Adriana
Publicat în 12 decembrie 2016, 16:07 / 14 elite & idei

Club România, la World Policy Conference, Editia Doha 2016

Club România, la World Policy Conference, Editia Doha 2016
+ Observator

Club România a participat pentru al patrulea an consecutiv la World Policy Conference, una dintre cele mai importante conferințe internaționale dedicată problemelor guvernanței globale, care s-a desfășurat în perioada 20-22 noiembrie, la Doha, Qatar.

În acest an, pe agenda întâlnirii, la care au participat înalți reprezentanți de stat și de guvern, ambasadori, personalități din mediul cultural și universitar internațional, lideri din zona de business și financiar-economică, societate civilă și mass-media, s-au aflat teme precum: „Europa după Brexit”, „Rolul european și internațional al Turciei”, „Schimbările tehnologice și noul contract social”, „Uniunea Europeană-ce urmează?”, „Lumea după alegerile americane”, „Spațiul-marea aventură tehnologica.

Club România a fost reprezentat atât la sesiunile plenare cât și la workshop-uri. Acad. Daniel Dăianu, membru CA al BNR a participat la panelul „Finance and Economy”, în calitate de speaker, alături de președintele Exim Bank, Traian Halalai. Daniela Lulache, CEO Nuclearelectrica a avut o intervenție în secțiunea „Energy and Climate”.

De asemenea, Marius Stoian, fondator Club România participat în panelul „World Policy Conference-Young Leaders”, în pregătirea proiectului „WPC-Young Leaders-România” , pe care îl va coordona și care va debuta în ianuarie 2017.

Din delegația României au mai făcut parte Remus Borza, CEO Borza si Asociatii, acad. Eugen Simion, Gruia Stoica, Grampet, Lucian Isar, economist.

Partenerii din România ai World Policy Conference sunt: EximBank, Nuclearelectrica, Grampet, Borza si Asociații, Vimetco.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe