obama, după ce acesta a fost reales în funcția de șef al statului, transmite UNIMEDIA. Șeful statului și-a exprimat încrederea că colaborarea dintre cele două state se va extinde în diverse domenii de interes comun. Publicaţia UNIMEDIA redă mesajul integral al...
William H. Moser, ambasadorul Americii în Republica Moldova, a organizat alegeri simbolice la Chişinău
Simulare de alegeri prezidenţiale la Chişinău. Mai marii statului Republicii Moldova au votat simbolic pentru cei doi candidaţi înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA. Evenimentul a avut loc la Reşedinţa Ambasadorului SUA în Republica Moldova, William H. Moser, organizat cu ocazia alegerilor prezidenţiale care au avut loc în SUA şi, respectiv, victoria lui Barack...
Vlad Filat: Operatorii de telefonie mobilă din Republica Moldova trebuie să ofere acoperire totală pe drumurile naţionale
„Acoperire totală, cel puțin pe drumurile naționale, trebuie să fie asigurată”. Asta a fost solicitarea premierului Vlad Filat, expusă în cadrul ședinței Guvernului în adresa operatorilor de telefonie mobilă din Republica Moldova, în contextul aprobării unei hotărâri de Guvern pentru construcția unor noi stații de telefonie mobilă, informează UNIMEDIA.
„Este îmbucurător...
Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova, în turneu diplomatic în Croaţia, Italia şi Slovacia
Viceprim-ministrul Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, va efectua un turneu diplomatic de trei zile în Croaţia, Italia şi Slovacia. Turneul prin Europa este preconizat pentru perioada 6-8 noiembrie, transmite UNIMEDIA cu referire la un comunicat al MAEIE.
În cadrul vizitei în Croaţia, marţi, 6 noiembrie, ministrul Iurie Leanca va avea întrevederi cu...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
