Introducere

In urma cu cativa ani Guvernul Romaniei a adoptat o paradigma de lucru care viza in primul rand macrostabilizarea economica.

Schema este de acum cunoscuta: un acord de macrostabilizare cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana, austeritate bugetara, atragerea de fonduri comunitare si ceea ce s-a numit generic “modernizarea statului”.

Adoptarea acestor politici a fost facuta din mers de guvern, fara un efort si proces prealabil de reflectie in cercurile economice si politice interne, schema rezultand, in principal, din discutiile cu reprezentantii FMI.

Acest modus operandi a avut trei determinari:

1)   presiunea externa exercitata de efectul crizei incepute in 2008;

2)   presiunea interna a calendarului politic electoral; era nevoie de o solutie rapida de macrostabilizare;

3)   limita partidelor politice in capacitatea de a propune propria viziune coerenta asupra solutiilor; partidele noastre au o expertiza verificata in cucerirea si exercitarea puterii, mai putin in elaborarea de politici; atunci cand o fac, apeleaza de regula la experti externi, plasati in diverse institutii; este si cazul prezent, in care politica finantelor este facuta de un reprezentant al BNR.

Principala deficienta a acestei paradigme a fost din start focalizarea ei exclusiva pe echilibrarea macrobugetara si macroeconomica, desi Guvernele care s-au succedat au incercat sa-i aditioneze si masuri menite sa stimuleze cresterea, cum ar fi, de exemplu, Programul Prima Casa.

Din pacate, nici paradigma macrostabilizarii si nici masurile indreptate spre stimularea economiei nu au reusit sa reporneasca motoarele economiei si sa amelioreze nivelul de trai, dimpotriva.

O explicatie o constituie insusi faptul ca masurile nu au fost duse pana la capat.

Spre exemplu, programul de schimbare a managementului de stat cu cel privat in marile societati cu capital de stat a stagnat si este departe de a fi realizat, desi programul ar fi putut fi lansat inca din anul 2011.

Un alt exemplu il constituie privatizarea pachetelor reziduale la societatile cu capital de stat, trenat de guvernele Boc, partial realizat sau partial esuat (Transelectrica realizata, Cuprumin esuata) de guvernul Ungureanu, dupa cate se pare amanat dupa alegerile generale de guvernul Ponta.

Liberalizarea pietei de energie si eliminarea contractelor preferentiale pe piata energiei intampina dificultati, desi o piata transparenta de energie, o bursa a energiei, ar constitui un instrument transparent de eficientizare nu numai a sectorului in sine, ci si a economiei in ansamblu.

In ceea ce priveste atragerea fondurilor comunitare, dezastrul este cuvantul cel mai potrivit pentru a descrie situatia.

Modelul institutional birocratic al aparatului de atragere a fondurilor si coruptia a paralizat absorbtia fondurilor comunitare.

In fine, in ceea ce priveste reforma statului, ea s-a limitat practic la reducerea aparatului administrativ central, si mai putin pe o actiune calitativa de eficientizare a institutiilor prin selectarea personalului pe criterii de competenta.

Oricum, in absenta controlului asupra cheltuielilor administratiei locale, eforturile facute de guvernele care s-au succedat la nivel central, s-au vazut contrabalansate de cresterea cheltuielilor la nivelul administratiei locale.

Din aceasta perspectiva, o eventuala reorganizare administrativ teritoriala ar fi avut sens din punct de vedere teoretic, dar nu cred ca la acest moment exista capacitatea manageriala guvernamentala necesara pentru a desfasura coerent un proces de o asemenea anvergura si importanta.

Sigur, la capitolul de reforma a statului putem mentiona reformele din Justitie, in special in domeniul cadrului legislativ, dar voi reveni asupra acestora, fara a insista totusi, dat fiind tema conferintei.

Prezentele randuri isi propun sa avanseze o posibila directie de lucru pentru a iesi din situatia prezenta, caracterizata prin stagnare sau chiar declin economic si lipsa de incredere a cetatenilor si operatorilor economici intr-un viitor mai bun.

Aceste scurte consideratii au doua premise.

Prima premisa este aceea ca ultimii ani au dovedit ca paradigma creditarii externe si a austeritatii bugetare nu este capabila prin ea insasi sa porneasca motoarele economiei.

A doua premisa este aceea ca nu avem un model de dezvoltare economica adaptat particularitatilor tarii noastre si noului context economic si geopolitic regional si chiar mondial, model care sa fie  acceptat in liniile sale principale atat de mediile economice, cat si de “establishmentul” politic. Inca nu avem “Proiectul Romania”.

In alte cuvinte, nu avem pe termen mediu si lung o strategie proprie si particularizata la atuurile noastre in urmarirea unui model de dezvoltare care sa tina cont de nisele pe care le putem aborda ca tara in concertul economic-politic regional si global.

Avem, la nivel de programe, planurile europene, gen Agenda Lisabona 2020 si politicile de coeziune, adaptate prin strategiile nationale de dezvoltare, strategiile de reforma, adoptate de guverne in ultimii ani, dar cred ca acestea, inclusiv cele europene, sunt la randul lor depasite de evolutiile rapide din ultimele 24 de luni.

La nivel politic, avem o batalie permanenta, care, la trei ani de la instalarea guvernul interimar din 2009, a rezultat intr-un alt guvern de tipul “care taking”, avand in vedere perspectiva alegerilor.

Aceste batalii politice pana la un punct normale, au deplasat atentia si energia spectrului politic in ciclul electoral 2008 – 2012, de la menirea fireasca a partidelor politice, aceea de a oferi solutii si echipe pentru managementul tarii, spre modalitatile practice de dobandire a actului de guvernare.

Desigur, toate partile au facut acest lucru in numele poporului si pentru binele acestuia.

Dupa opinia multor analisti si chiar a unor actori politici, avem practic un esec cvasigeneralizat al managementului tarii, a carui principala cauza este managementul politic mediocru din ultimii 22 de ani, indiferent de culoarea sa politica.

Pe de alta parte, paradigma creditare externa – austeritate bugetara nu mai functioneaza si din pricina unui context international aflat intr-o dinamica schimbare, mult diferit fata de anul 2009 cand Romania a inceput sa aplice binomul imprumut extern – reduceri bugetare.

Deplasarea atentiei americane spre spatiul sino-asiatic, aparitia unei axe evidente de dialog si cooperare in domeniul economic intre Berlin si Moscova (vezi George Friedman, The Next Decade, Stratfor, 2011, pp.157 – 158), dar mai ales criza datoriei suverane din zona euro au schimbat datele problemei fata de 2008 – 2009.

Dupa patru ani de aplicare a strategiei de stabilizare si modernizare cu back up FMI si Comisia Europeana, avem aproape aceeasi situatie din punct de vedere economic, fara un management de tara imbunatatit calitativ, cu reformele acum puse in paranteza de procesul electoral, cu incertitudini in privinta ameliorarii nivelului de trai.

Ce-i de facut?

Cred, in primul rand, ca mediul de afaceri trebuie sa initieze un efort de elaborare a unor paradigme de dezvoltare si in acelasi timp un efort de impunere a acestora decidentilor politici.

Conferinta de fata poate fi un bun exemplu al unui astfel de demers.

Programul economic elaborat in urma cu un an de Consiliul Investitorilor Straini este un alt exemplu.

Dar cred ca noua paradigma de dezvoltare economica a tarii trebuie sa fie elaborata de operatorii economici romani, care sa tina cont in primul rand de dezvoltarea durabila a tarii, si in subsidiar de interesele zonale ale unor societati multinationale, atunci cand acestea nu se armonizeaza.

In al doilea rand, este deja un truism faptul ca mediul politic trebuie asanat si restructurat spre o mai buna calitate a managementului de tara, dar nu voi insista asupra acestui aspect, pentru ca nu face obiectul acestei conferinte. Poate cu alta ocazie.

Investitiile si atragerea lor

In ceea ce priveste investitiile straine si atragerea lor, tema conferintei de astazi, sunt si eu de parere ca acest pilon nu poate lipsi dintr-o viitoare schema de dezvoltare pe termen mediu si lung a economiei noastre.

Investitiile straine au scazut dramatic in ultimii ani, dupa cum cunoastem.

Cunoastem de asemenea ca investitiile straine si mediul de afaceri in general au nevoie de legislatie simpla, de administratie profesionista, de transparenta si de justitie eficienta.

Milton Friedman, citat de Francis Fukuyama, spunea ca “S-a dovedit ca regula de drept (“rule of law”) este probabil mai importanta pentru dezvoltarea economica decat privatizarea” (Francis Fukuyama, The imperative of State-Building”, Journal of Democracy, Volume 15, Number 2, April 2004, pp.17-31).

Este clar faptul ca in prezent suntem departe de a oferi toate aceste conditii, in special o administratie profesionista.

Cred ca in contextul actual, mai este nevoie de un element important, si anume, un efort diplomatic public si privat pentru cautarea si atragerea investitiilor, de o diplomatie comerciala pro-activa, as numi acest demers Diplocom.

Nu ne mai permitem sa asteptam investitiile, eventual sa le curtam adoptand legislatii excesiv de favorabile anumitor investitori institutionali, asa cum s-a procedat pe parcursul anilor 1990 si 2000. Sa incetam sa ne inchipuim ca Romania este o tara nemaivazuta, pe care se bat investitorii. Multe tari emergente se bat prin guvernele lor pentru investitii straine.

Este important sa mergem noi, cei interesati, sa atragem investitiile straine, sa prezentam proiecte si sa activam o diplomatie comerciala orientata spre acest scop.

Acest efort lipseste in acest moment cu desavarsire. Suntem complet absenti din caruselul diplomatiei economice care se deruleaza la scara globala. Un ganditor contemporan vorbeste chiar de existenta unei mega-diplomatii globale care actioneaza pentru a facilita concretizarea proiectelor economice (Parag Khanna, How to run the world, Random House, 2011). El spune ca “Mega-diplomatia este cea mai buna speranta pentru a confrunta o lume cu mize mari, haosul neo-medieval. Fiecare pare sa aiba micro-solutii la macro-probleme. Mega-diplomatia aduce impreuna micro-solutii la macro-nivel intr-un proces sistemic. … Mega-diplomatia ne forteaza sa lasam deoparte ideologiile. … Nu exista o singura autoritate sau solutie, ci mai multe; regulile apar nu din varf spre baza, ci dinspre baza spre varf; nu exista ori – ori intre state si piete, ci si-si, amandoua impreuna.” Este important sa ne inscriem mai activ in acest carusel, pentru ca deocamdata lipsim, din punctul de vedere al diplomatiei comerciale.

Am sa dau un exemplu spre argumentare. Recent a avut loc la Doha, Qatar, a 10 editie a Forumului Economic si Politic de  la Doha, care a strans aproximativ 2000 de participanti din tari raspandite pe toate continentele, oameni politici, oameni de afaceri, diplomati, consultanti, avocati, jurnalisti, etc.

La Doha s-au discutat probleme de actualitate geopolitica sau de economie globala, dar si proiecte concrete de investitii economice.

Printre cei 2000 de participanti la Forum, au existat doar doi romani, niciunul avand calitate oficiala, desi invitatii au existat, din cate stiu. Am avut sansa sa particip la Forum invitat de autoritatile qatareze. Am stat de vorba cu oficiali si reprezentanti ai operatorilor economici si am inregistrat faptul ca Romania nu este o necunoscuta in zona, dar este perceputa ca o tara care a abandonat interesele sale in regiune.

Qatarul si in general Orientul Mijlociu ar putea reprezenta o zona de interes pentru operatorii nostri economici.

In Golf exista lichiditati financiare care cauta proiecte de anvergura. Noi avem nevoie de lichiditati si investitii.

Ei sunt interesati de agricultura, de ferme mari si capacitati de productie. Se estimeaza ca populatia statelor din Orientul Mijlociu se va dubla pana in 2050, ceea ce va pune problema resurselor alimentare. Romania are un potential agricol neexploatat altfel decat prin vanzarea bucata cu bucata a terenurilor agricole catre rezidenti straini, prin intermediari.

Avem de asemenea nevoie de investitii in domeniul energetic si in infrastructura. In Orientul Mijlociu putem gasi lichiditatile necesare pentru proiecte de infrastructura, vecinii nostri bulgari au facut deja acest lucru.

Orientul Mijlociu este un spatiu in care Romania s-a miscat natural in urma cu 20-30 de ani, dar ne-am pierdut si pietele si influenta politica in zona.

Trebuie sa revenim in zona, dar sa facem mai mult decat vizite la nivel de ministru de externe in care sa schimbam generalitati.

Cred ca Primul Ministru ar putea organiza un grup de lucru format din ministri de linie si oameni de afaceri care sa pregateasca o misiune de diplomatie comerciala in Orientul Mijlociu, care sa prezinte proiecte concrete de investitii si sa inceapa discutii aplicate si angajante cu partenerii din Golf.

Aceasta extensie a intereselor noastre economice in Golf nu este incompatibila cu interesele noastre euroatlantice, cu pozitia noastra de stat membru al UE. Dimpotriva, putem sa crestem gradul de coeziune cu statele membre numai in masura in care ne dezvoltam economic, iar cooperarea cu statele din Golf ne poate ajuta. Daca imi permiteti o butada, putem sa mergem spre vest, prin orient.

