22 aprilie 2026, 16:04
Ilie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
Sorin Cucerai: Sorel era cel mai viu om lent pe care îl întâlnisem până atunci. Viața irumpea din el cu o putere colosală și cu o lentoare nesfârșită.
de Sorin Cucerai
Am intrat la Filosofie, în 1991, cu credința fermă că sunt deja filosof. Așa cum se spunea odată despre studenții de la Litere că au deja primul volum de poezie gata scris, așa și noi, proaspăt studenți, credeam deja că suntem filosofi. Și ne comportam ca atare, cu toată ireverența vârstei și cu tot entuziasmul proaspetei libertăți de după căderea...
Alexandru Lazescu: Armata europeană, proiect al imperiului franco-german
Cât de credibile ar putea fi niște garanții de securitate oferite de UE, în absența SUA și a Marii Britanii? Flancul de Est, din imediata vecinătate a Rusiei, le privește cu mare scepticism.
Franța, dar din ce în ce mai mult și Germania, apasă pe pedala retorică a unei „Uniuni Europene Suverane“, decuplată sau chiar în opoziție cu America. Un stimulent din acest punct de...
Valentin Lazea: Un număr mic de bănci s-au trezit la realitate să educe clienţii; mă îndoiesc că IFN-urile vor asta
Un număr mic de bănci s-au trezit la realitate că ar fi bine să-şi educe clienţii, dar mă îndoiesc sincer că, la nivelul IFN-urilor, această conştiinţă a ajuns deja, a declarat, joi, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, într-o conferinţă de specialitate.
„Nu cunosc atât de bine industria IFN-urilor ca să ştiu cât e de dornică să-i...
Mugur Isărescu: Am constatat lipsa unei comunicări eficiente; multe lucruri neplăcute au apărut de la funcţionarul în relaţie cu consumatorul
Unele situaţii neplăcute între consumatori şi bănci au apărut chiar de la funcţionarul aflat în relaţie directă cu aceştia, a afirmat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, într-o conferinţă, menţionând că a constatat lipsa unei comunicări eficiente.
„Am constat lipsa unei comunicări eficiente. Multe lucruri neplăcute au apărut chiar de la...
Bogdan Chiriţoiu: Ne place sau nu, preţul energiei şi al gazelor va creşte, iar statul nu ne mai poate subvenţiona pe toţi
Preţul energiei electrice şi al gazelor din România va avea o tendinţă de creştere, în contextul alinierii cu ţările europene, iar Guvernul trebuie să spună ce consumatori poate subvenţiona în continuare, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă de profil.
„Un lucru mai greu de acceptat, dar inevitabil, este că, în momentul în care...
Mihai Busuioc: Îmi doresc ca această instituţie să devină un partener credibil şi un model de profesionalism şi expertiză
Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, a discutat cu preşedintele Curţii de Conturi Europene, Klaus-Heiner Lehne, despre importanţa tranziţiei de la auditul de conformitate la auditul de performanţă, parte componentă a procesului de reformă şi modernizare a celor două instituţii, obiectiv comun asumat de înalţii oficiali, conform unui comunicat remis, marţi,...
Manuela Catrina: Implementarea tehnologiilor 5G reprezintă o şansă istorică pentru modernizarea României
România are o şansă istorică de a folosi digitalul pentru modernizare, odată cu implementarea tehnologiilor 5G, a declarat, miercuri, Manuela Catrina, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), la conferinţa de lansare în consultare publică a Strategiei naţionale pentru 5G.
„Cred că astăzi este un moment în care sărbătorim...
Corina Creţu: România trebuie să continue drumul său european; nu trebuie să ne jucăm cu viitorul nostru
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, consideră că România trebuie să continue drumul său european, apreciind că o eventuală părăsire a Uniunii Europene ar fi „o catastrofă naţională”.
„Mesajul meu este acela că România trebuie să continue drumul său european. (…) Nu trebuie să ne jucăm cu viitorul nostru. (…) Este...
Gruia Stoica: Grup Feroviar Roman opereaza acum si in Serbia
Compania EURORAIL LOGISTICS doo Serbia, parte a Grupului Grampet-GFR, este operationala, iar primul tren incarcat a efectuat transportul cu resurse proprii si personal sarb.
Lansarea operatiunilor EURORAIL LOGISTICS doo Serbia are loc in acelasi an in care tara vecina liberalizeaza piata de transporturi de marfuri pe cale ferata.
Primul tren incarcat a parcurs traseul Subotica (granita cu...
Eugen Tomac: Reunificarea României şi Basarabiei, un proces realizabil, care trebuie promovat şi la Bruxelles
Reunificarea Basarabiei cu România este un proces „realizabil”, „realist”, care „a şi început” prin acţiunea de redobândire a cetăţeniei române de către un milion de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat duminică, la Alba Iulia, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac.
„Nu doar că este realizabil, ci a...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
