Corina Vințan, despre ce inseamna sa faci lobby
a 10 de la ieșirea din diplomație, fostul purtător de cuvânt al Ministerului de externe, Corina Vințan, vorbește, în premieră, despre compania ei, o companie de comunicare afiliata la cea mai mare companie de profil din lume, Edelman.
Imediat după ce a spus Adio mediului diplomatic, Corina Vințan a dorit să își îndeplinească un vis,adică acela de a face comunicare în modul in care a dorit sa faca, fara constrangerile pe care i le dadea diplomatia. Visul i s-a îndeplinit, după a format compania de PR Links Associates, companie care s-a implicat în proiecte de mare notorietate in Romania. Vintan declara ca nu se teme de controverse, din contra, declara ca proiectele care genereaza dispute publice sunt mult mai transparente si prilejuiesc cu adevarat dezbatere publica.
Acum, compania Links este alături de marii retaileri, în lupta lor cu legea celebră care impune acestora să aibă în magazine 51 la sută marfă românească,lege care a fost respinsă de UE și pentru care Romania a primit și infrigement. Vințan spune că,legile populiste ale politicieniloor fac deservicii majore României,întrucât aceștia își văd doar interesele de scurtă durată,fără a gândi la viitorul țării.
‘ Legea a fost facuta dintr-o compulsivitate data probabil de campania electorala. E o lege populista. Legea se indreapta impotriva consumatorului si impotriva unei industrii care este un contributor net in economia nationala.Am avertizat legiuitorul,dar comandamentele electorale au fost mai puternice. Ne temem si pentru alti clienti de legi populiste.„, a spus Corina Vințan la zf.live
Întrebata despre protestele recente Vintan a subliniat că ”Daca venea Guvernul să lucrez pentru Ordonanta 13,spuneam NU. Într-o societate democratică existau metode normale, etice, de a se da o lege’.
Fostul purtător de cuvânt al MAE spune nu îi înțelege pe diplomatii romani care nu sprijină în diplomatia economica produsele romanesti cu sanse de globalizare si nici pe guvernanti care nu sunt prezenti la lansarile investitiilor straine in Romania.
‘Președintele Hollande a considerat ca e de sa sa taie panglica la Ghimbav,la lansarea AIRBUS.S-a dat semnal de la cel mai inalt nivel ca franta isi spijina investitia in Romania. Asa ar trebui sa faca orice politician.Ar trebui sa fie asta o prioritate, a politicii românești.Să sprijine orice investiție românească sau care vine în România si asta nu doar in campaniile electorale. Toate aceste investitii dezvolta comunitatile locale prin crearea de locuri de munca. Locurile de munca aduc voturi!’.
În incheiere Vintan declara ca doreste sa isi extinda business-ul prin asocierea cu un partener care sa adauge valoare si sa duca ideile sale la un alt nivel de dezvoltare.
http://www.stiripesurse.ro/dezvaluirile-fostului-pc-al-mae-roman-vorbe-te-in-premiera-despre-ce-inseamna-sa-faci-lobby_1182323.html
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


