Adriana
Publicat în 1 octombrie 2013, 15:55 / 4 elite & idei

Cătălin Predoiu, întrevedere cu Președintele Parlamentului Landului german Hessa

Cătălin Predoiu, întrevedere cu Președintele Parlamentului Landului german Hessa
+ Observator

Cătălin Predoiu s-a întâlnit ieri, 30 septembrie, la invitaţia Fundaţiei Konrad Adenauer cu Norbert Kartmann, Preşedintele Parlamentului Landului german Hessa.

Pe parcursul întâlnirii, care a fost găzduită de Sven-Joachim Irmer, directorul Fundaţiei Konrad Adenauer în România, s-au discutat subiecte de comun interes, precum pregătirile pentru alegerile europarlamentare din 2014 şi perspectivele colaborării dintre cele două formaţiuni politice în scopul promovării integrării europene a României, se arată într-un comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Un alt subiect de interes în discuţii a fost stadiul negocierilor pentru formarea unui nou cabinet la Berlin, în urma victoriei CDU în recentele alegeri parlamentare din Germania.

”Fundaţia Konrad Adenauer este un partener al României. A ajutat mult România, de exemplu, a furnizat experţi pentru elaborarea unor acte normative ale Ministerului Justiţiei. În prezent, derulează un program important de cursuri de guvernare publică, în care sunt implicaţi 120 de experţi în varii domenii. Vom coopta aceşti experţi în aparatul tehnic al Guvernului Alternativă PDL, ca staff de suport al miniştrilor noştri. Discuţiile pe care le-am purtat au vizat cooperarea româno germană în diverse domenii. Această întâlnire face parte din programul diplomatic al PDL. Suntem un partid de centru dreapta care crede în proiectul european şi valorile europene” a declarat Predoiu.

Fundaţia Konrad Adenauer este o fundaţie politică germană, apropiată Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, care colaborează pe plan european cu partidele membre ale PPE. Fundaţia poartă numele lui Konrad Adenauer (1876 – 1967), primul cancelar federal şi cofondatorul Uniunii Creştin Democrate, care îmbină tradiţiile creştin-sociale, conservatoare şi liberale în scopul promovării libertăţii individuale, a demnităţii umane şi a dreptăţii sociale. Fundaţia Konrad Adenauer desfasoară activităţi în România încă din anul 1991, organizând seminarii, conferinţe şi programe de educaţie politică pentru adulţi şi este reprezentată din anul 1998 cu un birou permanent la Bucureşti.

Cătălin Predoiu, întrevedere cu Președintele Parlamentului Landului german Hessa

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe