Adriana
Publicat în 13 noiembrie 2013, 16:08 / 109 elite & idei

Constantin Nita: Romgaz, cea mai mare listare pe bursă din istoria României

Constantin Nita: Romgaz, cea mai mare listare pe bursă din istoria României
+ Observator

Investitorii care au cumpărat acţiuni în oferta Romgaz au obţinut câştiguri cuprinse între 16% şi 22% în prima zi de tranzacţionare.

Acţiunile Romgaz, cea mai mare companie românească de stat, au debutat ieri concomitent pe bursa de la Bucureşti şi pe bursa de la Londra, cu o creştere de 15% în prima zi, care a urcat capitalizarea companiei la 3 miliarde de euro (4 mld. dolari), cu 400 milioane de euro peste valoarea la care statul a vândut 15% din companie în oferta publică iniţială.

Premierul Victor Ponta, ministrul energiei Constantin Niţă şi directorul general al Romgaz Virgil Metea au sărbătorit ieri la bursa din Londra listarea Romgaz prin intermediul GDR-urilor (titluri financiare, cotate în dolari, ce au la bază acţiunile Romgaz), cea mai mare şi mai aşteptată listare din istoria României.

La Bucureşti, şedinţa de tranzac­ţionare a fost deschisă de consilierii şi „adjuncţii“ din guvern şi ministere, confirmând astfel statutul de „Cenu­şăreasă“ al bursei locale.

„Este un moment istoric pentru ţara mea. Este prima dată când o companie de stat este listată internaţional“, a declarat emoţionat premierul Ponta la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a bursei de la Londra. „Dacă această poveste se va dovedi de succes, cu siguranţă vom privi înainte şi la anul ne vom întoarce din nou aici cu Hidroelectrica, Elec­trica, cu alte companii publice româneşti şi sper că astfel să dăm un mesaj important şi puternic investitorilor străini că Ro­mânia este deschisă către lume şi că noi avem un potenţial pe care nu l-am folosit până acum.“

WikiZF: Profilul companiei Romgaz

La Bucureşti, cuvântul de deschidere l-a avut Gabriel Dumitraşcu, directorul direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie, cel care a coordonat din partea statului român această listare.

„Romgaz a devenit o bornă pentru piaţa de capital. Vom vorbi despre piaţa de capital înainte şi după listarea Romgaz. Sperăm ca piaţa de capital să se dezvolte şi să aducă mai multă stabilitate economiei“, a spus Dumi­traşcu.
Bursa de la BucureŞti, ora 10:00 (ora României): Ludwik Sobolewski (dreapta), CEO al BVB, a deschis şedinţa de tranzacţionare alături de Gabriel DumitraŞcu (stânga), şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie. „Folosirea GDR-urilor este un indiciu de piaţă de capital subdezvoltată în România“, a spus Sobolewski.

Chiar dacă majoritatea celor intervievaţi de ZF au spus că prezenţa premierului Ponta la Londra este un eveniment de PR important pentru Ro­mâ­nia, listarea duală a Romgaz le lasă tuturor un gust amar, deoarece bursa de la Bucureşti arată că nu este încă pregătită să intre în clubul pieţelor de capital importante din Europa.

„Nu trebuie însă să ne iluzionăm în privinţa GDR-urilor. Aceste instrumente financiare nu au fost inventate pentru o piaţă dezvoltată. Folosirea GDR-urilor este un indiciu de piaţă de capital subdezvoltată în România. Piaţa românească de capital trebuie să se dezvolte astfel încât să fie suficient de lichidă pentru a absorbi ofertele statului“, a declarat polonezul Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

Deşi în deschidere cele mai mari tranzacţii cu Romgaz s-au realizat pe bursa de la Bucureşti, la sfârşitul zilei bursa de la Londra a câştigat partida. Tranzacţiile de la Londra s-au ridicat la 37 milioane de dolari, în timp ce la Bucureşti s-au tranzacţionat acţiuni în valoare de 92,5 milioane de lei (27,8 mil. dolari). Chiar şi aşa, listarea Romgaz rămâne unul dintre momentele de referinţă pentru bursa de la Bucureşti, alături de listarea Fondului Proprie­tatea în 2011.

www.zf.ro

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

PoliticSebastian Burduja propune o întâlnire cu părţile implicate în problema gunoiului şi constituirea unui grup de lucru

EconomieBogdan Chiriţoiu: 2020 a fost clar un an diferit; pe ansamblu economia noastră a mers surprinzător de bine

ExternMarco Badea: Moștenirea politică a lui Netanyahu nu va fi o națiune mai sigură, ci o societate israeliană profund fracturată, care trăiește în spatele zidurilor

SocialManuela Catrina: Ne luptam cu birocratia, iar unii cred ca hartia e mai safe

EvenimenteAndreea Paul: Digitalizarea administrației – România are nevoie de un plan coerent pe verticală

CulturaIonuț Vulpescu: Proiectul pe care l-am inițiat, prin care mi-am propus să rezolv una dintre problemele dificile cu care se confruntă în special muzeele, a devenit lege!

EditorialCorneliu Vișoianu: Voluntarul și Club România după 10 ani | Bogdan Gavrilă, Spiritul Voluntarului care dă, fară să aștepte răsplată ci doar construiește ”Zero-risk” society



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe