Matei Bogdan

Publicat în 5 februarie 2025, 09:07 / 366 elite & idei

+ Editorial • + Observator • Corneliu Vișoianu

Corneliu Vișoianu februarie 2025

Trăim vremuri de pace sau război?

În ultimii ani, întrebarea „Trăim vremuri de pace sau război?” a căpătat o semnificație profundă. În ciuda faptului că ne aflăm la 80 de ani după al Doilea Război Mondial, trăim într-o epocă în care conflictele armate, fie ele convenționale sau neconvenționale, sunt mai prezente ca oricând. Pandemia de COVID-19, crizele economice și politice, schimbările climatice și, mai recent, războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu au creat un punct de inflexiune la nivel global.

În anul 2023, s-a consemnat cel mai mare număr de conflicte armate la nivel global din 1946 încoace, cu 59 de conflicte înregistrate în 34 de țări. Printre cele mai violente conflicte se numără războiul din Ucraina și conflictul din Gaza, care au generat împreună peste 122.000 de decese legate de lupte^[1]​ Deși numărul total al morților a scăzut față de anul precedent, violența globală rămâne la un nivel ridicat, arătând fragilitatea păcii mondiale.

Deși nu ne aflăm într-un război mondial în sensul clasic, caracterul conflictelor s-a modificat profund, iar echilibrul precar între război și pace este menținut prin fragilitatea instituțiilor și tratatelor internaționale.

Tratatele internaționale și moștenirea celui de-al Doilea Război Mondial

Tratatele internaționale care reglementează ordinea globală își au, în mare parte, originea în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Instituții precum ONU, NATO sau Uniunea Europeană au fost create într-un context de îngrijorare profundă legată de riscul unui nou conflict global și de ororile recente la acea vreme. Ulterior, războiul nuclear a fost evitat, iar marile puteri s-au concentrat pe reconstrucție și pe stabilirea unor mecanisme de prevenire a războiului.

Totuși, aceste tratate sunt construite pe o bază conceptuală veche de mai bine de jumătate de secol, într-o lume care nu înțelegea încă pe deplin efectele devastatoare ale armelor nucleare și nici complexitatea interdependenței economice globale de astăzi. Deși pacea a fost menținută în mod precar între marile puteri, unele dintre tratatele existente au devenit învechite, nefiind capabile să răspundă provocărilor contemporane, cum ar fi războaiele hibride sau atacurile cibernetice.

Tratatele internaționale, precum Carta ONU și NATO, care au consacrat pacea după al Doilea Război Mondial, au devenit mai puțin eficiente în fața noilor tipuri de conflicte. Spre exemplu, atacurile cibernetice și războaiele hibride sunt amenințări moderne care nu puteau fi prevăzute de aceste tratate. Războaiele nucleare au fost evitate, dar noile provocări, precum escaladarea războiului cibernetic, ridică întrebări cu privire la capacitatea tratatelor internaționale de a răspunde acestor amenințări.​^[2]

Totodată, generații întregi au uitat suferințele și privațiunile războiului, ceea ce a dus la o erodare a angajamentului față de pace. Crizele recente ne amintesc de vulnerabilitatea lumii în fața conflictelor și arată cât de rapid se poate destrăma ordinea internațională construită cu mare efort. Războiul din Ucraina și tensiunile din jurul acestuia arată cum un conflict local poate avea repercusiuni globale.

Crizele suprapuse și transformările globale

Pandemia, crizele economice, schimbările climatice și războiul din Ucraina au creat o „furtună perfectă”, declanșând transformări rapide și profunde în domenii esențiale precum educația, sănătatea, economia și structura războaielor. În acest context, este important să ne întrebăm ce efecte vor avea aceste schimbări asupra viitorului apropiat și cum va fi afectată România.

Pandemia de COVID-19 a exacerbat inegalitățile și vulnerabilitățile sistemelor de sănătate și educație. În România, sistemul de sănătate a fost deosebit de afectat de pandemie, iar digitalizarea forțată a educației a evidențiat decalajele dintre mediul rural și urban. În același timp, războiul din Ucraina a accentuat instabilitatea economică globală, contribuind la creșterea inflației și a prețurilor la energie și alimente.^[3]

Crizele recente au accelerat tendințele preexistente de digitalizare, automatizare și interconectare. În același timp, pandemia a expus inegalități profunde în sistemele de sănătate și educație la nivel global, ceea ce a generat presiuni pentru reforme structurale. În România, aceste provocări au fost resimțite acut, iar răspunsul instituțional a fost unul fragmentat, demonstrând vulnerabilități structurale. În următorii ani, crizele suprapuse vor continua să transforme aceste sectoare și vor fi necesare adaptări rapide.

Poziția României în context regional

România ocupă o poziție strategică în Flancul Estic al NATO, iar acest rol va deveni din ce în ce mai important în contextul tensiunilor regionale și a apropierii de conflictul din Ucraina. România este crucială pentru securitatea est europeană și va trebui să își consolideze capacitățile de apărare, atât în plan industrial, cât și militar. Încă din 2022, România a aprobat alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare, depășind angajamentul minim de 2% cerut de NATO​.^[4]

În ciuda poziției sale geografice avantajoase, România are nevoie de o strategie clară pentru a juca un rol semnificativ în securitatea regională. Aceasta implică atât investiții în securitate cibernetică și apărare militară, cât și un angajament ferm față de NATO și alte structuri internaționale de securitate colectivă. Fără o modernizare a infrastructurii militare și fără o capacitate de răspuns rapid la amenințările emergente, România riscă să fie vulnerabilă în fața unor posibile escaladări ale conflictelor din proximitate.

Fenomenele macro-sociale din ultima perioadă scot în evidență vulnerabilitățile unui sistem, ce poate fi condus spre decizii fluctuante într-un timp foarte scurt. Nu subiectul este interesant de această dată ci procesul în sine. Nu poți merge prin oraș cu viteză de autostradă fără să faci accident. Nerespectarea regulilor duce la dezechilibre comunitare, care scăpate de sub controlul statului slăbit alunecă spre anarhie.

Deciziile din primele 10 zile de guvernare Donald Trump în SUA sunt dovada concretă a nevoii de adaptare și reacție rapidă la noile provocări, în timp ce mecanismele greoaie de la Bruxelles, bazate pe multiple consultări verticale și orizontale sunt expresia nevoii de schimbare.

Industria globală de război și comerțul cu arme

O altă realitate a lumii contemporane este că marile puteri militare au fost și sunt angajate într-o spirală nesfârșită a înarmărilor. Industria globală de război este una dintre cele mai profitabile, iar comerțul cu arme este un motor economic major pentru multe națiuni. Exportul de tehnologii de război către națiuni care, în multe cazuri, sunt angajate în conflicte extinse ca timp și spațiu, reprezintă o amenințare semnificativă la adresa păcii globale.

Comerțul global cu arme a continuat să fie o industrie profitabilă, înregistrând o creștere în vânzările de arme către națiuni implicate în conflicte, în special în Orientul Mijlociu și Africa. În 2022, cheltuielile militare globale au atins un nivel record de 2,24 trilioane de dolari​.^[5]

Vânzarea de arme către regimuri instabile și grupuri insurgente a dus la proliferarea conflictelor, amplificând suferința umană și perpetuând instabilitatea. Deși comerțul cu arme generează profituri substanțiale pe termen scurt, aceste beneficii vor fi plătite scump pe termen lung. Conflictele care izbucnesc în diferite colțuri ale lumii duc la cheltuieli enorme pentru oprirea lor, iar soluționarea acestor conflicte este adesea imposibilă fără intervenții costisitoare din partea marilor puteri.

Acest model economic al înarmării, bazat pe interese economice și pe lupta pentru resurse, ignoră adesea consecințele sociale și morale ale războiului. Pe măsură ce resursele sunt direcționate către apărare, investițiile în educație, sănătate și bunăstare socială scad, ceea ce afectează profund viitorul societăților.

Războiul viitorului: Conflicte hibride și securitatea cibernetică

Natura războaielor evoluează rapid. În timp ce conflictele armate convenționale continuă, asistăm la o creștere a conflictelor hibride, care combină metode convenționale cu atacuri cibernetice, dezinformare și alte instrumente neconvenționale. Războaiele viitorului se vor da în mare parte pe plan economic și informațional, iar războiul cibernetic va deveni un element central al conflictelor internaționale.

Din perspectiva tendințelor globale, se va pune un accent crescut pe războaiele cibernetice și pe atacuri neconvenționale, cum ar fi interferențele în procesele democratice, atacurile asupra infrastructurii digitale și manipularea informației.

Totodată, conflictele armate convenționale vor continua, deoarece mașinăria economică uriașă a industriei globale de război nu poate fi oprită imediat chiar dacă războaiele viitorului se vor da, în mare parte, pe plan economic și informațional.

