Club Romania, la World Policy Conference, Ediția Doha, Qatar


Club România a participat pentru al patrulea an consecutiv la World Policy Conference, una dintre cele mai importante conferințe internaționale dedicată problemelor guvernanței globale, care s-a desfășurat în perioada 20-22 noiembrie, la Doha, Qatar.
În acest an, pe agenda întâlnirii, la care au participat înalți reprezentanți de stat și de guvern, ambasadori, personalități din mediul cultural și universitar internațional, lideri din zona de business și financiar-economică, societate civilă și mass-media, s-au aflat teme precum: „Europa după Brexit”, „Rolul european și internațional al Turciei”, „Schimbările tehnologice și noul contract social”, „Uniunea Europeană-ce urmează?”, „Lumea după alegerile americane”, „Spațiul-marea aventură tehnologică”, Combaterea Terorismului, Noile schimbari in economia globala, Criza hidrocarburilor,.
Club România a fost reprezentat atât la sesiunile plenare cât și la workshop-uri. Acad. Daniel Dăianu, membru CA al BNR a participat la panelul „Finance and Economy”, în calitate de speaker, iar Daniela Lulache, CEO Nuclearelectrica a avut o intervenție în secțiunea „Energy and Climate”.
De asemenea, Marius Stoian, fondator Club România a luat parte la panelul „World Policy Conference-Young Leaders”, în pregătirea proiectului „WPC-Young Leaders-România” , pe care îl va coordona și care va debuta în ianuarie 2017. Acest proiect se va desfășura în colaborare cu Asociația Română a Băncilor (ARB).
Din delegația României au mai făcut parte Lucian Isar, economist, Remus Borza, presedinte EuroInsol Grup, Traian Halalai, presedinte Eximbank, acad. Eugen Simion, Gruia Stoica.
Ultima ora:

ObservatorOana Șerban: Biopolitica azi – Cum ne controlează statul în numele siguranței?

PoliticVictor Negrescu: UE mai face un pas important – apărarea europeană primește un nou cadru de finanțare

EconomieRadu Hanga: Trebuie să începem să vorbim cât mai simplu despre investiţii şi să avem produse potrivite fiecăruia pentru a creşte lichiditatea

ExternOvidiu Nahoi: Rusia a răpit peste 19.000 de copii ucraineni

SocialAndrei Muraru: Revoluția lui Nawaf. În memoria lui Nawaf Salameh, un vizionar care a pus suflet în promovarea României

EvenimenteHoria Răzvan Botiş a primit premiul „In Memoriam Bogdan Gavrilă”

EditorialGrațian Mihăilescu: Ce-ar fi dacă Bucureștiul s-ar schimba în doar două zile? Soluții concrete, inovatoare și inspiraționale pentru un viitor urban mai verde și sustenabil la festivalul care reinventează relația oamenilor cu mediul urban

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, pr. prof. Ion Buga (sezonul 5, episodul 11)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe