Matei Bogdan
Publicat în 3 februarie 2021, 10:30 / 25 elite & idei

Corina Crețu: Politica de coeziune, principalul instrument de dezvoltare și reducere a inegalităților și discrepanțelor din UE

Corina Crețu: Politica de coeziune, principalul instrument de dezvoltare și reducere a inegalităților și discrepanțelor din UE

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) a participat marți la o reuniune de lucru a grupului Socialiștilor și Democraților Europeni din cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European, cu care a discutat despre rolul politicii de coeziune și despre stadiul diferitelor rapoarte în această privință.

Politica regională reprezintă principalul instrumentul de dezvoltare și de reducere a inegalităților sociale, precum și a discrepanțelor dintre Statele Membre ale Uniunii Europene“, a transmis Crețu, făcând trimitere la un discurs pe care l-a susținut în 2017 la Napoli, în calitate de comisar european pentru politică regională, cu privire la viitorul politicii de coeziune

Am susținut, susțin și voi susține și pe mai departe menținerea rolului politicii de coeziune – așa cum am făcut de fiecare dată“, a mai adăugat ea.

În calitate de comisar european pentru politică regională, Crețu a gestionat în perioada 2014-2019 bugetul și instrumentele politicii de coeziune pentru a contribui la reducerea decalajelor între regiunile Uniunii Europene. Din aceeași poziție, Corina Crețu a fost implicată în crearea propunerii Comisiei Europene cu privire la noul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 la rubrica politicii de coeziune.

Bugetul multianual, negociat intens în ultimul an în contextul pandemiei, a cuprins și un acord între Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de coeziune (FC) – ceea ce generic poartă denumirea de ”Politica de Coeziune a Uniunii Europene”.

Potrivit Corinei Crețu, acordul prevede faptul că regiunile mai puțin dezvoltate vor continua să beneficieze de rate de cofinanțare de până la 85%, în timp ce rata de cofinanțare pentru regiunile în tranziție și cele mai dezvoltate a fost stabilită la 60%, respectiv 40%.

Cu un buget de aproape 234 de miliarde de euro (la prețurile din 2018), regulamentul privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune va permite realizarea de investiții într-o Europă mai inteligentă, mai ecologică, mai conectată și mai socială, mai apropiată de cetățenii săi. Această legislație va permite UE să răspundă provocărilor actuale prin stimularea dezvoltării durabile și a rezilienței în regiunile și comunitățile europene.

Fondurile vor sprijini în special investițiile în inovare și antreprenoriat, în tranziția digitală și ecologică și în rețelele de transport.

Acestea vor urmări, de asemenea, să nu excludă pe nimeni, lucru care va fi posibil datorită mijloacelor financiare disponibile pentru asigurarea accesului la servicii medicale, educaționale și culturale de calitate, pentru integrarea migranților și pentru combaterea excluziunii sociale.

În total, rubrica “Coeziune, reziliență și valori” din cadrul bugetului multianual al UE deține o anvelopă totală de 377,8 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe