OraNoua.ro
Publicat în 16 septembrie 2015, 19:24 / 208 elite & idei

Corina Crețu: Nu există nicio legătură între situația actuală privind migrația și alocările bugetare

Corina Crețu: Nu există nicio legătură între situația actuală privind migrația și alocările bugetare

Acordurile de cooperare și programele operaționale nu conțin prevederi referitoare la penalizarea sau restricționarea accesului statelor membre la fondurile structurale europene și fondurile de investiții în situația în care un stat membru respinge cota propusă de Comisia Europeană privind primirea migranților, a scris comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, într-o declarație de presă de presă difuzată duminică.

Politica de Coeziune este un factor cheie al politicii europene de investiții pentru asigurarea dezvoltării, creșterii economice și a creării de noi locuri de muncă, mai ales în statele și în regiunile din UE care au cea mai mare nevoie de astfel de investiții, amintește comisarul european. Politica de Coeziune a fost concepută și este implementată în baza unei colaborări strânse între Comisia Europeană și statele membre. De asemenea, în baza acordurilor de cooperare negociate între CE și autoritățile naționale și regionale, la nivelul fiecărei țări au fost stabilite sumele exacte pe care statele membre le vor aloca din bugetele naționale pentru implementarea politicii de coeziune. Nu există nicio legătură între situația actuală privind migrația și azilul politic și aceste alocări bugetare”, a subliniat Corina Crețu.

„În calitate de comisar european pentru politică regională, precizez că în acordurile de cooperare și programele operaționale pentru actuala perioadă de programare (2014-2020) nu există prevederi referitoare la penalizarea sau restricționarea accesului statelor membre la fondurile structurale europene și la fondurile de investiții în situația în care un stat membru respinge cota propusă de CE privind primirea migranților”, a menționat comisarul european în declarația de presă.

Corina Crețu a adăugat că politica de coeziune, așa cum a precizat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, săptămâna trecută în discursul său despre Starea Uniunii, va continua să joace un rol important în chestiunea migrației, axându-se pe integrarea socială a migranților legali. De altfel, precizează comisarul european, fondurile politicii de coeziune se adresează luptei împotriva excluziunii sociale și a sărăciei, prin asigurarea condițiilor care să genereze noi locuri de muncă.

În perioada de programare 2014-2020, peste 20 de miliarde de euro din fondul european de dezvoltare regională alocate tuturor statelor membre sunt destinate măsurilor care vor genera creștere economică și dezvoltare și care vor susține implicit integrarea socială, inclusiv a migranților legali. Câteva exemple în acest sens: dezvoltarea infrastructurii necesare pentru găzduirea și creșterea copiilor sau revitalizarea zonelor urbane defavorizate, se mai arată în declarația de presă a Corinei Crețu.

„Totodată, așa cum a mai precizat președintele Junker, Comisia Europeană analizează în prezent posibilitatea ca fondurile destinate politicii de coeziune să aibă o contribuție mai mare pe viitor în abordarea problemei migrației, iar această contribuție este posibilă în special în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră și a strategiilor macroregionale”, mai scrie comisarul european.

Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a cerut recent penalizarea țărilor est-europene care se opun cotelor de imigranți, prin reducerea accesului statelor respective la fonduri structurale. România, alături de alte țări precum Cehia, Danemarca sau Polonia, au respins ideea stabilirii unor cote obligatorii de refugiați, pledând ca redistribuirea migranților aflați deja în Ungaria, Grecia și Italia să se facă pe baze voluntare.

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe