Matei Bogdan
Publicat în 13 decembrie 2021, 10:32 / 144 elite & idei

Catalin Predoiu – întâlniri la Bruxelles cu vicepreşedintele CE şi comisarul european pe Justiţie; ridicarea MCV şi desfiinţarea SIIJ – pe agendă

Catalin Predoiu – întâlniri la Bruxelles cu vicepreşedintele CE şi comisarul european pe Justiţie; ridicarea MCV şi desfiinţarea SIIJ – pe agendă

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut, vineri, la Bruxelles, întâlniri cu Vera Jourova, vicepreşedinta Comisiei Europene, şi cu Didier Reynders, comisarul pentru Justiţie, discuţiile concentrându-se pe cooperarea dintre Ministerul Justiţiei din România şi Comisia Europeană în cadrul MCV, dar şi pe problematica JAI.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, ambii oficiali europeni au insistat pe faptul ca 2022 va fi determinant pentru îndeplinirea obiectivelor MCV şi a treia runda de evaluare în cadrul mecanismului Rule of Law.

„Din aceasta perspectiva, oficialii europeni au subliniat importanţa calendarului pentru realizarea principalelor obiective, desfiinţarea SIIJ, adoptarea Legilor Justiţiei şi a Codurilor penale. Atât vicepreşedintele, cât şi comisarul au subliniat necesitatea accelerării reformelor şi obţinerea de rezultate concrete, care să poată duce la finalizarea MCV şi continuarea evaluării României exclusiv în cadrul Mecanismului generalizat al UE privind statul de drept. Va fi importantă, pentru atingerea obiectivului de mai sus, care este unul comun al Comisiei şi al României, asigurarea sustenabilităţii reformelor, inclusiv prin respectarea jurisprudenţei CJUE şi a avizelor Comisiei de la Veneţia”, se arată în comunicat.

Totodată, vicepreşedinta Jourova a declarat că este gata să sprijine accelerarea reformelor în domeniul Justiţiei în România, în vederea îndeplinirii obiectivelor MCV şi ridicării MCV „pe baza rezultatelor concrete din teren”, subliniind disponibilitatea pentru un dialog la Bucureşti cu toţi actorii implicaţi în realizarea acestor reforme.

„Vicepreşedinta a subliniat nevoia realizării unui plan de acţiune cu un calendar realist al reformelor, declarând că este conştientă de dificultăţile aflate pe agenda Ministerului Justiţiei, din cauza nerealizării obiectivelor din anul 2021, ceea ce creează o presiune suplimentară pentru realizarea lor în 2022, în vederea obţinerii unor rapoarte pozitive în cadrul mecanismelor MCV şi Rule of Law”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată precizează că vicepreşedinta Jourova şi ministrul Predoiu au convenit să continue dialogul în prima parte a anului 2022, fie la Bruxelles, fie la Bucureşti.

În cadrul discuţiilor bilaterale, comisarul Reynders a subliniat obligaţia tuturor statelor membre, de a respecta principiul supremaţiei dreptului UE şi deciziile CJUE.

„Comisarul european a subliniat că timpul este un factor esenţial pentru realizarea obiectivelor desfiinţării SIIJ şi adoptării Legilor justiţiei, astfel încât România să evite evaluări negative în rapoartele MCV şi Rule of Law din 2022”, se precizează în comunicat.

Potrivit Ministerului Justiţiei, ministrul Predoiu a subliniat că programul de guvernare aprobat de Parlament în domeniul Justiţiei este unul „foarte ambiţios” şi include explicit „obiectivele MCV, inclusiv adoptarea modificărilor la Codul penal şi Codul de procedura penală, Legile Justiţiei şi desfiinţarea SIIJ”.

„Ministrul a subliniat că în privinţa SIIJ, programul de guvernare trimite explicit la deciziile CJUE şi prevede ca termen maxim de desfiinţare 30.03.2022. În ceea ce priveşte desfiinţarea SIIJ, ministrul român a subliniat că există opinii divergente în sânul sistemului judiciar şi că, în opinia sa, este important să continuăm demersurile pentru consultarea sistemului judiciar şi căutarea unei soluţii tehnice care să înlăture orice ameninţare la independenţa justiţiei şi să asigure un mecanism eficient de combatere a corupţiei în sistemul judiciar. Ministrul român a arătat că în privinţa dreptului european, chiar guvernul precedent a transmis Comisiei o scrisoare în care a precizat că Guvernul României respectă principiul supremaţiei dreptului european şi că poziţia noului Guvern în aceasta chestiune rămâne neschimbată”, se mai arată în comunicat.

Cei doi oficiali au convenit să continue dialogul direct în primul trimestru al anului 2022, în cadrul bunei cooperări dintre Ministerul Justiţiei şi Comisia Europeană. 

Ultima ora:

ObservatorAndrei Ilaş: Financing Putin’s war – Fossil fuel exports from Russia in the first six months of the invasion of Ukraine

PoliticRadu Burnete: ”Patriotismul” anti european e lupul paznic la oi și nimic mai mult

EconomieAndrei Ilaş: Financing Putin’s war – Fossil fuel exports from Russia in the first six months of the invasion of Ukraine

ExternOvidiu Nahoi: Pentru ultima oară, Regina i-a ținut la respect pe adversarii democrației și păcii

SocialRadu Puchiu: H.appyCities a lansat analiza „Economia digitală și societatea în România” – Este necesară înțelegerea mult mai bună a cadrului european, a rolului și structurii DESI

EvenimenteRadu Carp: „Zilele Culturii Armâneşti”, pe 23 şi 24 septembrie 2022, la Constanța

CulturaFlaviu George Predescu: Romanul Paraclis 1980 va apărea cu ocazia Târgului de Carte Gaudeamus, în decembrie

EditorialAlexandru Lăzescu: La moartea Reginei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe