OraNoua.ro
Publicat în 23 mai 2012, 19:11 / 306 elite & idei

Cătălin Predoiu – Ce a lăsat în urmă cel mai longeviv ministru

Cătălin Predoiu – Ce a lăsat în urmă cel mai longeviv ministru

Cel mai longeviv ministru al României din ultimii 20 de ani, Cătălin Predoiu, şi-a predat mandatul după 50 de luni. El a declarat, la final de mandat, că a găsit sistemul în mijlocul bătăliei politice şi a încercat să consolideze independența magistraților.

Am găsit un sistem judiciar în plină vâltoare a bătăliei politice. Am încercat să extrag acest sistem din mijlocul bătăliilor politice, să introduc o notă de calm şi echilibru, să consolidez independența magistraților şi să-i pun în situația de a asigura la rândul lor echilibrul în societate”, a spus fostul ministru al Justiției.

Principala realizare a lui Cătălin Predoiu o reprezintă adoptarea celor noi patru coduri şi Legea micii reforme. Aceste proiecte au dus la simplificarea judecării proceselor pentru a uşura munca magistraților, și așa aglomerați zilnic de sute de dosare. Aşa au ajuns acuzații care îşi recunosc faptele să primească pedepse înjumătățite încă de la primul termen, iar judecătorii să scape de administrarea unor probe inutile.

Tot în urma Legii micii reforme procesele s-au scurtat, pentru că nu au mai fost admise amânări succesive fără motiv. Mai mult, procesele în care se contestă amenzi nu mai pot fi atacate cu recurs. Și asta reduce activitatea din instanțe, luând în calcul că numai în 2009 au fost declarate peste 170.000 de recursuri la astfel de hotărâri. S-a instituit şi posibilitatea împăcării părților pentru infracțiuni mai uşoare. Divorțul la notar sau după primul termen, chiar şi în familiile care au copii minori, a fost o altă prevedere introdusă în mandatul lui Cătălin Predoiu.

Schimbarea promovării la Înalta Curte
Scandalul privind promovarea la Înalta Curte de Casație şi Justiție a dus la noi reglementări prin lege. Într-un final, după dezbateri aprinse între membrii Consiliului Superior al Magistraturii, asociații de magistrați și Ministerul Justiției s-a stabilit că pentru ÎCCJ pot candida doar judecătorii care au fost magistrați la o Curte de Apel sau la un parchet de pe lângă Curtea de Apel, cu o vechime de cel puțin 15 ani în funcția de judecător, respectiv de procuror.

Abaterile disciplinare

Cunoscut pentru relația tensionată cu judecătorii, Cătălin Predoiu a modificat și abaterile disciplinare și a introdus măsuri mai drastice pentru magistrații care greșesc. Forma introdusă în perioada mandatului lui Cătălin Predoiu prevede și încălcarea atribuțiilor cu rea-credință și gravă neglijență, pentru a-i responsabiliza pe magistrați în urma numeroaselor procese pierdute la CEDO de România.

Un sistem informatic nefuncțional, dar de milioane
Ministrul Justiției a lăsat în urmă și probleme. Printre acestea, un ECRIS nefuncțional, dar îmbunătățit pe hârtie prin investirea a milioane de euro. Programul care trebuie să îi ajute pe justițiabili, pe avocați, dar şi pe angajații din sistem funcționează prost şi ineficient. Asta spun cei care îl folosesc, în ciuda faptului că s-au cheltuit milioane de euro pentru implementarea sa și pentru modernizarea permanentă. Ministerul Justiției a pasat tot timpul problema la cei care s-au ocupat de sistem, o firmă care a câștigat licitația, dar a lungit cu mult realizarea programului. Acum, la finalul celor peste patru ani de mandat, Cătălin Predoiu îi lasă noului ministru al Justiției responsabilitatea eficientizării sistemului ECRIS.

Problema arhivei SIPA, în continuare nerezolvată
Noul ministru al Justiției, Titus Corlățean, trebuie să rezolve o veche problemă – a arhivei fostului serviciu secret al Justiției, SIPA. Cătălin Predoiu nu a găsit nicio soluție în patru ani, deşi a promis că este o prioritate. În arhiva SIPA există zeci de mii de dosare de urmărire informativă a magistraților din perioada comunistă. Serviciul a fost desființat în urmă cu şase ani, dar niciun ministru nu şi-a asumat găsirea unei rezolvări. Cătălin Predoiu a declarat de mai multe ori că arhiva SIPA va ajunge în Arhivele Naționale și că există un proiect de lege avizat favorabil de fostul Guvern Ungureanu. Numai că documentele trebuie să fie clasificate, pentru a nu avea oricine acces la date din viața privată a foștilor și actualilor magistrați.

Ce nu a apucat să termine ministrul Predoiu
Ministrul Cătălin Predoiu și-ar fi dorit să pună în aplicare noul Cod de procedură civilă, însă acest lucru se va întâmpla de-abia de la 1 septembrie, în mandatul lui Titus Corlățean.

Locurile vacante din sistemul judiciar sunt, în continuare, o problemă de care se lovesc zilnic judecătorii. Așa au ajuns magistrații de la Curtea de Apel București să dea în judecată CSM, Ministerul Justiției și Guvernul pentru că nu au asigurat bugetarea locurilor vacante din instanțele arondate. Schimbarea sa de la conducerea Justiției i-a schimbat și planurile pentru Ministerul Public. Cătălin Predoiu discutase cu procurorul general Laura Codruța Kovesi pentru prelungirea mandatului lui Daniel Morar și după 13 august. Decizia a venit pentru ca întreaga echipă să primească verdictul Comisiei Europene după cinci ani de monitorizare. În acest moment, Titus Corlățean îl poate schimba în orice moment pe Daniel Morar, iar pe Laura Codruța Kovesi după luna noiembrie.

Articol publicat in Q Magazine

Ultima ora:

ObservatorMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

PoliticMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

EconomieCosmin Ghiță: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaMireille Rădoi, Flaviu George Predescu: Lansare de carte „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Gavrilă | Strada de C’Arte

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe