Catalin Predoiu, analiză la „rece”: PNL a pierdut aproape tot ce avea la prezidențialele din 2014
Prim-vicepreşedinte PNL, Cătălin Predoiu, susține că partidul se confruntă î acest moment cu o criză de identiate, iar formațiunea a pierdut multe dintre avantajele pe care le avea în campania pentru prezidențiale din 2014.
„Partidului i-a lipsit aproape totul: coeziune, coerență, încredere, mobilizare, figuri emblematice, mesaj, credibilitate, ancorare în agenda oamenilor, strălucire, măreție! Tot ce-a avut la prezidențialele din 2014. A fost doar un partid într-o fuziune nefinalizată, care a luat colectiv decizii greșite. Treptat s-au instalat mai multe crize multiple în PNL, care acum coexistă”, a spus Predoiu, într-un interviu pentru Revista 22.
Liberalul a descris în detaliu care ar fi principalele probleme ale partidului.
„O criză organizatorică decurgând din succedarea interimatelor, pentru că interimatul vine la pachet cu o relativă legitimitate internă. Apoi este o criză financiară, care a fost moștenită și rezolvată doar parțial, criză de imagine, criză de comunicare, criză de rezultate încurajatoare. Toate acestea au condus la o criză de identitate și legitimitate în ochii publicului. Doar o conducere legitimă prin vot și aleasă pe bază de competență demonstrată le poate rezolva. Ceea ce a fost un avantaj – întinderea fuziunii pe trei ani, pentru că în 2014 a calmat orgolii și a concentrat efortul pe campania prezidențială – treptat s-a transformat într-un dezavantaj. Pentru că un partid în stare de tranziție, condus interimar la toate nivelurile, nu-și poate aduna toate forțele ca să livreze rezultatul așteptat și de propriii membri, și de alegători”, a spus Predoiu.
http://www.paginadepolitica.ro/predoiu-analiza-la-rece-pnl-a-pierdut-aproape-tot-ce-avea-la-prezidentialele-din-2014/
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


