Matei Bogdan
Publicat în 2 martie 2022, 21:20 / 42 elite & idei

Corneliu Vișoianu: N-avem profesională de miniștri

Corneliu Vișoianu: N-avem profesională de miniștri

N’AVEM PROFESIONALĂ DE MINIȘTRI

Corneliu Vișoianu, februarie 2022, București

După o prea lungă pauză am fost la o întâlnire cu oameni dragi mie și i-am regăsit triști iar pe unii aproape resemnați. Vremurile ne-au adus îngrijorări noi. Singura bucurie a fost cea a revederii. La dezbaterea, organizată de Club România, tema a fost: NOUA NORMALITATE născută din SUPRAPUNEREA CRIZELOR.

Premoniție sau destin, întâlnirea s-a suprapus ca timp cu atacul rusesc asupra Ucrainei. O planetă bulversată de crize, parcă scăpată de sub control, cu o climă tot mai neprietenoasă și schimbătoare, cu tot mai puțină apă și cu tot mai multă competiție în care noi contăm tot mai puțin.

Noi care ne zbatem de peste trei decenii căutând normalitatea. La început s-a numit tranziție, de la autoritarism la democrație, de la opresiune la libertate. Puțini au înțeles că libertatea vine cu responsabilități și și mai puțini au făcut-o.

Meritul intrării României în Uniunea Europeană este mai degrabă al Uniunii. La început cu acquis-ul comunitar, cu preaderarea și mai apoi cu MCV-ul ne-am tot frământat fără încetare și fără de sfârșit.

Despre aderarea la NATO, alt pachet de transformări profunde, nu mai vorbim deoarece a fost în mod eronat percepută ca un atribut exclusiv al militarilor. Ori NATO este chiar despre noi, despre apărarea propriei noastre libertăți. Poate ar trebui să se predea la școală, pentru că acum va trebui să dăm teză la NATO.

Mileniul III a venit ca iarna și ne-a găsit nepregătiți. Când speram să intrăm in cel de-al treilea exercițiu financiar 2021-2027, cu deplină convingere că suntem europeni autentici, a venit pandemia. Prima criză majoră după cea economică de la sfârșitul primului deceniu.

Din iarbă verde au apărut experții în viruși, istoria pandemiilor, găsirea vinovaților, măști și soluții tot mai scumpe dar prea puțin eficiente. Ne-am vaccinat sau nu, ne-am izolat și am început să ne spălăm mai des. A apărut online-ul. Școală online, muncă online și mai ales viață online. Odată cu valurile am descoperit generozitatea alfabetului grecesc. Avem Omicron și încă mai este loc până la Omega.

Societal, antidotul pandemiei este Planul Național de Redresare și Reziliență. PNRR-ul este un fel de NATO pe termen scurt. El trebuie asimilat în fibra noastră intimă. Toate aceste mecanisme dacă nu le simți, se întorc împotriva ta și dau apă la moară inadecvaților.

Și pentru că am încuscrit ecologia cu economia, uneori împotriva naturii, a mai venit un val, cel al prețului energiei. Nepregătiți fiind, am tot așteptat să ne rezolve cineva: Uniunea, PNRR-ul sau chiar NATO. Au apărut iarăși experți care plafonează, limitează, compensează sau scad TVA-ul și accizele. Mulți dintre ei nu știu ce este o acciză și mai ales nu știu că Articolul 5 nu intră în forță când te ataci singur, iar noi asta facem de ani buni. 

România, țara experților cu recorduri mondiale neomologate, s-a așezat fără să știe la marginea Uniunii și totodată a NATO. Popor epic și sentimental, îndrăgostit de libertate nu a băgat de seamă că bunăstarea se plătește cu muncă, cu munca pe bune și a tuturor. Pe nesimțite pentru uni, de la răsărit au început să vină tornadele.

Încă odată, în splendoarea mass-mediei, experții în securitate, intelligence sau defence se întrec în sfaturi, prognoze și planuri. Adevărații experți privesc cu îngăduință și, parcă resemnați față de perspective, tac.

Rusia nu ar fi făcut ceea ce face de peste 25 de ani dacă nu i s-ar fi permis. Dar cine i-a permis? China? SUA? Nu, noi i-am permis prin nepricepere și nepăsare. Dacă deschizi ochii în întuneric nu se face lumină!

Este evident că avem crize suprapuse. Care este cauza suprapunerii poate fi o bună întrebare. Răspunsurile vin din trecutul apropiat al ultimelor decenii, când am ales să alegem nepotrivit, când nu am avut pe cine alege sau când am ales să nu alegem.

Săraca noastră SNSPA se opintește încă de la naștere dar nu reușește să scoată Femei sau Bărbați de Stat. Cu președinți nepregătiți să fie președinți, cu miniștri fără vocație și fără avere, cu magistrați fără chemare și numiți conjunctural, România se scufundă pe zi ce trece în necunoaștere și nerecunoaștere.

Criza este una general europeană. Cu foști prim-miniștri angajați de alte state, cu miniștri corupți și cu o birocrație pătimașă, Europa se uită neputincioasă cum îi dispare aura de înainte mergător al civilizației, iar când nu mai contezi trebuie să faci ceea ce decid alții.

Singura criză responsabilă pentru toate celelalte suprapuse provine din școală și din păcate a devenit normalitate. Europa nu are o școală autentică de lideri europeni așa cum nu are o armată și nici o ortodoxie a relațiilor interumane, bazate pe un limbaj și o simțire comună. Europa nu are o echipă de fotbal.

Vorbim tot mai mult și înțelegem tot mai puțin, călătorim tot mai mult și vedem tot mai puțin, suferim tot mai mult și ne mutilăm simțurile. Mimăm gândirea tot mai mult și trăim autentic tot mai puțin.

Marile schimbări s-au născut în mințile marilor gânditori. Marii gânditori s-au format în marile școli de gândire. Marile școli de gândire se făuresc în timp, cu resurse, fără așteptări, fără curiculă și fără note. Notele le dă istoria.

Nu mai avem mecena pentru că avem CSR (Corporate social responsibility). Nu mai avem cercetare, avem doar cercetători științifici. Dacă vom continua cu digitalizarea sentimentelor, vom face școala vieții online. Este timpul să ne părăsim zonele de confort, să ne învățăm copiii să pescuiască și militarii să lupte pentru un ideal.

Toată planeta stă trează pentru că un nebun, care s-a plictisit de jocurile puterii și ne-a angrenat pe toți într-un ”joc video real” în care mor copii, sunt distruse vieți, culturi și speranțe. Războiul ororilor ne invadează trupurile, mințile și sufletele, iar pe zi ce trece devenim tot mai săraci material dar tot mai bogați de noi înșine.  

A sosit vremea schimbării și am convingerea că putem descoperi idealul echilibrului încă nedescoperit, dacă o facem împreună și înțelegem că schimbarea autentică are loc la confluența valorilor aflate în schimbare.

Dacă nu, ne vom mulțumi să ne auto intitulăm generație de sacrificiu, pentru că oameni suntem, atâta am putut și n-am avut profesională de miniștri.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe