Cătălin Predoiu a avut o “discuție foarte bună” cu omologul austriac despre aplicarea deciziei de aderare la Schengen pe cale aeriană și maritimă și despre pașii privind aderarea terestră
Ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a transmis, luni, felicitări poliţiştilor care au descoperit peste 5 milioane de comprimate cu substanţe dopante şi a afirmat că lipta cu drogurile şi cu interlopii va continua ani de zile, însă ”Poliţia Română o va duce până la capăt”, context în care vicepremierul liberal a adăugat că MAI lucrează pe toate dosarele, inclusiv aderarea deplină la spațiul Schengen.
”Felicit poliţiştii care, zilele trecute, la Constanţa, au operat o importantă captură de droguri. Peste cinci milioane de comprimate, conţinând substanţe interzise. Sunt operaţiuni în curs care vor continua pe aceeaşi linie. Altele noi vor fi iniţiate de Poliţia Română. Este o luptă care va dura ani de zile cu drogurile şi cu interlopii şi sunt convins că Poliţia Română o va duce până la capăt, a transmis, luni, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
Acesta a anunțat că ia parte, la Londra, la o reuniune consacrată luptei cu crima organizată, contra spălării banilor, contra traficului de droguri.
”Ne vom angaja în aceste platforme de cooperare pentru a face mai eficient efortul poliţiştilor români”, a mai transmis ministrul de Interne.
Predoiu a adăugat că se lucrează pe toate dosarele ministerului, inclusiv în ceea ce priveşte extinderea spaţiului Schengen.
”Am avut, recent, o discuţie foarte bună cu domnul ministru Karner. Ne concentrăm pe organizarea aplicării prezentei decizii a Consiliului JAI, precum şi pe paşii care vor urma”, a mai declarat Cătălin Predoiu.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


