Pandemia mi-a dat ocazia să călătoresc mult mai mult prin România și să ies mai des în natură. Nu de puține ori mi-a venit să plâng: defileul Jiului, unul din cele mai spectaculoase locuri din România, este complet anihilat de plastic, care atârnă de copaci și plutește în matca râului. Câmpurile și peticele de pădure de pe Autostrada A3, de lângă București, sunt împroșcate de reziduuri din plastic, care nu se vor descompune niciodată. Articolul despre gunoi scris de Anca Iosif în Decât o Revistă este grăitor: da, se vor schimba lucrurile de sus în jos, prin implementarea principiului „plătești cât arunci”, prin amenzi, prin polițienisme. Dar rezistența va fi enormă și schimbarea lentă, iar între timp noi ne vom sufoca în plastic. Am conștientizat dezastrul spre care ne îndreptăm și am început de aproape doi ani de zile să iau măsuri: nu folosesc decât pungi reutilizabile, cumpăr toate alimentele neperisabile și cosmeticele de la Magazin Zero Waste București, nu mai cumpăr alimente ambalate în plastic (apă, băuturi, legume, etc.) – cu foarte mici excepții, la care încă lucrez (ex: perlute de branza), am determinat Romprest să îmi dea gratuit pubelă pentru colectarea fracției uscate (și decontaminez toate ambalajele înainte de aruncare, iar ei le ridică o dată la două săptămâni). Mai nou, de circa o lună, colectez separat deșeuri alimentare pentru compostare la Gradina Molcom și curând, mulțumită unui prototip InoxArt Style și în mica noastră curte. Vă voi mai povesti despre puterea obiceiurilor bune. Fără schimbarea comportamentelor individuale nu ne vom putea schimba ca societate.