Cătălin Predoiu: Măsurile de protecţie sanitară se vor aplica cu stricteţe în continuare în Ministerul Justiţiei; pericolul nu a dispărut

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat vineri că măsurile de protecţie sanitară se vor aplica în continuare în instituţia pe care o conduce, deoarece pericolul reprezentat de noul coronavirus nu a dispărut.
„Măsurile de protecţie sanitară se vor aplica cu stricteţe în continuare în Ministerul Justiţiei. Suntem încă în stare de alertă, pericolul nu a dispărut. Respectarea regulilor sanitare este şi o probă de civism”, a spus Predoiu, care a condus şedinţa reunită a reprezentanţilor Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) şi a reprezentanţilor Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU), constituite la nivelul ministerului.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, în cadrul şedinţei au fost trecute în revistă măsurile de protecţie sanitară care au fost luate la nivelul instituţiei şi care vor fi menţinute şi în perioada următoare, pe toată durata stării de alertă. De asemenea, membrii CMSU au ratificat măsurile luate şi au aprobat menţinerea lor.
Cătălin Predoiu a condus şi şedinţa Colegiului Ministerului Justiţiei, în cadrul căreia au fost abordate două teme: măsurile luate în cadrul instituţiei derivând din starea de alertă şi agenda profesională.
„Cătălin Predoiu a cerut ca directorii să se implice în aplicarea măsurilor de protecţie sanitară de către toţi angajaţii ministerului. Directorii din minister îşi vor asuma sarcinile de coordonare inclusiv din perspectiva acestor măsuri. Directorii au primit instrucţiuni clare din partea ministrului pentru a sta de vorbă cu angajaţii pentru a menţine o cultură a protecţiei”, se menţionează în comunicat.
Pe de altă parte, ministrul a solicitat ridicarea performanţei manageriale la nivelul fiecărei direcţii şi le-a cerut directorilor să îşi asume evaluarea fiecărui angajat din subordine, să îşi asume decizii şi să debirocratizeze activitatea direcţiilor.
„Am lansat un program de debirocratizare, inclusiv prin asumarea responsabilităţii deciziilor la nivel de directori. Pregătim primele măsuri pentru digitalizare. E nevoie de mai multă comunicare privind activitatea direcţiilor. Publicul nu are o imagine clară privind specificul activităţii MJ. Sunt chiar şi parlamentari care nu ştiu ce atribuţii şi puteri avem sau nu avem. E datoria noastră să informăm cetăţenii cu privire la atribuţiile ministerului. E nevoie de un efort suplimentar de informare din partea MJ”, a declarat Predoiu, potrivit comunicatului.
Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Forumul Român de Medicină a Stilului de Viață, desfășurat în Senatul României

PoliticRadu Magdin: „Foarte probabil ne îndreptăm spre un guvern minoritar cu susţinere parlamentară de la PSD. Un viitor cabinet ar putea fi PNL-USR-UDMR, condus de Bolojan”

EconomieVictor Negrescu: Apelul nostru pentru prelungirea cu 18 luni a PNRR-urilor a fost aprobat în Comisia pentru Bugete şi Comisia pentru Afaceri Economice. Totodată, am obţinut posibilitatea ca proiectele să continue cu alte finanţări europene

ExternAndrei Stoian: România într-un nou registru strategic – semnificația numirii lui Darryl Nirenberg ca ambasador al SUA

SocialCsibi Magor: Echilibrul nostru intern nu are cum să vină din succes, viteză, productivitate sau performanță

EvenimenteAlexandra Dobre: Am avut onoarea de a participa la Forumul Român de Medicină a Stilului de Viață, desfășurat în Senatul României

EditorialCorneliu Vișoianu: Război și pace. Prețul dependenței de autonomie militară a Europei

CulturaFlaviu Predescu: “Moroi și păpădii”, un spectacol de Gavril Pătru la TNB CULTURA PENTRU TOȚI
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe