Constantin Niță: „În iunie vom face colectivul pentru o nouă strategie energetică naţională”
Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a declarat asztăzi, la un seminar pe teme de energie, că în luna iunie va selecta „colectivul” care va fi însărcinat ca până în toamnă să elaboreze o nouă strategie energetică naţională.
„În iunie vom încerca să facem colectivul pentru o nouă strategie energetică, care până în toamnă va trebui să schiţeze o nouă abordare. Vom vedea ce ţintă (de timp – n.r.) vom lua în discuţie”, a afirmat Niţă. România nu are în prezent un proiect funcţional de strategie energetică. Un astfel de document a fost adoptat în 2007, pentru perioada 2007-2011. Alt proiect, pentru perioada 2011-2035, nu a fost aprobat încă de Parlament. Niţă a mai spus că Executivul European a fost, „în mare”, de acord cu propunerile României privind modificarea legislaţiei în sectorul producţiei energiei regenerabile, care însă nu presupun înjumătăţirea numărului de certificate verzi, ci doar „o amânare”.
„Comisia Europeană a apreciat că legea a fost în dezbatere, că ne-am consultat cu ei, în mare a fost de acord cu propunerile noastre”, a afirmat Niţă la un seminar pe teme energetice. Guvernul intenţionează să suspende de la tranzacţionare o parte a certificatelor verzi primite de producătorii de energie regenerabilă, cu scopul reducerii facturilor plătite de consumatori. Astfel, producătorii de energie din surse regenerabile vor putea utiliza, în intervalul 1 iulie-1 ianuarie 2017, doar jumătate din certificatele verzi atribuite, potrivit propunerii Guvernului.
Pe de altă parte, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei apreciază că numărul certificatelor verzi acordate producătorilor de energie din surse regenerabile ar trebui redus, în unele cazuri chiar şi la jumătate.
„Nu va fi nicio reducere, nicio înjumătăţire a numărului de certificate verzi. Doar a amânare”, a adăugat Niţă.
Industria de profil este nemulţumită de aceste propuneri, în timp ce comsumatorii mari de energie consideră că modificarea este necesară, întrucât ponderea prea mare a energiei verzi în consum produce costuri ridicate.
Energia produsă din surse regenerabile este sprijinită de guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea. Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