În 2023, mai multe țări au raportat creșteri semnificative ale atacurilor cibernetice, cu SUA, Rusia și China implicate într-un număr tot mai mare de astfel de conflicte. Războiul din Ucraina a demonstrat că atacurile cibernetice pot paraliza infrastructuri critice, precum rețelele de electricitate și sistemele de comunicații.^[6]

Atacurile cibernetice, interferențele în procesele democratice și manipularea informației sunt deja folosite pe scară largă pentru a destabiliza țările adversare fără a recurge la metode tradiționale de război. Aceste atacuri sunt adesea greu de detectat și chiar mai greu de combătut, creând o nouă realitate geopolitică în care granițele între pace și război sunt din ce în ce mai neclare. Despre alegerile din Republica Moldova și apoi cele din România putem afirma că sunt doar începutul vizibil a unei noi epoci și a unui nou model de manifestare a voinței populare – protodemocrația.

România, aflată în proximitatea conflictului din Ucraina, trebuie să investească semnificativ în securitatea cibernetică pentru a face față acestor noi provocări. Infrastructura digitală a țării este vulnerabilă, iar prezența sa în structurile de apărare colectivă, precum NATO, este esențială pentru a asigura stabilitatea regională. În plus, România trebuie să colaboreze cu aliații săi internaționali pentru a dezvolta tehnologii avansate de apărare cibernetică și pentru a îmbunătăți capacitatea de răspuns la atacurile neconvenționale.

După milenii de lupte terestre și pe mare, consider că sunt îndeplinite condițiile pentru înființarea ciberneticii ca armă distinctă în cadrul structurilor de apărare a țării și implicit constituirea unui contigent corespunzător. Marile puteri au deja adevărate armate cibernetice, care gestionează atât canalele de new-media dar sunt pregătite totodată să apere structurile critice ale propriilor state și să desfășoare atacuri în confruntările cu structuri statale sau non-statale inamice. În susținerea acestei propuneri, reamintesc că aviația a devenit armă de sine stătătoare prin Legea de Organizare a Aeronauticii Militare din 1 aprilie 1913, iar acest statut i-a fost ulterior consacrat prin război, când în urma participării României la cel de-al Doilea Război Balcanic, noua armă și-a demonstrat viabilitatea.

Impactul alocărilor bugetare asupra societății

Creșterea sumelor alocate apărării vine cu un cost. Investițiile masive în apărare și securitate au ca efect diminuarea fondurilor destinate altor sectoare esențiale, cum ar fi educația și sănătatea. Într-o societate în care interesul economic și securitatea sunt puse pe primul plan, există riscul de a sacrifica bunăstarea pe termen lung a cetățenilor.

România a majorat alocările bugetare pentru apărare în 2023, reflectând provocările de securitate din regiune. Însă, această creștere vine în detrimentul altor sectoare importante, precum educația și sănătatea. De exemplu, bugetul sănătății publice a rămas la mai puțin de jumătate sub media europeană, afectând accesul la îngrijiri medicale de calitate.^[7]

Reducerea bugetelor pentru educație și sănătate reprezintă un împrumut pe termen lung de la propria societate, iar costul acestuia va fi enorm. Lipsa investițiilor în educație va duce la o scădere a competitivității forței de muncă, iar un sistem de sănătate slab va afecta calitatea vieții și speranța de viață a cetățenilor. Aceste decizii bugetare vor modela viitoarele decenii și vor avea consecințe nefericite asupra stabilității și prosperității pe termen lung.

Concluzie

În următorii ani, vom continua să trăim într-un echilibru precar între război și pace. Conflictele hibride și războaiele cibernetice vor redefini natura conflictelor, iar România, aflată într-o poziție strategică, va trebui să se adapteze rapid la noile realități. Prezența sa în NATO și investițiile în securitate națională vor fi esențiale, dar acestea vor veni cu un cost. Dacă vom continua să alocăm resurse disproporționate apărării în detrimentul educației și sănătății, viitorul societății noastre va fi marcat de greutăți pe care nu am avut înțelepciunea să le anticipăm.

Dacă nu ne deșteptăm (așa cum ne cere Imnul Național), peste 25 de ani, cu o populație redusă numeric, proastă și bolnavă, România poate fi condamnată la disoluție.

---

[1] https://www.prio.org/publications/14006 ; https://www.prio.org/news/3532

[2] Uppsala University

[3] https://www.uu.se/en/press/press-releases/2024/2024-06-03-ucdp-record-number-of-armed-conflicts-in-the-world

[4] https://nato.mae.ro/node/1012

[5]https://www.uu.se/en/press/press-releases/2024/2024-06-03-ucdp-record-number-of-armed-conflicts-in-the-world

[6] https://www.prio.org/news/3532

[7] https://health.ec.europa.eu/document/download/f427c4df-b6e5-455e-880c-600964b40a11_en?filename=2023_chp_ro_romanian.pdf