Pentru a mai oferi un argument in plus, adaug faptul ca interesul pentru Orientul Mijlociu este manifestat si de operatori privati si de stat chinezi. Intr-o lucrare recenta, intitulata “Noul Drum al Matasii” (palgrave macmillan, 2011), economistul Ben Simpfendorfer descrie interactiunea economica si culturala intensa dintre spatiul arab si cel sino-asiatic in general. Aceasta interactiune a fost chiar accelerata de criza financiara prin care trece Vestul. China a devenit principalul exportator in Orientul Mijlociu, depasind Marea Britanie in 2002, Germania in 2006 si Statele Unite in 2008. Integrarea este insa mai complexa decat simpla extensie a schimburilor comerciale. Ea reprezinta nu numai dovada ca se pot face afaceri in Orientul Mijlociu in ciuda diferentelor lingvistice si culturale, ci si o oportunitate in plus. Un operator economic roman care va accesa piata Orientului Mijlociu, va putea in timp accesa si piata sino-asiatica. Un operator economic roman care va atrage lichiditati din Orientul Mijlociu, ar putea sa-si extinda aceste resurse si catre finantatori chinezi, etc.

Cred, prin urmare, ca sunt lucruri de facut in Orientul Mijlociu, atat prin efort privat, cat si prin sustinere guvernamentala, prin “diplocom” publica si privata.

Justitia si profesiile juridice

Nu as vrea sa inchei inainte de a face scurte consideratii despre Justitie si profesiile juridice.

Motivul nu este legat de preocuparile mele din ultimii patru ani, ci, pentru ca sunt convins ca fara un cadru legislativ adaptat comertului si o justitie eficienta, investitorii, romani sau straini, nu-si pot desfasura in siguranta afacerile.

Este motivul pentru care am promovat o schimbare completa a codurilor fundamentale ale Romaniei si o lege care sa inaspreasca regulile de disciplina in magistratura.

Reformele din justitiei trebuie duse pana la capat, continuate in plan imediat prin finantarea aplicarii Noului Cod de procedura civila, care va contribui radical la unificarea jurisprudentei si modernizarea modului de desfasurare a proceselor civile si penale.

Profesiile juridice sunt un adjuvant al investitiilor.

Fara avocati de afaceri si fiscalisti buni nu poti sa-ti faci contracte bune, poti cel mult sa-ti pregatesti situatia pentru un proces lung, in care la randul lor avocatii de litigii te vor “procesa” ani de zile, ani in care afacerea sta.

Profesia de avocat a facut progrese remarcabile in ultimii 20 de ani si avem in tara firme romanesti si straine capabile sa ofere asistenta juridica sofisticata.

Dar exista o falie prea mare intre varful profesiei si restul plutonului. Aceasta va conduce in timp la monopolizarea serviciilor “premium” de catre cateva firme si anihilarea competitiei, cu consecinta scaderii calitatii serviciilor pe termen lung.

Legea profesiei de avocat a fost gandita in anii 1990 si nefericit reformata in 2004. Legea profesiei de avocat este desueta pe alocuri si organizarea barourilor noastre nereformata din anii 1990.

Se impun, in opinia mea, largirea sferei de activitate a avocatilor, care sa aiba dreptul sa administreze companii comerciale si sa desfasoare si servicii para-juridice, cum ar fi consilierea fiscala, activitati fiduciare in sensul Noului Cod Civil, activitati de gestionare a actionariatului firmelor, dupa modelul anglo-saxon.

Se impune o schimbare in privinta sistemului disciplinar. Modelul englez, introdus in urma Raportului Clementi, prin care avocatii englezi au pierdut monopolul judecatii disciplinare, ar putea conduce la cresterea integritatii in profesia de avocat din Romania.

Este doar o directie de reformare a profesiei de avocat, pentru a servi mai bine mediul de afaceri.

Concluzii

Criza economica inceputa in 2008 in Statele Unite ne-a gasit nepregatiti si am adoptat din mers o paradigma de supravietuire axata pe creditare externa si austeritate bugetara.

Anii care vin vor fi in continuare dificili, dupa toate datele de care dispunem, si este important ca de aceasta data sa ne pregatim mai bine, sa ne facem temele.

Mediul de afaceri are nu numai interesul, ci si o datorie sa elaboreze o paradigma de dezvoltare a tarii pe termen mediu si lung.

Aceasta paradigma trebuie sa includa o diplomatie comerciala publica si privata pro-activa in cautarea si atragerea investitiilor straine.

Mediul de afaceri, antrepenorii romani, trebuie sa se organizeze mai bine si sa devina un partener mai puternic in relatia cu guvernul, pentru a-si impune solutiile.

Cred ca mai binele va veni in tara noastra mai putin dinspre mediul public si mai mult dinspre mediul privat, mai putin dinspre politicieni si mai mult dinspre intreprinzatori si antreprenori privati. Cu conditia ca ei sa se implice mai eficient si mai structurat institutional in problemele publice.

Articol publicat pe www.contributors.ro