CC: Terorismul în Europa nu este un fenomen nou. Cel separatist şi motivat ideologic au fost constante. De ce a devenit terorismul motivat religios aşa de răspândit?

DP: Înainte de a raspunde la această întrebare trebuie sa clarificăm niste aspecte. În primul rând, terorismul de tip islamist, deşi categorizat ca terorism motivat religios, este la fel de politic precum celelalte tipuri de terorism. Asta înseamnă că, deşi unii terorişti ar putea fi motivaţi în parte de perspectiva paradisului de exemplu, obiectivele urmărite de organizaţiile teroriste sunt în principal de natură politică, cum ar fi de exemplu retragerea Vestului din ţările musulmane, atât din punct de vedere militar, cât şi din punct de vedere economic şi cultural. În al doilea rând, forme de terorism aşa-zis religios au existat încă din antichitate, ca de exemplu Asasinii (musulmani Şiiti) sau Sicarii (evrei). În secolul trecut dar în parte şi în prezent există grupuri teroriste care invocă iudaismul, hinduismul sau creştinismul. În toate aceste cazuri, inclusiv în cel al terorismului islamist, religia este exploatată ca o sursă de legitimare sau justificare a unor obiective de natură politică.

Este adevarat că în prezent terorismul de tip islamist este mai raspândit, şi aceasta are mai multe cauze: faptul că Orientul Mijlociu se confruntă cu anumite probleme demografice, economice şi politice, absenţa unei opoziţii democratice puternice în aceste ţări şi faptul că ideologia inspirată din ramuri fundamentaliste ale Islamului a câştigat popularitate, inclusiv printre grupările de natura teroristă. Să nu uităm ca în anii 70 de exemplu, grupurile teroriste die regiune aveau o ideologie şi o orientare politică de tip socialist. Socialismul a eşuat, precum şi celelalte tipuri de ideologie de extremă stânga, nu numai acolo, ci şi în Europa. Cu aceasta ajungem la cazul terorismului în Europa – aici ideologiile de extrema dreapta şi stânga nu sunt la fel de atractive pentru tineri precum aşa-numitul Salafism, pentru că au eşuat în ceea ce au promis şi nu sunt atat de şocante precum Salafismul.

CC: Religia joacă un rol important în radicalizare. Ce ramuri ale Islamului sunt mai predispuse la radicalizare?

DP: Mai multe ramuri ale Islamului au fost instrumentalizate şi manipulate de grupuri teroriste, dar cu predilecţie Salafismul. Acesta este un tip de fundamentalism religios care invoca puritatea religioasă – numai anumite texte religioase sunt recunoscute ca autentice, şi în esenţă cere un mod de viaţă care trebuie să copieze întru totul viaţa şi obiceiurile Profetului Mohamed. Asta include de exemplu faptul că bărbaţii trebuie să poarte pantaloni deasupra de maleola, femeile trebuie să se acopere, şi alte reguli privind numărul şi tipul de rugaciuni şi aşa mai departe. Există trei tipuri de Salafism: nepolitic – care se preocupă numai de organizarea vieţii private potrivit acestor reguli; politic – care încearcă să ajungă la putere prin mijloace legale, precum alegeri (vezi de exemplu Frăţia Musulmană în Egipt); şi jihadist, care acceptă folosirea terorismului, şi mai mult, pretinde faptul că participarea în jihad este o obligaţie a fiecăruia.

CC: Se discută mult despre eşecul multiculturalismului.  Ce efecte au avut diferitele modalităţi de integrare? Ce model ar putea să refacă legăturile minoritate-majoritate afectate puternic de atentatele teroriste?

DP: Se pare că modelul multicultural a eşuat în acest context, dar şi în altele, nu neapărat pentru ca cei radicalizati nu ar fi integraţi – de obicei sunt integraţi, vorbesc limba, etc., ci pentru că aceste comunităţi, trăind în separaţie de restul societăţii, nu au încrederea că vor fi protejate, că au aceleaşi drepturi, şi în consecinţă nu cooperează cu autorităţile. Britanicii încearcă să rezolve aceste probleme prin, între altele, aşa-numiţii politişti comunitari. Un model ideal ar combina multiculturalismul cu asimilarea, astfel încât minorităţile adoptă nişte valori politice şi sociale fundamentale, dar în acelaşi timp pot să practice obiceiuri culturale specifice – atâta vreme cât acestea nu contravin legii.

