Cătălin Predoiu: Un factor important al reformei justiţiei în mandatul meu a fost sprijinul politic

Un factor important al reformei justiţiei în România a fost sprijinul politic, iar Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV) instituit la aderarea României la UE a fost primul mecanism structurat pentru reforma justiţiei şi o cheie a aderării, a declarat miercuri, la Bruxelles, fostul ministru al justiţiei Cătălin Predoiu, în conferinţa ”Reforma justiţiei şi lupta contra corupţiei: cazul României”, organizată de eurodeputaţii Marian-Jean Marinescu şi Traian Ungureanu, împreună cu fundaţia Hanns Seidel.
În intervenţia sa, Predoiu a spus că în privinţa combaterii corupţiei, au existat instituţii ale căror atribuţii au fost consolidate încă din anii 2006 şi 2007. ”Separat de procesul legislativ, am reuşit să creăm un fel de cooperare instituţională între actorii implicaţi în combaterea corupţiei”, a spus fostul ministru. El a adăugat că reforma în sistemul de justiţie a fost accelerată mai ales în anii 2009 şi 2010, fapt recunoscut de rapoartele elaborate de Comisia Europeană în cadrul MCV.
Cătălin Predoiu a apreciat că eliminarea actualului MCV în cazul României, cu condiţia îndeplinirii celor patru condiţionalităţi, ar plasa ţara noastră în linie cu celelalte state membre UE, mai în ales în contextul în care Comisia va introduce în 2013 un mecanism uniform de monitorizare a combaterii corupţiei în ţările membre. În opinia sa, un astfel ‘MCV lejer’ ar putea fi aplicat tuturor statelor membre, contribuind în acest fel la implementarea Programului de la Stockholm (ce prevede crearea unui spaţiu unic european de libertate, justiţie şi securitate).
La rândul său, eurodeputata Veronique Mathieu, membră a Comisiei de libertăţi civile (LIBE) şi a Comisiei speciale pentru combaterea corupţiei, criminalităţii organizate şi spălării banilor (CRIM) ale PE, a subliniat că pentru combaterea corupţiei este nevoie de ‘curaj politic’. ”România cred că a dat destule dovezi ale angajamentului său în combaterea corupţiei în ultimii ani”, a spus Mathieu.
În cadrul MCV pentru România şi Bulgaria, Comisia Europeană prezintă două rapoarte în fiecare an – unul pur tehnic în luna februarie, iar celălalt mai cuprinzător şi care include consideraţii politice, la finalul lunii iulie. În vara acestui an, raportul din cadrul MCV va face o evaluare complexă a rezultatelor obţinute de cele două ţări în combaterea corupţiei şi reforma justiţiei în cei cinci ani trecuţi de la aderarea la UE. AGERPRES
Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

PoliticKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

EconomieCristian Grosu: Ieșirea din economia liberală de piață

ExternRobert Lupițu: “Planul (B)reton” – Comisarul european din partea Franței ar putea concura pentru a o succeda pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

SocialAlexandra Gătej: De ce este fooaarte greu să practici bunătatea în vremea noastră

EvenimenteElena Calistru: Am ajuns la Geneva pentru WTO Public Forum

CulturaDan Mircea Cipariu realizează ateliere de lectură și scriere creativă în cadrul proiectului ”Țesem legături”

EditorialAlexandru Lăzescu: G7 vs BRICS – competiția pentru o nouă ordine mondială
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe