de Corneliu Vișoianu

Multiplele dezechilibre din societatea zilelor noastre au ajuns atât de mari încât s-au transformat în crize. Fie că vorbim de energie, demografie, climă, alimente, apă, pandemie, demografie sau război, cu o frecvență ieșită din tipare, toate aceste evenimente par neașteptate dar în esență sunt rezultatul unor politici consacrate de multă vreme.

Normalitatea este tot mai rară și atunci când se maniferstă de multe ori ne surprinde. Apariția unei lebede albe deja ne îngrijorează, ceea ce este un autentic semn de depresie. Aflată parcă în ochiul uraganului, populația Europei trăiește tot mai des semtimente de panică. Aleargă să agonisească ulei, benzină sau te miri ce poate să se termine și să fie vital pentru confortul zilnic. Facem stocuri de conserve în care avem de toate mai puțin speranță. Speranța este că nu ne atacă nimeni în afară de noi înșine pentru a ne autodistruge.

Aici intervine reziliența sau calitatea unui sistem stabil de a nu suferi modificări majore în urma unui șoc. Dacă sistemul este instabil, slab sau în proces de transformare, măsurile de creștere a rezilienței se opun transformărilor, iar sistemul funcționează ineficient. Este ca și cum ai turna beton peste apă. 

Fie că vorbim despre individ, comunitate, țară sau planetă, măsurile de creștere a rezilienței par mai degrabă să diminueze capacitatea de reacție și echilibrul. Statul român este slăbit de eforturile de creștere din ultimele decenii. Este lipsit de autoritate și funcționează ca un calculator vechi, cu memoria plină și un desktop plin de iconițe. Trebuie curățat pentru că nu poate fi înlocuit. Reziliența unui stat învechit este dăunătoare și funcționează ca o frână în calea evoluției.

În administrație acest lucru se vede cel mai bine, mai ales atunci când, în căutare de soluții, considerăm reziliența societală ca pe un panaceu. În contextul actualelor crize, fragilitatea instituțională a statului nu se vindecă prin reziliență. Reziliența este un complex de vitamine care crește imunitatea. Ea nu ține loc de organe dacă nu le ai sau sunt bolnave.

Statul se află în fața unor provocări care cer o guvernare inteligentă. Vremea soft power a trecut. Elementele principale prin care Joseph Nye caracteriza soft power, la începutul anilor 90, când a introdus termenul în practica științifică și-au schimbat consistența. Valorile politice sunt tot mai inadecvate și puternic contestate, diplimația și-a epuizat arsenalele, iar cultura trece prin transformarea noilor tehnologii. A sosit timpul pentru smart power – puterea inteligentă.

Toate aceste noi ingrediente tehnologice, altfel extrem de utile, aduc la pachet și o sumă de vulnerabilități. Protecția, în special a infrastructurilor critice, fiind marea provocare a lidershipului global.

Ne îndreptăm spre o guvernare înteligentă, bazată pe stocarea și prelucrarea unor volume uriașe de date. Cloudul guvernamental și implicit platformele, fie ele locale sau sectoriale, în măsura în care există, vorbesc de multe ori în limbaje diferite iar comunicarea între ele cere un grad minim de compatibilitate. Despre ființele umane denumite IT-ști putem spune că biologic au același ADN, dar nu putem spune același lucru și despre programele pe care ei le creează.

Prin procesele unei guvernări inteligente, bazată pe cloud, sunt reunite deopotrivă documente inutile, multe date confidențiale, documente clasificate, informații statice și marea birocrație care trece din dosar în calculator. Marea provocare o reprezintă oamenii care au nevoi și așteptări mari și resurse limitate, atât de natură materială dar mai ales de natură educațională și afectivă.

Ori, pentru a răspunde nevoilor oamenilor, este nevoie în primul rând să le asigurăm  securitatea, să-i protejăm. Pentru următorii ani, aceasta presupune o abordare asumată a problematiciilor de securitate, cu accent pe gestionarea integrată a riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților (terorism, război hibrid, cibernetic sau crize). Nu este suficientă abordarea doar din perspectivă pur militară ci și din perspectiva dezinformării, a atacurilor hibride sau cibernetice, unde instituțiile de forță au un rol determinant, dar atitudinea cetățeanului va face diferența.

Avem experiența pandemiei, perioadă în care s-au văzut diferențe fundamentale de atitudine față de vaccinare sau restricții în țări apropiate geografic. Diferența de cele mai multe ori s-a datorat nivelului de credibilitate al liderilor, care au făcut uz de toate mijloacele (de la cei care s-au infectat voluntar și până la campanii sau filme cu ei vaccinându-se). Din păcate însă pentru Pandemia Digitală nu avem vaccin. Vaccinul va fi nivelul de educație, valorile comune și cultura comunitară.

Corneliu Vișoianu aprilie 2022