Constantin Niță: Marii consumatori de energie din România ar putea plăti cu 85% mai puțin pentru certificatele verzi
România a finalizat schema de sprijin pentru marii consumatori de energie, care include reducerea cu 85% a plăților pentru certificatele verzi și scăderea cu 20% a taxei de cogenerare, a declarat, marți, ministrul interimar al Economiei, Constantin Niță, într-o conferință de profil.
„Am finalizat schema de sprijin pentru marii consumatori industriali, am transmis-o Consiliului Concurenței și, conform regulamentelor și ghidului UE, am mers cu reducerea până la 85% în cazul certificatelor verzi, astfel încât să păstrăm locurile de muncă și să dăm posibilitatea produselor industriale românești să fie competitive”, a spus Niță.
El a adăugat că și taxa de cogenerare va fi redusă cu 20% pentru marii consumatori industriali.
„Marii consumatori, la rândul lor, vor avea de îndeplinit niște condiții pentru a beneficia de această schemă. Sper că, în felul acesta, vom putea scădea prețul la energie pentru marii industriași, astfel încât să păstrăm locurile de muncă, iar produsele lor să intre în piață’, a mai spus Niță.
Cuantumul taxelor energetice, respectiv certificatele verzi și contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, a crescut în ultimii ani, din cauza numărului mare de proiecte de energie regenerabilă intrate pe piața românească, astfel că marii consumatori de energie au cerut autorităților o schemă de sprijin.
Producția de energie regenerabilă este subvenționată în prezent prin certificatele verzi pe care le primesc producătorii și pe care le plătesc toți consumatorii din România.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


