Matei Bogdan
Publicat în 29 septembrie 2021, 11:40 / 207 elite & idei

Claudiu Butacu, despre ce a reprezentat experiența de membru al juriului Galei Societății Civile

Claudiu Butacu, despre ce a reprezentat experiența de membru al juriului Galei Societății Civile

Galei Societății Civile, competiția anuală care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România, a ajuns anul acesta la cea de-a 19-a ediție, în care au fost înscrise 205 inițiative. Acestea au fost evaluate de un juriu format din 52 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și reprezentanți ai sectorului privat.

Claudiu Butacu, Co-Fondator EfdeN, este unul dintre cei 3 membri ai juriului de la secțiunea Protecția Mediului. El se descrie ca fiind inginer de profesie și ONG-ist la suflet, motivat de sustenabilitate și de crearea de locuințe accesibile pentru mase, bazate pe energie regenerabilă.

Am discutat cu el despre ce a reprezentat experiența de membru al juriului Galei Societății Civile.

Câștigătorii Galei Societății Civile 2021 vor fi anunțați la Rock FM, în cadrul emisiunii “Evening Glory”, moderată de Răzvan Exarhu, în data de 30 septembrie, de la ora 19:00. Emisiunea poate fi ascultată pe frecvențele Rock FM sau pe www.rockfm.ro. De asemenea, Evening Glory va fi transmisă live pe canalele de Facebook: Rock FM l Morning Glory cu Răzvan Exarhu l Gala Societatii Civile l Event.

  1. Cum ai caracteriza societatea civilă a ultimilor ani?

Această societate civilă, pentru mine, e un fel de liga echipelor de fotbal din gimnaziu a tuturor celor nelegitimați. Talentați și cu ce resurse găsim pe acasă, construim echipe de jucători care să facă față cu brio echipelor din Liga 1. Îmi place mult această paralelă cu lumea sportului, pentru că sentimentul e același, cu mici excepții, cândva poate toți vom ajunge să jucăm finala. Să schimbăm regulile jocului învechit și să căutăm soluții noi atunci când terenul devine din ce în ce mai accidentat și societatea civilă nu e într-o competiție directă, o simt mai aproape ca niciodată, bulele se întâlnesc din ce în ce mai des și simt că începem să construim echipa pregătită să reprezinte România și la campionatele Mondiale.

  1. Cum ți s-a părut experiența de anul acesta de a fi parte din juriul secțiunii Protecția Mediului?

Este pentru prima oară când jurizez, până acum am avut doar proiecte jurizate și experiența este fantastică în ambele ipostaze. Ca jurat, mi-am dorit să văd cât mai multe proiecte înscrise, să-mi aloc timp suficient încât să văd fiecare proiect în detaliu și îmi doresc foarte mult să-i cunosc în persoană pe cei care au realizat proiectele și să le strâng mâna, sunt proiecte grozave.

  1. Ce ți-a plăcut la proiectele înscrise anul acesta în cadrul Galei Societății Civile?

Țin să le mulțumesc organizatorilor, platforma de jurizare și atenția la detalii pentru fiecare proiect înscris și ghidul de jurizare au fost deosebite, nu doar că mi-au ușurat jurizarea, dar au creat un scenariu echitabil de jurizare pentru proiecte foarte bine finanțate alături de proiecte cu buget 0.

A fost impresionant să văd entuziasmul celor care au înscris pentru prima oară, proiecte de scară de bloc și cât de mult au putut să miște organic și rezultatele proiectelor mari, ale celor cu experiență în zona de mediu. Sunt plăcut impresionat de echipele care au lucrat și de liderii care au coordonat implementarea acestor proiecte.

  1. Ce tip de proiecte pentru protecția mediului au căpătat cea mai mare putere în această perioadă? Cum crezi că a influențat pandemia proiectele din acest domeniu?

Activez de 11 ani în proiecte pentru protecția mediului, mereu simt că e loc de o mai mare putere. Pandemia a mutat puțin focusul pe zona de Sănătate și Educație, categorii cu care nu am fost niciodată în competiție, dar am simțit că proiectele de mediu au trecut pe un plan secundar. În contextul în care sunt obișnuit să văd susținerea venind din zona de CSR, ceea ce mi se pare o adevărată provocare pentru cei ce activează în zona de protecție a mediului, pentru că nu poți pune o pauză în ceea ce privește impactul schimbărilor climatice sau impactul nostru, al persoanei responsabile sau nu, consumator de orice.

  1. Ce le-ai transmite celor care vor să înscrie proiecte în această secțiune a competiției anul viitor?

În primul rând să urmărească gala de anul acesta, să se inspire din proiectele selectate, să nu ezite să se înscrie, exercițiul de a scrie pe hârtie (într-un mod f bine structurat) poate fi o analiză foarte bună a proiectului și să trimită cerere de prietenie pe Linkedin, Facebook, Instagram, tuturor celor cu care pot lega o relație. Gala Societății Civile aduce pe același teren de fotbal, toate echipele mari și mici, jucătorii care nu au prins o echipă sau cei care abia au intrat în această ligă, a celor care vor să promoveze spiritul civic.

www.romaniapozitiva.ro

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: Falsul patriot – un portret de Ziua Națională

PoliticCristian Bușoi: Felicitări Ambasadei României în Belgia

EconomieDan Mircea Cipariu: Povestea PNRR trebuie privită din perspectiva următoarelor provocări

ExternCristian Unteanu: Ajutorul pentru Ucraina pe timp de război – ce țări ajută? Cum? La ce nivel? Cu ce?

SocialOvidiu Nahoi: Falsul patriot – un portret de Ziua Națională

EvenimenteMihai Manole: Suntem onorați să primim premiul pentru „Public Transportation Partner 2021 – 2022 in Romania”, în cadrul Vertiv Roadshow 2022 – Bucharest

CulturaFlaviu Predescu: Condeie române în Italia. Invitată scriitoarea Camelia Morda Baciu

EditorialAlexandru Grumaz: O pace imposibilă!



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe