Adriana
Publicat în 17 iulie 2012, 14:13 / 118 elite & idei

Catalin Predoiu: Răul este deja făcut, trebuie să ne gândim cum îndreptăm

Catalin Predoiu: Răul este deja făcut, trebuie să ne gândim cum îndreptăm
+ Observator

Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, face un apel la politicienii români să îndrepte cât mai repede actele normative declarate neconstituționale și să se gândească la ce va urma după 29 iulie, indiferent care va fi rezultatul referendumului. Într-un interviu acordat pentru Mediafax, Predoiu a vorbit despre realizările și neîmplinirile mandatelor sale și despre raportul pe justiție din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, care va fi dat publicității miercuri, 18 iulie. „MCV-ul a fost tichetul nostru de intrare în Uniunea Europeana. A-l repudia acum doar pentru că nu iți convine politic este ca și cum ai spune: ‘Am promis, dar acum că am intrat în club, nu mai vreau să ma țin de promisiune, ce-mi puteți face?’. Ar fi o abordare descalificantă pe termen lung pentru România. MCV-ul trebuie îndeplinit până la ultima subdiviziune a obiectivelor sale. În plus, este spre binele nostru. E un instrument care a schimbat în bine fața Justiției și o va face în continuare. (…) Adevărul este cheia bunelor relații cu Europa. Minciuna politică sau administrativă este o relicvă a trecutului, a lumii comuniste din care am ieșit formal acum 22 de ani”, a declarat Cătălin Predoiu. El a reamintit că mai multe acte normative adoptate recent de noua Putere de la București au fost deja invalidate de Curtea Constituțională, iar acestea „au afectat stabilitatea și predictibilitatea regulii de drept și a statului de drept sau au adus atingere competentei acesteia, slăbind-o”. „În aceste condiții, discuțiile sunt de prisos. Dacă și în ce măsură această atingere va afecta Raportul MCV, rămâne de văzut. Mai mult, deocamdată, până la apariția Raportului, nu doresc să comentez”, a mai punctat fostul ministru. Întrebat cum privește evenimentele din ultimele săptămâni, Cătălin Predoiu a răspuns: „Le privesc din perspectiva unui cetățean care și-a propus la încheierea mandatului de demnitar să își reia practica de avocat și să activeze în domeniul econo­mic”. „Astfel, le privesc obiectiv, dar interesat și pragmatic, din perspectiva vieții de zi cu zi și al viitorului european pe care îl are țara mea. Sunt îngrijorat și preocupat. Politicienii noștri au intrat într-o paradigmă a confruntării totale, a distrugerii politice, ceea ce nu este acceptabil într-o democrație de tip euroatlantic. Rolul taberelor politice este să mențină un echilibru al puterii și calmul în societate, să facă posibile soluții benefice pentru cetățeni și pentru afaceri, pentru investiții. Dialogul politic și moderația în exercitarea puterii sunt esențiale. La noi, treptat și accelerat în ultimele săptămâni, s-a produs un exces de putere care a condus la dezechilibre și la instalarea unei abordări de tipul ‘care pe care’, ceea ce tulbura societatea, climatul politic și de afa­ceri. Răul este deja făcut, mai ales pentru ca aceasta confruntare frontala a fost inițiată prin măsuri care au fost ulterior invalidate constituțional de Curtea Constituțională. De aceea, cred că trebuie să ne gândim la îndreptarea masurilor declarate neconstituționale și la ‘the day after’, la ce va fi după aceasta confruntare, indiferent ce rezultat va avea ea”, a conchis Cătălin Predoiu. (M.D.)

Articol publicat pe www.curentul.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe