Matei Bogdan
Publicat în 16 ianuarie 2019, 11:49 / 519 elite & idei

Corina Creţu: Probabil că în luna ianuarie vom aproba o parte a proiectului magistralei M6 de metrou

Corina Creţu: Probabil că în luna ianuarie vom aproba o parte a proiectului magistralei M6 de metrou

Comisarul european Corina Creţu a declarat vineri că, probabil, în luna ianuarie Comisia Europeană va aproba proiectul depus de autorităţile române pentru finanţarea unei părţi din magistrala de metrou M6, care va lega Bucureştiul de Aeroportul „Henri Coandă”.

„Pe 29 decembrie, Guvernul României a depus la Comisia Europeană faza a doua a proiectului de metrou Pipera – Berceni, care va atrage iarăşi bani, deci, iarăşi, este un efort pe care Guvernul l-a făcut şi îi felicit. Probabil că în luna ianuarie vom aproba o parte din magistrala M6, care este de la Bucureşti – Gara de Nord până la Ikea. Deci, o primă parte, după care autorităţile române vor construi în continuare, am înţeles, cu o bancă japoneză cealaltă parte, pentru că, din punctul nostru de vedere, soluţia propusă de autorităţile române nu este sustenabilă şi eligibilă”, a spus Creţu la România Tv.

Comisia Europeană a considerat că din punctul de vedere al analizei beneficiu-cost cealaltă parte a magistralei M6 ar fi mult mai profitabil să se facă suprateran, dar autorităţile române nu agreează această idee, a afirmat Creţu.

„Pe Proiectul de Infrastructură Mare, Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Competitivitate, am avut în perioada mandatului meu, deci, din 2014, 55 de proiecte majore, din care am aprobat 47, 40 de proiecte fazate, deci ele ar fi trebuit să fie terminate în perioada 2007-2013. Dar nu au fost semnate şi pentru a nu se pierde bani – pentru că regula UE este că dacă aceste proiecte nu sunt până la 90% făcute, trebuie returnaţi toţi banii înapoi – atunci le-am fazat în două părţi. O parte pe exerciţiul financiar 2007-2014 şi v-am spus, pe perioada actuală, 40 de proiecte fazate. Şapte proiecte au fost noi, a căror valoare este de 2,7 miliarde de euro; de pildă, autostrada Câmpia Turzii-Târgu Mureş – a fost semnat de mine, cofinanţarea europeană de 246 de milioane de euro, reabilitarea căii ferate Radna – Gurasada – Simeria, cel mai mare proiect de refacere de cale ferată nu numai din România, dar şi din Europa, în valoare de 1,3 miliarde”, a menţionat ea.

Ultima ora:

ObservatorNicuşor Dan, la summitul de la Odesa: Trebuie să fim fermi în denunţarea acţiunilor Rusiei, care face tot posibilul să submineze calea către pace

PoliticNicuşor Dan, la summitul de la Odesa: Trebuie să fim fermi în denunţarea acţiunilor Rusiei, care face tot posibilul să submineze calea către pace

EconomieCorina Murafa: De ce ne chinuim atât zilele astea să reducem deficitul?

ExternAnca Dragu: Slovenia, un exemplu de succes în reformă și integrare europeană

SocialDaniel David explică Reforma Educației: „Nu e vorba de mai multă muncă, ci de muncă mai eficientă”

EvenimenteAlexandra Dobre: Am fost gazdele lansării unei campanii care atinge o problemă profund umană, adesea invizibilă, dar cu un impact emoțional major – infertilitatea

EditorialSever Voinescu: Viitorul ministru de externe

CulturaMireille Rădoi: B.C.U. – efervescență culturală în inima Capitalei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe