Cătălin Predoiu: „E nevoie de o abordare holistică a combaterii corupţiei”
Menţinerea indicelui de percepţie a corupţie la nivelul celui din 2019 nu a părut să îl surprindă ministrul Justiţiei de anul trecut, Cătălin Predoiu. Acesta susţine că trebuie văzute care sunt cauzele corupţiei şi apoi statul să acţioneze pentru înlăturarea acestora.
„Indicele global de percepţie a corupţiei şi locul modest ocupat în continuare de România în clasament pune o problemă de reflecţie. Este suficientă combaterea corupţiei prin mijloace judiciare? Eu sunt convins că nu, dovadă rezultatul. S-a încercat şi s-a muncit mult pentru combaterea corupţiei prin mijloace judiciare, prin DNA.
Cu foarte multe plusuri şi cu unele minusuri, rezultatele bune nu pot fi şterse nici de cei mai acerbi critici ai DNA, însă nu e suficient să combaţi corupţia doar prin DNA, doar prin Justiţie la modul general. Pentru că aceasta este doar o combatere a efectelor, iar cât timp cauzele nu sunt eliminate, efectele vor persista. Iar cauzele sunt complexe: culturale, economice, instituţional administrative. Prin urmare, e nevoie de o abordare holistică a combaterii corupţiei, cu accent pe educaţie timpurie, impact cultural, prevenţie”, ne-a spus fostul ministru al Justiţiei.
Domnia sa afirmă că la întocmirea viitoarei strategii anticorupţie este nevoie să contribuie şi alte ministere şi chiar societatea civilă şi mediul de afaceri din ţara noastră.
„Iată de ce, acum când se pune problema elaborării unei noi Strategii Naţionale Anti-Corupţie, care trebuie să o continue pe cea expirată deja, cred că e momentul trecerii la o strategie multi – dimensională şi sarcina combaterii corupţiei trebuie preluată de mai multe instituţii publice, dar şi de ONG-uri şi mediul economic privat. Concret, sunt de părere că această strategie guvernamentală să nu mai fie unilaterală, aşezată doar pe «umerii» Ministerului Justiţiei şi ai Justiţiei în general, ci să fie un efort comun în care să intre şi Ministerul Educaţiei, de exemplu. Intenţia mea era să propun pentru 2021, anul elaborării noii strategii anti – corupţie, o strategie guvern – societate civilă – mediul de afaceri, cu pivot şi «manager de proiect» Ministerul Justiţiei, dar implicând mai multe instituţii publice şi private. Dacă vrem să eradicăm corupţia, trebuie să construim o largă coaliţie public – privat, cu accent pe educaţie şi prevenţie şi să lucrăm pe termen lung, cu răbdare. Să începem din şcoli, prin educarea tinerilor în spiritul integrităţii, să facem campanii publice în care să demonstrăm costul corupţiei pentru societate în ansamblu, să cooptam oamenii în efortul de respingere a corupţiei şi a tentativelor de corupere. Doar cu frica de Justiţie nu merge, doar cu «cătuşe» nu merge, trebuie să convingem, trebuie să stimulăm o «religie a integrităţii» în funcţii publice, dar şi în afacerile private”, a precizat Cătălin Predoiu, actual deputat liberal.
Fostul ministru al Justiţiei a mai spus că, pe lângă toate cele de mai sus, este nevoie să crească exponenţial capacitatea guvernului de a recupera prejudiciile faptelor de corupţie.
„În acest sens, strategia de modernizarea a ANABI, publicată în 2020, devine cheie. Până acum s-a mizat doar pe combaterea corupţiei prin DNA. Acum trebuie să combinăm educaţia, prevenţia, combaterea şi recuperarea prejudiciilor şi să avem o abordare multi – instituţională şi public – privat. Abia aceasta înseamnă un «război total» cu corupţia. Şi abia atunci vom avea rezultate sustenabile”, a concluzionat Cătălin Predoiu.
www.bursa.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


