OraNoua.ro
Publicat în 3 iunie 2015, 15:50 / 24 elite & idei

Corina Crețu se sesizează în problema depozitului ecologic din Suceava

Corina Crețu se sesizează în problema depozitului ecologic din Suceava

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, își exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea distrugerii peisajului alpin prin crearea unui depozit de deșeuri în județul Suceava.

Mesajul a fost transmis printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului român al Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, și ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica.

„Peisajul Carpaților este una dintre cele mai mari bogății ale României și ale Europei și vreau să mă asigur că fondurile europene nu sunt utilizate pentru a pune în pericol această neprețuită resursă”, subliniază Corina Crețu în mesajul său, alăturându-se astfel cetățenilor și mass-media din România care au atras atenția cu privire la construirea unui depozit ecologic de deșeuri în județul Suceava, ca parte integrantă a unui proiect de gestionare a deșeurilor.

„Înțeleg că scopul acestui proiect este de a dezvolta un sistem solid de management integrat al deșeurilor pentru întregul județ, în conformitate cu legislația europeană de mediu în vigoare și cu obiectivele stabilite pentru România în Tratatul de aderare, în sectorul gestionării deșeurilor”, afirmă comisarul european pentru Politică regională.

Toate proiectele trebuie să respecte legislația de mediu în ceea ce privește evaluarea potențialelor efecte asupra mediului, atrage atenția Corina Crețu, adăugând că „aceasta înseamnă că toate autoritățile publice și de mediu, la nivel local și național, trebuie să fie consultate pentru a obține autorizațiile și acordurile necesare și că, de asemenea, trebuie organizate consultări publice ale populației în primele faze de dezvoltare a proiectului”.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe