Colaborare în domeniul transporturilor între România şi Belgia
Guvernul a adoptat, ieri, printr-o Hotărâre, Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Transporturilor din Regatul Belgiei cu privire la cooperarea în domeniul lucrărilor de infrastructură pentru modernizarea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de transport în zona Bucureşti, semnat la Bucureşti la 22 septembrie 2011.
Astfel, se asigură cadrul juridic între ministerele transporturilor din cele două state pentru cooperarea în regim de parteneriat public-privat direct şi prin intermediul companiilor sub autoritate, din domeniul infrastructurii din zona Bucureşti. Lucrările vor include complexul ‘Gara de Nord’, cea mai importantă staţie de cale ferată din cadrul sectoarelor româneşti ale coridoarelor pan-europene de transport feroviar IV şi IX.
Zona Bucureşti va include toate echipamentele, facilităţile şi elementele de infrastructură care corespund unei staţii de cale ferată moderne, cu scopul de a simplifica şi fluidiza traficul feroviar de la Chitila la Gara Bucureşti Progresul, legătura prin tunel spre Gara Obor şi legătura prin tunel spre Gara de Sud, cu scopul de a transforma Gara de Nord dintr-o staţie capăt de linie într-o conexiune directă.
Ministerele Transporturilor din România şi Belgia vor contribui în mod direct cu suport executiv, tehnic şi administrativ la implementarea acestui proiect, sprijinindu-se reciproc şi asigurând schimbul de informaţii necesar pentru realizarea Memorandumului de Înţelegere, în conformitate cu legislaţia relevantă.
Prin eforturi comune, ministerele, vor sprijini societăţile aflate în subordinea lor în accesarea de fonduri, cu scopul de a implementa Memorandumul de Înţelegere, prin realizarea unei cereri de fonduri de la institu?iile financiare internaţionale şi prin crearea de valoare adăugată din terenurile care aparţin staţiilor de cale ferată.
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