CC: Cei care au comis atentatele de la Charlie Hebdo şi multiplele atentate recente sunt cetăţeni francezi, de religie musulmană, tineri. Sunt asemănători din acest punct de vedere cu tinerii care s-au revoltat în cartierele franceze mărginaşe acum 10 ani. Cum se leagă marginalizarea socio-economică de radicalizare?

DP: Există teorii potrivit cărora islamismul de astăzi joacă acelaşi rol ca şi ideologiile de extrema stânga de mai demult, respectiv că se adresează aceluiaşi public – marginalizat social şi economic, fără perspective de a-şi găsi un loc de muncă, etc. Dacă ne uitam la profilele celor care devin terorişti este clar că acest profil nu se potriveşte în toate cazurile. Există mai multe tipuri de recruţi, cei care şi-au ratat existenţa, s-au implicat în activităţi criminale, şi cărora noul grup şi noua cauză, în unele cazuri şi religia, le dau un sens în viaţă. Dar există şi cei care nu sunt marginalizati, care sunt citiţi şi stiu cum să îi manipuleze şi recruteze pe alţii. Aceştia sunt motivaţi în principal politic şi sunt cei care îi vor trimite pe alţii să se arunce în aer.

CC: Ce rol joacă politica externă a ţărilor occidentale în Orientul Mijlociu în radicalizarea islamică?

DP: Politica externă a ţărilor occidentale în Orientul Mijlociu joacă un rol capital. Motivul pentru care organizaţii ca Al Qaeda sau Statul Islamic atacă ţări europene este pentru ca acestea fie s-au implicat în conflictele de acolo, fie susţin guvernele din regiune pe care aceste organizaţii le consideră nelegitime. Atacurile din Madrid 2004 au fost justficate prin implicarea spaniolilor în războiul din Irak, de exemplu. La fel este cazul atacurilor recente, justificate prin implicarea francezilor în Siria, şi bineînţeles faptul că aceştia au bombardat poziţiile ocupate de Statul Islamic. Grupurile teroriste nu au capacităţile militare necesare pentru a se opune cu succes statelor din regiune sau din Vest, de aceea încearcă cu tactici alternative, sau aşa-numite asimetrice. Speră că terorizarea populaţiilor în Europa le va motiva pe guvernele de acolo să îşi retragă trupele din Orientul Mijlociu. În cazul Spaniei, această tactică a funcţionat, în cazul Franţei se pare că nu va funcţiona.

CC: Se pare că unul dintre răspunsurile cele mai facile şi în acelaşi timp problematice din perspectiva drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti este generalizarea supravegherii internetului, comunicaţiilor şi mişcării. Este statul supravegherii totale un răspuns eficient la radicalizare şi terorism?

DP: Un raspuns de acest tip nu este eficient pentru ca nu este posibil să supraveghezi şi să înregistrezi toate mişcările de pe internet şi toate persoanele; chiar dacă aceasta ar fi posibil, sunt mult prea multe informaţii pentru a putea filtra datele relevante. Problema americanilor în 2001 a fost exact aceasta, faptul că au avut informaţii, dar nu au fost capabili să facă legăturile dintre aceste informaţii, ca în faimoasa expresie „connect the dots” *(conectarea punctelor). Acum avem şi mai multe informaţii şi în consecinţă este cu atât mai greu să facem aceste legături. Ca un exemplu, se pare că liderul operaţiunii din Paris era cunoscut autorităţilor. În afară de această lipsă de eficienţă, aceste masuri pun în pericol drepturi fundamentale care sunt la baza statului democratic şi statului de drept, potrivit motto-ului: libertatea nu este posibilă fără securitate, care este o perversiune a principiului original: securitatea nu poate există fără libertate.

adevarul.ro