USL va pierde, probabil, referendumul şi implicit „războiul suspendării”, pentru că, strategic, l-a conceput, planificat şi se pregăteşte să îl execute în termenii şi condiţiile unei Românii „non-UE”. Lipsa faptelor grave care nu respectă Constituţia şi care ar putea atrage o suspendare, amputarea competenţei Curţii Constituţionale pentru a nu putea cenzura hotărârea abuzivă a Parlamentului şi încercarea eşuată de modificare a cvorumului de prezenţă la referendum ar fi trecut neobservate unui public „non-UE”, dar nu şi unor cetăţeni care trăiesc de cinci ani în Uniunea Europeană.

Într-o ţară cu un public neavizat, spectacolul televizat al unei vile de protocol ar fi stârnit ceva voturi, dar unui public care a învăţat ce înseamnă informarea corectă şi o distinge de manipulare i se pare o reprezentaţie pe care a mai văzut-o în decembrie 1989 şi nu va stârni decât dezamăgire sau chiar dispreţ faţă de strategii care au gândit „lovitura mediatică”. Cunosc oameni decenţi şi respectabili, care nu sunt simpatizanţi ai preşedintelui suspendat Traian Băsescu, dar sunt dezamăgiţi de faptul că sunt trataţi de promotorii suspendării cu dispreţ faţă de inteligenţa şi demnitatea lor. Cunosc membri USL care mi-au împărtăşit dezamăgirea faţă de ratarea ocaziei de a demonstra o guvernare eficientă şi pentru că s-a plecat la suspendare cu o serie de abuzuri. Poate că aceste opinii sunt minoritare, poate că nu. Cred că motivul pentru care nu se va face, probabil, pragul de prezenţă la referendum este nu boicotul PD-L, ci faptul că oamenii, indiferent de opţiuni, au înţeles că este vorba de o forţare, de ceva distructiv, de ceva neeuropean, de ceva cu miez de minciună.

Aplecarea spre minciună

Primele vorbe rostite la Televiziunea Română Liberă în decembrie 1989 au fost: „Mircea, fă-te că lucrezi!”. Primele cuvinte rostite în libertate la televiziune în decembrie 1989 au fost o minciună, o manipulare, chiar dacă nevinovată şi izvorâtă din duplicitatea în care am trăit în comunism. Această aplecare spre minciună ne-a urmărit constant în postcomunism. Ne-am prefăcut că facem democraţie „originală”, cu mineri plantând garoafe, ne-am prefăcut că facem privatizare şi economie de piaţă funcţională, ne-am prefăcut că facem Justiţie, ne-am prefăcut că acceptăm valorile europene, precum stat de drept şi regulă de drept. Oamenii, pro sau contra Băsescu, nu vor să înceapă cu o minciună, cu un abuz, un capitol nou în guvernanţa politică. În urmă cu câteva luni, Toader Paleologu sancţiona gafa propriului partid de a nu participa în Parlament la discursul Regelui Mihai, calificând-o ca pe o „ghiolbănie politică”.

Parafrazându-l, foarte mulţi oameni, pro sau contra Băsescu, nu vor vrea să participe la o „ghiolbănie (ne)constituţională”. Oamenii ştiu că, spre deosebire de alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale, la care ai obligaţia civică şi morală să îţi exerciţi votul, referendumul este o procedură de consultare populară asupra unei măsuri, pe care poţi să o respingi explicit votând „nu” sau implicit neparticipând la vot.

Din dezbaterile aprinse care au marcat ultimele săptămâni, în mass-media, pe facebook sau pe twitter, pare că din ce în ce mai mulţi oameni s-au săturat de minciună, s-au săturat de o economie de piaţă în care trebuie să dai mită sau „cadouri” ca să capeţi contracte private, de o relaţie stat – firmă privată vămuită de funcţionari corupţi, de politicieni care nu spun din ce trăiesc pe picior mare, fără să aibă cariere sau afaceri corecte în spate, de politicieni incapabili să ofere soluţii de prosperitate pentru cetăţenii obişnuiţi. Iată de ce referendumul s-a încheiat înainte de a începe. Punct şi de la capăt.

Ce vom face? Ce trebuie făcut?

Viviane Reding ne-a oferit filozofia de urmat printr-o declaraţie făcută la ora la care scriu aceste rânduri: „Vrem fapte, nu vorbe!”. Un distins analist şi jurnalist vorbea cu dreptate cândva, spunând că avem nevoie de „proiecte concretizate”. Care să fie scopul? Vecinul şi prietenul meu Bogdan lucrează (încearcă) în publicitate, cu mari dificultăţi. Mi-a pus cândva o întrebare care ar trebui să-i preocupe în fiecare zi pe politicienii profesionişti: „De ce numai cei ce joacă incorect fac bani?”.

Sigur că nu este aşa, nu toţi cei care fac bani joacă incorect. Dar întrebarea are miez. Politicienii trebuie să facă astfel încât oamenii noştri să poată face bani, cât mai mulţi bani, în mod corect. Şi nu îi am în vedere doar pe bugetari, ci în primul rând pe micii antreprenori privaţi. Primul lucru necesar după referendum este să legăm câinii războiului politic care sălăşluiesc în fiecare dintre noi şi să facem loc cooperării inteligente. Partidele parlamentare trebuie să scoată în faţă moderaţi pragmatici şi constructivi care să negocieze soluţii concrete.

Calmul politic, stabilitatea politică, concentrarea pe măsuri dedicate micilor antreprenori, recâştigarea încrederii marilor investitori din „economia reală” şi a celor de portofoliu financiar, reluarea parteneriatelor public – privat, relansarea atragerii fondurilor europene prin reorganizarea cadrului instituţional al absorbţiei (desfiinţarea autorităţilor de management, birocratice şi corupte, înfiinţarea unei autorităţi unice flexibile şi „privatizarea” absorbţiei fondurilor europene), formarea unor misiuni de diplomaţie comercială public – privat de abordare a pieţelor din Golful Persic, şi nu numai, pentru atragerea de investiţii mari în infrastructura energetică şi agricultură, ar putea fi câţiva piloni. Putem reaşeza societatea pe baze solide.

O condiţie este consolidarea fundamentului statului de drept şi a Justiţiei. Nu putem clădi ceva solid fără Justiţie. O altă condiţie este să înţelegem că nu mai putem continua astfel, fără să riscăm dezastrul. Nu putem continua în război, trebuie să trecem la cooperare şi negociere. Poate că vor înţelege acest lucru şi cei care pierd, şi cel care va câştiga referendumul.

Pentru că, de fapt, din referendum am pierdut deja cu toţii şi aici, şi în lumea civilizată. Dar, dacă suntem inteligenţi şi pragmatici, putem „reseta” pozitiv ţara după referendum. Să rămânem totuşi optimişti, vorba lui Churchill, nu pare să avem ceva mai bun de făcut.

Articol publicat pe www.qmagazine.ro