Corina Crețu, vizită de lucru la Chișinău: Voi face în continuare tot ce îmi stă în putinţă pentru ca R. Moldova să devină parte a UE
Eurodeputatul Corina Creţu, fost comisar european, a anunţat, luni, că va efectua o vizită de lucru la Chișinău pentru a discuta despre parcursul european al acestei ţări la Uniunea Europeană, adăugând că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca Republica Moldova să devină parte a UE.
„În această săptămână voi efectua o vizită la Chişinău, unde am programate mai multe întrevederi importante (…) Republica Moldova este o ţară importantă atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru România, contribuind la menţinerea stabilităţii în regiune şi fiind un suport important pentru Ucraina, ţară aflată într-un război de agresiune crud şi nedrept. În calitate de Membru al Parlamentului European şi Comisar European pentru Politică Regională (2014-2019), mă bucur că am contribuit la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană şi voi face în continuare tot ce îmi stă în putinţă pentru ca Republica Moldova să devină parte a Uniunii Europene”, a scris Corina Creţu, pe Facebook.
Eurodeputatul a precizat că va discuta despre parcursul european al Republicii Moldova cu premierul Dorin Recean, cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, cu preşedintele Congresului Autorităţilor Locale, Tatiana Badan, cu ambasadorii Janis Mazeiks (şeful Reprezentantei Uniunii Europene în Republica Moldova), Cristian Leon Ţurcanu ( Ambasadorul României la Chişinău), cu Rectorul Universităţii de Stat, Igor Şarov, cu rectorul Academiei de Studii Economice, Alexandru Stratan, cu cadre didactice şi cu studenţi.
„Fiind o ţară cu aspiraţii europene, dar şi ţinând cont de parcursul istoric, Republica Moldova se află în sufletul tuturor românilor, iar pentru mine va fi o vizită emoţionantă (având în vedere că bunica mea dinspre mamă s-a născut la Chişinău)”, a mai menţionat Corina Creţu.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


